Sari la conținut

SEMNIFICAŢIA MISTICĂ A ALUNIŢELOR

Nicio altă limbă de pe pământ nu le numeşte mai frumos: ”grains de beauté” – ”sâmburi de frumuseţe”. Inspiraţi, ca de fiecare dată când vine vorba despre şarm, şic, frumos, francezii au nevoie de trei cuvinte pentru a le evoca. Noi, românii, ne descurcăm cu unul singur, dar tot din registrul metaforei: ”aluniţe”.
În limbaj medical sunt ”nevi”. Prozaic, pragmatic şi rezervat: medicii le ţin sub lupă, văzând în ele un potenţial morbid, în timp ce posesorii lor simt imboldul irezistibil fie de a le etala, considerându-le atuuri estetice, fie de a le elimina, considerându-le tocmai pe dos.

Cei din urmă sunt în mare eroare! – atrag atenţia adepţii metoscopiei, una din cele mai vechi arte divinatorii, duse la desăvârşire de chinezi, egipteni, mesopotamieni… Pornind de la studiul liniilor feţei şi de la semnele distinctive care o ”acccesorizează” (inclusiv aluniţele), metoscopia (sursa primară a morfopsihologiei moderne) demonstrează că nimic nu este întâmplător în nici o dimensiune – de la univers, la microcosmul unui ”sâmbure de frumuseţe”, în care germinează un tot indestructibil: caracterul purtătorului şi karma. Nici mai mult, nici mai puţin!

DE BUN AUGUR, DE RĂU AUGUR

aluniță în colțul gurii

În toate credinţele, biruie diferenţierea pe sexe. Unele popoare interpretează diferit (uneori chiar la antipod) semnificaţia unei aluniţe, după cum se etalează ea pe corpul feminin sau pe cel masculin (şi nu se rezumă la aluniţele de pe faţă). Şi merg şi mai departe, până la a trata ”discriminatoriu” firele de păr ”înfiripate” dintr-o aluniţă: ele indică noroc şi prosperitate, în cazul urmaşilor lui Adam şi destin contrar (ghinion pe toată linia) în cazul urmaşelor Evei.

Alte popoare simplifică, plasând aluniţele de bun augur pe partea stângă a trupului feminin, respectiv pe partea dreaptă a trupului masculin. Cu spiritul lor minuţios, chinezii împart aluniţele în faste şi nefaste inclusiv în funcţie de culoare, formă, relief.

CE NE SPUN FORMA ŞI CULOAREA

  • Culoarea mierii: noroc.
  • Roşu: fericire.
  • Negru: probleme şi decepţii.
  • Schimbarea culorii: aluniţa care se deschide la culoare vesteşte ameliorarea problemelor; cea care care se închide la culoare
  • anunţă apariţia dificultăţilor.
  • Schimbări importante: sângerare – risc de boală (adresează-te neîntârziat medicului!).
  • Rotundă: caracter bun.
  • Unghiulară: caracter urât.
  • Ovală: nenoroc.
  • În relief: noroc cu carul.
  • Două aluniţe apropiate: două căsnicii sau două relaţii serioase.
  • Două aluniţe simetric plasate pe cele două părţi ale corpului: natură dublă, o latură a caraterului luptând cu cealaltă.

LOCUL INDICĂ (NE)NOROCUL

Aluniţele de pe faţă sunt subiectul predilect al interpretărilor divinatorii. Aşadar:

  • Aluniţa de pe frunte ”demască” o persoană pusă pe rele, capabilă să meargă până la a comite acte de cruzime şi care trebuie să se ferească de accidentele ce ar putea surveni spre mijlocul vieţii.
  • Aluniţa de pe tâmpla stângă indică un caracter puternic şi generos, care ar trebui să compenseze excesul de energie printr-un mod de viaţă calm.
  • Aluniţa de pe tâmpla dreaptă anunţă calităţile excepţionale ale unei persoane care ar trebui să ia măsuri din timp, ca să evite problemele serioase de sănătate la bătrâneţe.
  • Aluniţa de lângă sprânceană denotă perseverenţă şi un mariaj fericit. Purtătorul trebuie să se păzească însă de… fulgere (aviz amatorilor de drumeţii în natură) şi de intoxicarea/otrăvirea cu anumite alimente.
  • Aluniţa din colţul exterior al ochiului indică un om onest, franc şi care are mare nevoie să se simtă iubit.

