RADIOTERAPIA – SALVARE SAU... NU?
Deşi radioterapia a fost folosită foarte mult în ultimele decenii şi continuă să fie folosită în încercarea de îndepărtare a tumorilor canceroase (alături de citostatice), nu este posibilă demonstrarea clară a unui grad de eficienţă care să-i justifice practicarea ca metodă principală de tratament. Numarul bolnavilor de cancer care mor după finalizarea unui tratament prin radioterapie este alarmant de mare. Încercările şi eforturile medicinei moderne se dovedesc încă neputincioase în faţa acestui ucigaş misterios. Pe site-ul Organizaţiei Internaţionale a cercetărilor despre cancer (International Agency for research on Cancer) există o secţie dedicată statisticilor realizate pentru anul 2008 cu privire la cazurile de incidenţă şi mortalitate
Conform acestor statistici, pentru Romania reies următoarele date: pe primul loc ca rată de incidenţă şi mortalitate se află cancerul de plămâni. Astfel, numai în anul 2008, s-au înregistrat 10384 de cazuri de bolnavi de cancer pulmonar dintre care 9427 de persoane au murit. Cancer de colon: 8696 de bolnavi şi 5178 persoane decedate. Cancer de stomac: 4001 persoane bolnave, 3819 au decedat. Desigur, trebuie avut in vedere şi faptul ca probabil nu toti dintre cei bolnavi de cancer acceptă tratamentul cu radioterapie, însă după cum vom vedea randamentul acestuia este cam acelaşi ca şi în cazul operaţiei şi tratamentului cu citostatice.
Pe pagina http://curezone.com/diseases/cancer/cancer_radiation_therapy.asp există paragrafe despre radioterapie din cartea autorului Edward G. Griffin, Lumea fără cancer. Acesta explică din punct de vedere ştiinţific acţiunea tratamentului cu radiaţii, concluzionând astfel rata sa scazută de eficacitate. Obiectivul radioterapiei, ca şi în cazul operaţiei sau citostaticelor, este să îndepărteze tumoarea. Dacă aceasta este malignă, celulele canceroase sunt rezistente chiar şi la radiaţii. Este suficient să supravieţuiască una singură. Pe fondul unui sistem imunitar slăbit, aceasta are undă verde să se multiplice şi să invadeze din ce în ce mai multe ţesuturi ducând la metastaze. Odată cu distrugerea celulelor canceroase sunt distruse şi foarte multe celule sănătoase, fapt care duce la un dezechilibru puternic în organism (ca şi in cazul citostaticilor). Tot pe pagina aceasta explică şi medicul John Richardson mecanismul de acţionare al radioterapiei. Deseori, tratamentul cu radiaţii micşorează masa tumorii până la 75%, dar nu sunt distruse şi celulele neoplastice, a căror concentraţie poate creşte până la 90%.
Radiation
Radiația
The rationale behind X-ray therapy is the same as with surgery. The objective is to remove the tumor, but to do so by burning it away rather than cutting it out. Here, also, it is primarily the non-cancer cell that is destroyed. The more malignant the tumor, the more resistant it is to radio therapy. If this were not so, then X-ray therapy would have a high degree of success—which, of course, it does not. (World without Cancer, Edward G. Griffin, excerpts)
Raţiunea din spatele terapiei cu raze X este aceeaşi ca şi în cazul operaţiei. Obiectivul îl reprezintă îndepărtarea tumorii, prin iradiere şi nu prin tăiere. Există şi foarte multe celule sănătoase care sunt distruse. Cu cât este mai malignă tumoarea, cu atât mai rezistentă devine la radioterapie. Daca nu era aşa, atunci terapia cu raze X ar fi avut o rată mare de succes – ceea ce, bineînţeles, nu seîntamplă. (fragmente din „Lumea fără cancer”, Edward G. Griffin)
If the average tumor is composed of both cancer and non-cancer cells, and if radiation is more destructive to non-cancer cells than to cancer cells, then it would be logical to expect the results to be a reduction of tumor size, but also an increase in the percentage of malignancy. This is, in fact, exactly what happens. (World without Cancer, Edward G. Griffin, excerpts)
Dacă o tumoare obişnuită este alcătuită şi din celule sănătoase şi din celule canceroase şi dacă radiaţia are un efect distrugător mai puternic asupra celor sănătoase decât asupra celor canceroase, atunci este logic şi de aşteptat ca rezultatul să fie o micşorare a tumorii, dar şi o creştere a gradului de malignitate. Asta este de fapt ceea ce se întâmplăîn cazul radioterapiei. (fragmente din „Lumea fără cancer”, Edward G. Griffin)
Commenting on this mechanism, Dr. John Richardson explained it this way:
Comentând pe baza acestui mecanism, Dr. John Richardson explică:
Radiation and/or radiomimetic poisons will reduce palpable, gross or measurable tumefaction. Often this reduction may amount to seventy-five percent or more of the mass of the growth. These agents have a selective effect—radiation and poisons. They selectively kill everything except the definitively neoplastic [cancer] cells.
