BIO SYNERGY
Regenerează forţa vitală şi conduce la îmbunătăţiri majore de
sănătate
Medicina convenţională: o problemă sau o soluţie?
Sănătatea este bunul cel mai de preţ al omului,
rădăcina unei vieţi dătătoare de împlinire şi satisfacţii. De aceea, pare
normal ca pe plan mondial să se cheltuiască sume enorme pentru depistarea,
investigarea şi tratamentul tuturor bolilor. Ştiinţa a făcut progrese uriaşe
construind aparate sensibile şi foarte complicate pentru investigarea
amănunţită a corpului uman, şi există medicamente de sinteză, realizate cu mari
eforturi, capabile să producă efecte precise pentru îndepărtarea unei anumite
probleme de sănătate. Cu toate acestea, la nivel global, în ciuda dezvoltării
ştiinţei şi tehnologiei actuale, putem spune că medicina alopată a eşuat în
„lupta” cu marile probleme care afectează sănătatea umană. Motivul principal
este faptul că ea s-a dedicat mai curând vindecării bolilor, decât menţinerii
unei stări perfecte de sănătate, şi astfel a pierdut din vedere armonia
întregului care se manifestă într-o fiinţă umană, la toate nivelurile sale:
fizic, energetic, emoţional, mintal şi spiritual.
Echilibrul minte-corp
Din acest
punct de vedere, o problemă de sănătate nu reprezintă numai ceea ce putem vedea
la nivel fizic, o afecţiune sau o incapacitate temporară a unui organ de a-şi
exercita funcţia, ci reprezintă o perturbare a echilibrului întregului ansamblu
minte–corp. Prin urmare, un medicament ideal ar fi unul care să poată recrea
armonia unui organism perturbat sau să poată întări starea de echilibru
existentă deja în organism, fără a dăuna în niciun fel acestuia. Nu este cazul
procedurilor moderne de tratament. Aici avem de-a face cu o multitudine de
efecte secundare şi nici nu se pune problema aplicării lor la un organism
sănătos.
Dispozitive enigmatice cu puteri miraculoase
Examinând
comorile trecutului, găsim o mulţime de asemenea „medicamente” ideale, de cele
mai multe ori în forma unor remedii naturale, a unor recomandări cu privire la
un mod de viaţă echilibrat, şi chiar în forma unor aparate care să aducă în
fiinţa celui care le utilizează diverse energii subtile, conform necesităţilor
acestuia. Se pare că preoţii şcolilor ezoterice ale Tibetului, ale vechiului
Egipt, ale imperiului Inca etc. posedau tehnici extraordinare de reîntinerire a
minţii, a corpului şi a memoriei. În vitrinele muzeelor din întreaga lume se
găsesc tot felul de dispozitive enigmatice cărora li se atribuie puteri
miraculoase de regenerare a organismului uman. De obicei, ele sunt sub formă de
obiecte ritualice: baghete de carbon sau magnetită, aliaje secrete de aur,
argint, cristale de cuarţ.
Ce este BIO SYNERGY?
BIO SYNERGY este o baterie bioenergetică
(foloseşte potenţialul energetic al corpului şi nu are nevoie de o sursă
externă pentru a se activa), ce permite regenerarea organismului uman graţie
fenomenelor de rezonanţă care se stabilesc între corpul fiinţei umane la care
este conectată bateria şi soluţia pe baza căreia aceasta funcţionează. Această
biobaterie este construită respectând indicaţiile revelate de Edgar Cayce
(mediumul american) în timpul transelor sale, descoperiri ale unor oameni de
ştiinţă care au studiat cultura inca (templele incaşe) şi descrieri ale unor
principii asemănătoare din vechi texte orientale.
