Sari la conținut

5 reguli dovedite științific care îți pot prelungi tinerețea

Visul de a trăi pentru totdeauna a pătruns în cultura umană. Poveștile nemuritorilor se găsesc pretutindeni de la miturile grecești și scrierile alchimiștilor, până la filmele moderne și romanele science-fiction. În timp ce știința care studiază procesul de îmbătrânire evoluează, specialiștii au făcut progrese uriașe în extinderea vieții umane.
Cu toții avem dorința de a trăi o viață lungă și bună. Medicina modernă ne oferă cu siguranță șansa de a trăi mai mult, dar de cele mai multe ori acestă șansă vine cu prețul unei calități a vieții mult mai mici.
Cum putem trăi, deci, o viață mai lungă și sănătoasă? Aceste 5 sfaturi sunt un bun punct de pornire:

1. Atenție la dietă

O alimentație echilibrată este una dintre componentele principale ale unei vieți lungi și sănătoase. Cu toate acestea, din cauza surselor de alimente contaminate și modificate genetic, accesarea unei diete sănătoase a devenit mai dificilă.

Alegerea unei diete bazate pe alimente integrale care sunt proaspete, curate și crude este un pas înainte în menținerea tonusului tinereții și longevitate:

Exemple ale acestor tipuri de alimente integrale includ:

O mare varietate de legume și fructe diferit colorate
Kefir și legume fermentate
Boabe nerafinate și germinate
Nuci încolțite, semințe si leguminoase
Carne din ferme ecologice și pește de apă rece
Lactate neprocesate

Regula generală pentru produsele alimentare este ca acestea să fie cât mai proaspete, curate, integrale, neprelucrate, nerafinate și pe cât posibil crude. Acest lucru va furniza mai multe dintre substantele nutritive necesare, inclusiv enzimele delicate și probiotice, astfel încât corpul tau să funcționeze optim.

2. Reducerea stresului

Stresul este o condiție frecvent discutată, dar, din păcate, nu este luat în seamă ca fiind o cauză majoră a distrugerii calității vieții și longevității. Unele estimări sugerează că mai mult de 70 % – 80% din vizitele la medic sunt pentru problemele legate de stres.

Stresul poate deregla toate sistemele corpului, conducand la boli specifice varstei. Potrivit cercetărilor, stresul are un rol major în tulburările cardiace, ale sistemului gastro-intestinal, ale pielii, ale sistemului neurologic și ale emoțiilor. Un stil de viață echilibrat înseamnă în primul rând echilibrul interior și liniștirea minții. Deconectarea și relaxarea totală sunt absolut necesare pentru regenerarea organismului, păstrarea aspectului tânăr și prelungirea vieții.

Dacă te interesează reducerea stresului și ești în căutarea unei metode eficiente pentru cea mai rapidă regenerare și relaxare profundă, te invit să afli mai multe informații despre cea mai avansată tehnologie existentă la ora actuală în România: Mind Synergy. Accesează acest link.

3. Detoxifierea

detoxifiere

Detoxifierea este modul natural al organismului de a elimina toxinele care se acumulează în sisteme și organe, inclusiv în ficat, rinichi, intestine și piele. În cazul în care devine copleșit, excesiva acumulare a acestor otrăvuri accelerează procesul de îmbătrânire și afectează funcția sistemului nostru imunitar și hormonal, lucru care ne lasă mai vulnerabili bolilor legate de vârstă.

Nivelul fără precedent de substanțe chimice dăunătoare din alimente, apă, aer și din produsele de îngrijire personală a redus rezistența noastră la boli. Metabolismul ne este afectat, lăsându-ne cu deficiențe și dezechilibre care facilitează procesul de îmbătrânire.

Urmărește să faci de câteva ori pe an cure blânde de detoxifiere. Am vorbit despre acest lucru aici.

4. Funcția imunitară

Sistemul imunitar este primul care ne apără împotriva cancerului și a unei mari varietăți de infecții bacteriene, virale și fungice. Odată cu înaintarea în vârstă, funcția sistemului imunitar, în general, scade, lucru care crește vulnerabilitatea în fața bolilor. Tendința sistemului imunitar de a deveni hiperactiv duce la un răspuns inflamator sporit care accelerează, de asemenea, procesul de îmbătrânire.

Îngrijește-te de sistemul tău imunitar și el se va îngriji de tine. Iată ce opțiuni ai: 20 de plante care întăresc sistemul imunitar și te vindecă de boli

5. Echilibrul hormonal

Hormonii implicați în procesul de îmbătrânire includ testosteronul, estrogenul și progesteronul, precum și melatonina, hormonul de creștere, cortizolul și DHEA. Atunci când nivelurile hormonale nu sunt în parametrii normali pot provoca o serie de probleme sistemice care sunt cruciale unui stil de viață sănătos și de asemenea pot accelera procesul de îmbătrânire. Insuficiența funcțiilor endocrine va afecta tot corpul, ceea ce va înlesni apariția bolilor odată cu înaintarea în vârstă.

Longevitatea și capacitatea de regenerare a organismului depind într-o mare măsură de echilibrul sistemului hormonal. Ceea ce poți face este să elimini factorii care afectează bunul mers al lucrurilor. Și ne întoarcem la stres, acesta fiind probabil cel mai puternic stimul negativ care produce dezechilibre la nivel hormonal. O altă modalitate de a-ți păstra sănătatea la acest nivel este să faci mișcare. Găsește-ți propria activitate care te binedispune: mersul pe jos, dansul, sportul, gimnastica, tenisul, urcările pe munte, mersul cu bicicleta, aerobica sau alte modalități de a te menține activ. Despre alte modalități de a-ți păstra echilibrul sistemului hormonal poți afla aici.

Longevitatea, păstrarea tonusului tinereții și creșeterea calității vieții necesită o abordare sistematică, care nu se găsește în elixiruri simple sau suplimente. Ia în considerare toate componentele pentru o viață sănătoasă și fii consecvent.

Creative Commons License
5 reguli dovedite științific care îți pot prelungi tinerețea by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.

Lasă un răspuns