Radiaţia şi/sau otrăvurile care imită efectul acesteia vor reduce masa tumorii. Adesea, această micşorare măsoară până la 75% sau mai mult. Radiaţiaşi otrăvurile au un efect selectiv. Omoară totul în afară de celulele (canceroase) neoplastice.
For example, a benign uterine myoma will usually melt away under radiation like snow in the sun. If there be neoplastic cells in such tumor, these will remain. The size of the tumor may thus be decreased by ninety percent while the relative concentration of definitively neoplastic cells is thereby increased by ninety percent.
De exemplu, un fibrom uterin se va topi la iradiere precum zăpada la soare. Totuşi, dacă există celule neoplastice în această tumoare, ele vor rezista. Masa tumorii poate fi deci micşorată cu până la 90%, în timp ce concentraţia celulelor neoplastice va creşte cu 90%.
And so we see that X-ray therapy is cursed with the same drawbacks of surgery. But it has one more: It actually increases the likelihood that cancer will develop in other parts of the body!
Aşadar, înţelegem că terapia cu raze X este blestemată cu aceleaşi neajunsuri ca şi operaţia. Dar mai are încă unul în plus: creşte riscul de dezvoltare a cancerului şi în alte părţi ale corpului!
As all experienced clinicians know—or at least should know— after radiation or poisons have reduced the gross tumefaction of the lesion the patient’s general well-being does not substantially improve. To the contrary, there is often an explosive or fulminating increase in the biological malignancy of his lesion. This is marked by the appearance of diffuse metastasis and a rapid deterioration in general vitality followed shortly by death.
Toţi clinicienii cu experienţă ştiu, sau ar trebui să ştie, faptul că, deşi după iradiere sau tratamentul cu otrăvuri (citostatice) se reduce masa tumorii, starea generală de bine a pacientului nu se îmbunătăţeşte substanţial. Dimpotrivă, deseori are loc o creştere explozivă a gradului de malignitate a tumorii. Acest lucru înseamnă răspândirea metastazelor şi o deteriorare rapidă a stării de sănătate, urmată de moarte sigură.
Concluzia doctorului John Richardson este clară. Radioterapia prin ea însăşi creşte riscul dezvoltării cancerului în alte părţi ale corpului.
Istoria ştiinţei dovedeşte atitudinea rigidă şi chiar agresivă a acesteia cu privire la acele descoperiri care dau peste cap cunoştinţele sale de până atunci. De exemplu, cele mai strălucite minţi ale vremii au fost ridiculizate şi condamnate de către lumea ştiinţifică atunci când au venit cu teorii revoluţionare. Oameni care au făcut descoperiri valoroase au fost iniţial numiţi şarlatani. Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Columb care a îndrăznit să afirme faptul că Pământul e rotund de fapt. Reacţia comunităţii ştiinţifice a fost una de respingere totală. Bruno, teolog şi filosof umanist, a fost condamnat şi ars pe rug pentru că a venit cu ideea că Pământul nu este centrul Universului (fapt care ulterior a fost demonstrat şi acceptat ca fiind adevărat). Galileo a fost trimis la închisoare pentru credinţa sa că Pământul se învârtea în jurul Soarelui. Chiar şi fraţii Wright au fost ridiculizaţii din cauza afirmaţiei lor că o maşinărie ar putea zbura deasupra pământului… Şi totuşi, iată cum toate aceste descoperiri sunt atât de valoroase astăzi şi atât de preţuite… În domeniul medicinei, anatomistul Andrias Vesalius a fost iniţial numit eretic şi impostor ca urmare a descoperirilor sale în modul de funcţionare al corpului uman. Astăzi este considerat unul dintre cei mai influenţi autori în domeniul medicinei, fiind menţionat adesea ca fondatorul anatomiei moderne umane. William Harvey a fost discreditat ca medic în urma afirmaţiilor sale că sângele este pompat de către inimă şi distribuit în corp prin intermediul arterelor.
Iată doar câteva cazuri care scot la iveală faptul că aroganţa ştiinţei a întârziat evoluţia umanităţii în unele domenii importante, pentru a accepta ca fiind adevărat ceva ce iniţial a considerat şarlatanie, erezie, ş.a.m.d.
Având la îndemână şi alte răspunsuri la întrebările noastre decât cele care ni se oferă pe tavă rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi dacă informarea cât mai completă şi mai corectă ne poate conduce pe un drum salvator... Cu siguranţă însă, întotdeauna există şi alternative pentru cei care caută! Inainte de toate, haideţi să prevenim ca să nu avem ce trata!
