Sari la conținut

Antrenarea minții: cheia sănătății și longevității umane

Pe măsură ce experimentăm această călătorie numită viață, creierul nostru este în permanență supus schimbării. Învățăm lucruri noi, ne formăm obiceiuri, trăim o gamă variată de emoții intense și trecem prin diferite provocări menite să ne dezvolte înțelegerea asupra mecanismelor subtile care guvernează viața.

Această abilitate uimitoare de reorganizare și dezvoltare a unor noi conexiuni neuronale a fost denumită de către oamenii de știință neuroplasticitate. Amintindu-ne dictonul “Folosește-l sau îl pierzi”, este ușor de înțeles de ce antrenarea precisă și constantă a minții reprezintă cheia sănătății, fericirii și longevității.

Creierul are o putere uimitoare de a se reorganiza

În cartea sa “The Brain That Changes Itself: Stories of Personal Triumph from the Frontiers of Brain Science”, autorul Norman Doidge descrie numeroase cazuri ale unor persoane care au suferit leziuni și traume cerebrale în urma cărora, deși inițial li s-au dat zero șanse de refacere, s-au refăcut parțial sau integral. Una dintre povești este a unui chirurg în vârstă de 50 de ani care a suferit un atac cerebral, rămânând cu brațul stâng paralizat. În timpul ședințelor de recuperare, i se imobilizau brațul și mâna dreaptă (cele sănătoase) și era pus să facă diferite lucruri. La început, sarcinile primite erau imposibile. Treptat, brațul paralizat a început să-și “amintească” cum să se miște. Prin astfel de exerciții, acest chirurg a învățat să scrie din nou și să joace tenis. Funcțiile acelei zone din creier care fusese afectată de atacul cerebral s-au transferat către regiunile sănătoase.

Creierul știe să compenseze pierderile suferite reorganizându-se și formând noi conexiuni între neuronii sănătoși. Totuși, pentru ca acest lucru să se petreacă, este nevoie să stimulăm în mod constant și corect creierul. Cum facem acest lucru? Antrenându-ne și păstrându-ne longevivă mintea.

Stimularea cerebrală audio-vizuală: secretul puterii și vitalității

Pentru multă vreme s-a crezut că pe măsură ce trece timpul, creierul devine tot greu de antrenat din cauza degradării treptate a funcțiilor și conexiunilor neuronale. Prin urmare, s-a crezut că procesul îmbătrânirii nu este reversibil și că organismul este condamnat la boli debilitante și suferințe.
Cercetările științifice recente demonstrează contrariul, specificând faptul că modalitatea prin care ne putem menține sănătoși inclusiv la vârste înaintate este stimularea cerebrală vizual-auditivă pe frecvențe specifice.

Tot mai multe studii efectuate arată că acest gen de stimulare asupra creierului are ca efecte:

  • reduce și în unele cazuri elimină total durerile cronice
  • scade nivelul stresului la nivel psihic și echilibrează pe nivel emoțional
  • relaxează profund organismul și înlătură simptomele stresului
  • îmbunătățește și reîmprospătează funcțiile cognitive
  • reduce riscul de dezvoltare a bolii Alzheimer
  • menține creierul sănătos și în formă inclusiv la vârste înaintate
  • crește plăcerea și pofta de viață

Un grup de cercetători de la Universitatea California din Berkeley a descoperit că stimularea creierului cu lumini și sunete modelate pe frecvențe joase determină modificarea nu doar a proprietăților chimice, ci și a structurii fizice a creierului – fiind capabile să provoace creșterea efectivă a volumului și capacității creierului și sporirea considerabilă a nivelului de inteligență.

Toate aceste beneficii pot fi obținute ușor și plăcut folosind tehnologia de stimulare cerebrală Mind Synergy, disponibilă aici.

Oamenii de știință care au dat naștere la “Revoluția Creierului” din ultimele decenii ne asigură că modalitatea de a rămâne tineri, sănătoși și plini de vitalitate este să ne antrenăm constant mintea și să ne bucurăm tot mai mult de beneficiile tehnologiilor avansate de stimulare cerebrală.

Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NoDerivatives 4.0 International License.

Un comentariu la „Antrenarea minții: cheia sănătății și longevității umane”

Lasă un răspuns