Natalie Portman - aluniță

  • Aluniţa de pe pleoapa de sus semnifică dificultăţi în comunicarea cu familia şi tendinţa de a fi mână spartă.
  • Aluniţa de sub pleoapa de jos (asemenea unei lacrimi) este semnul distinctiv al oamenilor care iau viaţa”à la légère”.
  • Aluniţa de pe obraz nu e semn bun: ea trădează neputinţa de se fixa într-o relaţie maritală. Şi mai rău: dacă este situată în apropierea gurii (vezi celebrul caz Marilyn Monroe), poate prevesti un accident.
  • Iţită pe nas, aluniţa poate avea mai multe semnificaţii: instabilitate şi probleme în cuplu (dacă e plasată pe vârful nasului), caracter muncitor în exces (aluniţa de la baza nasului), spirit econom (aluniţa din laterală, de lângă o nară).

ALUNIŢA DE PE UMĂR: SEMN DIRECT AL KARMEI

Așa o interpretează numerologul Anatol Basarab:

”Această aluniţă sau pată înnăscută este un semn direct al Karmei. Oamenii care îl poartă sunt plini de probleme pe care nu le-au rezolvat în trecut. Ei vin cu un bagaj mare de restanţe pe care va trebui să le rezolve în viaţa asta. Sunt nişte oameni puternici, dar niciodată nu găsesc suficiente resurse de curaj, îndrăzneală, hotărâre. De regulă acumulează o mulţime de probleme şi tensiuni în relaţie cu propriii copii şi, din acest motiv, rămân singuri la bătrâneţe”.

ALUNIȚELE DE PE PIEPT

Are semnificaţii diferite, în funcţie de sex: poziţionată pe stânga, anunţă, în cazul unei femei, că aceasta ar putea deveni victima unei iubiri nefericite; poziţionată pe dreapta, indică o persoană care va deveni o soţie credincioasă şi o mamă devotată. În cazul unui bărbat, aluniţa arată un om cu intenţii curate şi sincere, mânat de o mare iubire faţă de oameni.

PROMIT ELE LONGEVITATEA?

Cum spuneam, medicii privesc circumspect ”fenomenul” aluniţelor, din cauza riscurilor pe care le implică, uneori, în privinţa declanşării uneia din cele mai virulente forme de cancer – cancerul de piele.

Dar ştiinţele divinatorii văd reversul medaliei, confirmat de studii recente: persoanele care au multe aluniţe trăiesc mai mult. Pentru că mai multe aluniţe înseamnă mai mulţi markeri ai îmbătrânirii biologice (cu rol în întârzierea procesului de îmbătrânire).

O echipă de cercetători de la King’s College London a stabilit chiar că persoanele care au peste 100 de aluniţe pe corp sunt, din punct de vedere biologic, cu 6-7 ani mai tinere decât persoanele care au mai puţin de 25 de aluniţe.

Mai logevivi, aşadar. Dar şi mai buni, mai frumoşi, mai norocoşi? Depinde de deciziile pe care le luăm, când ne studiem aluniţele în oglindă: ce ştiu ele despre noi şi noi nu ştim? Şi acum, când ştim şi noi, de la ele, ce facem, pe mai departe, cu noi înşine?
” Ascultaţi-vă pe voi înşivă şi astfel este posibil să evitaţi fapte negândite şi consecinţe neplăcute, astfel puteţi chiar să corectaţi unele lucruri din ceea ce noi numim karma”. (Anatol Basarab)

Licenţa Creative Commons
„SEMNIFICAŢIA MISTICĂ A ALUNIŢELOR” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .

Un comentariu la „SEMNIFICAŢIA MISTICĂ A ALUNIŢELOR”

Lasă un răspuns