Acest aparat
funcţionează pe baza unui principiu cunoscut odinioară, dar care în prezent
este din ce în ce mai profund studiat. Acesta este principiul rezonanţei. Prezentat
la modul empiric, principiul afirmă că între două sisteme care oscilează pe
frecvenţe apropiate se realizează un transfer de energie care devine maxim în
momentul când frecvenţa de oscilaţie a acestor două sisteme este aceeaşi.
Transferul de energie se face fără transfer de substanţă.
Revitalizarea organismului şi alinarea fluctuaţiilor minţii
BIO
SYNERGY transmite o informaţie foarte subtilă la nivelul ADN-ului. Ceea ce face
de fapt este să amplifice propriile vibraţii corporale.
Principalele efecte sunt revitalizarea organismului şi alinarea
fluctuaţiilor minţii. Conform lui Cayce, „aparatul aduceodihna celor obosiţi, celor care au fost supuşi unor
perioade îndelungate de stres şi epuizare, celor care caută o influenţă
armonizatoare care să-i ajute în realizarea unei coordonări între structurile
lor fizice şi mintale, şi valenţele spirituale astfel încât acestea din urmă să
aibă efect asupra corpului fizic. Dispozitivul va aducesomnul în corp – orice iritare va dispărea.” De asemenea,
„aparatul poate îmbunătăţi funcţionarea ochilor, a auzului, a gâtului în
perioadele de răceală şi congestie, poate ajuta la îndepărtarea nervozităţii,
îmbunătăţeşte abilitatea corpului de a se calma, contribuie la amplificarea
circulaţiei sangvine, la distribuirea uniformă în corp a forţelor de încălzire.
Purifică sângele şi creează o mai
bună coordonare în funcţionarea sistemelor cerebrospinal şi simpatic. El este
necesar tuturor celor care îşi utilizează foarte mult creierul, dar şi celor
care nu-l utilizează suficient. În cazul folosirii aparatului, forţele
meditative care susţin concentrarea corpului vor fi activate pentru a fi mult
mai utile, pentru ca fiinţa să găsească din ce în ce mai multe oportunităţi
pentru a exprima ceea ce ea a obţinut. Zilele de utilizare a aparatului vor fi descoperite ca
zile norocoase, dacă se poate spune astfel, sau perioade în care
există o mai mare asociere cu forţele creatoare.”
Efectele BIO SYNERGY
Această
baterie a fost verificată pentru prima dată de către Asociaţia pentru
Cercetare şi Iluminare din Virginia Beach (Association for
ResearchandEnlightement, ARE) care se ocupă de punerea în practică a
învăţăturilor revelate de Cayce, iar rezultatele care s-au obţinut au fost
absolut uluitoare.
Tratamentul
pe baza lucrului cu BIO SYNERGY s-a
dovedit extrem de eficient în:
-
restabilirea memoriei;
-
vindecarea senilităţii;
-
dezintoxicări;
-
reducerea stresului până la dispariţia sa totală;
-
hipertensiune;
-
surditate;
-
obezitate.
De
asemenea, a contribuit la vindecarea unor tipuri de maladii grave cum ar fi
cancerul, artrita şi anumite forme de paralizie.
Cayce
a insistat personal asupra importanţei acestui aparat considerându-l superior
oricărei alte metode şi susţinând faptul că dublează speranţa de viaţă.
Scrierile
sale nu încetează să enumere beneficiile şi proprietăţile reîntineritoare ale
aparatului: „el ajută organismul în toate sarcinile sale”, „este indispensabil pentru toţi cei care lucrează mult cu creierul”,
„după părerea noastră, ar fi ideal ca toată
lumea să utilizeze acest instrument”, „orice
organism care are probleme din cauza lipsei de armonie poate beneficia de acest
aparat”, „acest tip de vibraţii este
benefic pentru toate fiinţele umane.”
Acumularea
de energie în cazul acestei biobaterii este foarte intensă. Fiinţele sensibile
descriu un câmp de energie puternic care emană de la terminalele aparatului şi
uneori se extinde dincolo de plafonul camerei în care a fost plasat acesta.
