Sari la conținut

Ce îți spune chipul tău despre starea ta de sănătate

Este vorba despre practica citirii feţei, una cât se poate de serioasă în medicina indiană străveche Ayurveda, care corelează un anumit punct de pe chipul tău cu un organ al corpului şi-ţi spune ce trebuie să vindeci în interior pentru a corecta semnele externe. Și invers, plecând de la semnele de pe fața ta, ți se poate spune cu ce organe ai probleme.
Încă din vremuri străvechi, atunci când nu existau ecografiile, vracii şi medicii se foloseau de observarea feţei unui pacient pentru a pune un diagnostic acelor simptome pe care acesta le prezenta. Nu spunem că este o tehnică la fel de precisă precum cele care folosesc raze X, dar transformările pe care le observăm pe chipul nostru sunt un semn că ar trebui să vizităm un specialist, cât mai curând.
Să vedem, aşadar, ce vă spun aceste zone de pe faţa voastră, atunci când observaţi schimbări în ceea ce le priveşte.

Semne profunde între sprâncene

Grijile şi anxietatea sunt, în general, cauzele acelor riduri care ne străbat faţa, însă este indicat să afli ce organe interne sunt afectate de stres, studiind mai bine fiecare rid în parte. Dacă ai o linie verticală între sprâncene, pe partea dreaptă a feţei, este un semn că emoţiile negative precum furia şi irascibilitatea dăunează ficatului tău. Dacă linia apare pe partea stângă a feţei, înseamnă că emoţiile precum grijile, remuşcările sau depresia îţi afectează splina. Ceea ce îți va recomanda orice medic și specialist sunt odihna și relaxarea. Folosește-te de orice metodă pentru a te deconecta de la stres și a-ți reîncarca bateriile. Mersul pe jos, plimbatul în natură, folosirea unei tehnologii performante pentru relaxare, cititul, dansul, muzica, meditația, sportul sau orice altă tehnică care funcționează pentru tine.

Ochii

Ochii sunt ca o carte deschisă, iar schimbările de la nivelul lor pot fi semnele unor afecţiuni diverse. Punctele mici de pe iris înseamnă probleme cu articulaţiile, iar petele albe te avertizează că acestea au ajuns într-un stadiu mai grav. Un iris plin de pete este semn că absorbi greu substanţele nutritive în organism, iar o nuanţă galbenă la nivelul ochilor poate indica că ficatul tău este slăbit. În plus, dacă ai pleoapele inferioare umflate, acest lucru poate însemna că este afectată funcţia renală, iar un consum mai mare de lichide este, atunci, prima măsură pe care trebuie să o iei.

Obrajii

Petele şi decolorarea pielii obrajilor pot fi semne ale unui metabolism precar şi ale unei absorbţii slabe a substanţelor nutritive din alimente, cum ar fi acidul folic sau fierul. În învăţăturile Ayurvedice, obrajii sunt corelaţi cu plămânii, aşa că atunci când faţa te devine excesiv de roşie în urma unui exerciţiu fizic, înseamnă că nu respecţi modul în care trebuie să respiri.

Buza inferioară

Este un indicator extern pentru cât de bine funcţionează intestinele tale. Petele maronii de pe buză pot indica o problemă a sistemului digestiv şi o carenţă de enzime în organism, precum şi posibilitatea ca în intestinele tale să existe paraziţi sau viermi. În cazul acestea, probioticele sunt de ajutor. O nuanţă palidă a buzelor este primul semn al unui început de anemii, iar o nuanţă albăstruie pe acestea ar putea fi semn al oxigenării precare sau chiar al unei afecţiuni a inimii. În sfârşit, o decolorare a buzei inferioare îţi poate indica un dezechilibru intestinal, pe când decolorarea observată doar pe margini ar putea însemna o problemă cu rinichii.

Limba

Este o parte a corpului pe care apar semnele multor dezechilibre interne, aşa că este indicat să o examinezi în fiecare dimineaţă. Rezidurile albe circulare de pe mijlocul sau de pe spatele limbii îţi spun că s-au strâns foarte multe toxine în intestine sau în colon, semn că este timpul pentru o detoxifiere. Micile umflături sau abraziunile de pe vârful limbii ţi-ar putea vorbi despre o posibilă afecţiune sau o proastă funcţionare a plămânilor, ceea ce ar trebui să te convingă să consulți preventiv un specialist, să începi o formă de sport, să te plimbi mai mult în aer liber, de preferat în natură.

Bărbia

Schimbările de la nivelul structurii pielii în zona bărbiei, cum ar fi apariţia petelor, vorbesc despre dezechilibrele hormonale şi despre stres, iar primele măsuri pe care ai putea să le iei sunt somnul de calitate şi exerciţiile fizice.

Deși astăzi există metode performante de a diagnostica problemele din corp, observarea semnelor și a schimbărilor care apar la nivelul feței este la îndemâna oricui și nu costă. Chiar dacă nu este 100% acurată, această modalitate îți poate da indicii prețioase legate de starea ta de sănătate. Mai departe, specialiștii sunt în măsură să-ți spună ce și cum trebuie să faci.

Creative Commons License
Ce îți spune chipul tău despre starea ta de sănătate by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.

Lasă un răspuns