Ca
efecte principale, documentate obţinute în practică, menţionăm restabilirea şi
îmbunătăţirea funcţiilor memoriei şi reîntinerirea. Aici intră deficienţe
precum:
-
senilitatea;
-
degenerescenţa mentală (numită mai târziu boala lui Alzheimer);
- demenţa;
- leziuni
sau tumori ale creierului;
-
mongolism;
- handicapuri
mentale;
- absenţa
coordonării cerebrale;
- anumite
forme de paralizie (care nu ţin de distrugerea ţesuturilor nervoase)

Mărturiile utilizatorilor BIO SYNERGY
Doina P. – Bucuresti. Am cumparat Bio
Synergy pentru mama mea care suferea de mai multe afectiuni, unele datorate
varsteiinaintate (77 ani), altele pe care le ducea cu ea din tinerete. Speranta
mea a fost sa-i mai aline durerile si neplacerile cauzate; l-a folosit in
fiecare zi mai mult de o jumatate de ora pentru ca este un aparat foarte comod
care nu necesita niciun efort. Dupa 1 luna si jumatate de folosire mi-a spus
deja ca se simtea mai in putere si modul ei de gandire era foarte optimist. Am
fost multumita, din punctul meu de vedere Biosynergyisi atinsese scopul,
insadupainca o luna am constatat cu uimire ca mama mea avea rezultate din ce in
ce mai vizibile; mersul ii era mai vioi, culoarea tenului arata sanatate,
nicidecum boala si avea in unele zile mai multa energie decat mine. Am fost
complet surprinsa sa vad toate schimbarileastea pentru ca asteptarile mele nu
se ridicaseraintr-atat de mult. De curand, am mers sa-si refaca analizele. Mama
mea are acum 83 de ani si majoritatea analizelor i-au iesit perfect! Aparatul
asta a facut mai multe decat sperasem eu. Felicitari celor de la Aim Group si
multumim din suflet pentru ca realizati astfel de produse!
Teodor A. – Timisoara. Sunt 2
saptamani de cand folosesc bateria; inca din prima saptamana, rezultatele au
fost surprinzatoare, am dormit cum n-am mai facut-o de vreo 9 ani, pulsul s-a
reglat, simt (si vizualizez!) o stare de bine edenica.
Valeria V. – Cheia. Am suferit din cauza
reumatismului aproape toata viata mea si durerile erau mai mari pe piciorul
drept. Desi mi-au cauzat tot timpul disconfort si maimpiedicau in unele zile sa
ies din casa a trebuit sa traiesc cu ele, in ciuda numeroaselor tratamente pe
care le-am facut. In urma cu 3 luni de zile, o prietena a laudat acest aparat
Biosynergyspunand ca se simte neasteptat de bine si ca-l folosea doar de 3 sau
4 saptamani. M-a convins usor sa-mi cumpar si eu unul pentru ca mai presus de
cuvinte, schimbarile ei erau evidente. Durerile la picior au inceput sa scada
ca intensitate inca din prima saptamana de folosire si am continuat sa-l
folosesc cate jumatate de ora pe zi, alteori mai mult in functie de timpul pe
care il aveam la dispozitie. Dupa o luna si jumatate am constatat ca durerile
disparusera complet, adica si in zilele innoratecandaltadata eram nevoita sa
raman in casa din cauza presiunii si durerilor foarte mari pe care le simteam
in oase, masimteam perfect si aveam o stare de bine si de energie. Mi se pare
minunat ce poate face acest aparat. Recunosc ca nu stiu sa explic altcuiva pe
ce baza functioneaza, dar nici nu am nevoie sa stiu. Faptul ca are rezultate
concrete inseamna pentru mine ca cei care l-au realizat au stiut ce fac. Il
laud tuturor prietenilor mei si folosesc exemplul propriu, iar ei imimultumesc
si astazi pentru recomandare. Va ramanrecunoscatoare!
Viorel O. – Medic, Paris. Unul dintre cazurile in care am
folosit Biosynergy si am avut rezultate exceptionale este cel al unei tinere
care a avut un accident cerebral si a ramas cu probleme grave de adaptare a
echilibrului la trecerea din pozitie orizontala la cea verticala. Cu alte
cuvinte atunci cand voia sa se ridice la orizontala isi pierdea cunostinta
(lesina) aproximativ 40-60 secunde. In plus a ramas si cu o tensiune
ortostatica foarte mare si era nevoita sa poarte in permanenta corsete elastice
pe coapse si abdomen, altfel vasele de sange explodau. De multa vreme statea in
pat. Dupa 2 zile de sedinte cu Biosynergy am constatat ca la schimbarea
pozitiei nu-si mai pierdea cunostinta iar tensiunea ortostatica a revenit la
normal. In urmatoarele zile de folosire, tanara a reusit sa mearga singura 12
metri, iar tensiunea s-a pastrat in limitele normale. Avand in vedere ca de 8
ani de cand a avut accidentul cerebral nici un tratament nu a produs vreo
ameliorare, desi nu intelegeminca mecanismul, rezultatul nu se explica decat
printr-o regenerare spectaculoasa a creierului. [...]
Alexandru B. –Bacau. Sunt si raman
convins ca Biosynergy a salvat viatatatalui meu si i-a prelungit-o cu inca 5
ani in conditiile in care medicii au apreciat ca in cel mult 2 sau 3 saptamani
va muri. Avea 89 de ani si metastaze multiple. Era internat in spital si
intrase in coma de cateva zile. Stiam de Biosynergy de ceva timp, dar atunci am
vorbit pentru prima data cu domnul Eugen Birgaoanu. Mi-a explicat ca aparatul
ii poate prelungi viata si chiar sa-i aline durerile, insa a fost sincer si
mi-a spus ca nu-mi poate da un termen anume. L-am luat bineinteles, iar medicii
au fost cooperanti si m-au lasat sa i-l pun tatalui meu. Dupa primele 12 ore de
folosire a iesit din coma si spre surprinderea tuturor, dupacateva zile i s-a putut
da drumul acasa. Pe parcursul a 3 luni a inceput sa se regenereze treptat si sa
se simta mai bine. Nu a murit deci dupa 2 saptamaniasa cum mi se spusese, ci
dupa 5 ani mai tarziu, la 94 de ani. Nu doar ca i-a prelungit viata, dar i-a
dat o anume lumina si liniste sufleteasca. Ma bucur ca am putut sa spun cazul
tatalui meu si multumesc celor care mi-au dat aceasta posibilitate si mai ales,
multumiri pentru realizarea aparatului si cuvintele sincere ale domnului Eugen.
Gabriela
F. - Bacau. Am inceput
sa-l folosesc pentru prima data pe 11.11.2011, intr-un moment special dpdv
energetic (11-11-11) si am observat ca toata ziua am fost foarte relaxata, am
comunicat cu ghizii mei nonfizici, am scris automat, am avut multe intuitii, am
pregatit un atelier conectiv, am primit o initiere. Din aproape in aproape
aparatul m-a ajutat sa dorm din ce in de mai putin 6 ore, 5 ore, 4 ore, 3 ore
si ma simt ca si cum as fi dormit 9 ore. Cel mai mare ajutor l-am primit atunci
cand am reinceput serviciul ( dupa o pauza de 2 ani dedicata fiului meu) si am
observat ca imi pot continua pasiunile: scrisul,
atelierele, cartea fara sa ma simt obosita (dupa 2-3 ore de somn). Deasemenea
am oservat ca nu mai pot mentin egandurile si emotiile negative. In plus imi
este foarte usor sa intru in meditatie oriunde as fi: serviciu, metrou. E o
stare care imi stimuleaza fluxul energetic, eficientizandu-mi eforturile.