”La început a fost cuvântul. Şi cuvântul era la Dumnezeu.”
Apoi a coborât prin fiecare suflet – întrupat, neîntrupat sau dezîntrupat aici sau oriunde -, de la cetele îngereşti până la amoebă, via miliarde de suflete în trupuri pământene. Cuvântul – înşiruire de litere şi silabe, în cea mai superficială accepţie a sa. Şi, într-un plan mult mai profund, cuvântul mut. Care nu are nevoie de trupul de silabe. Cuvântul – energie, cuvântul – vibraţie. Mijloc de transport al informaţiei între toate entităţile universului. Mai puţin aici, pe Pământ, la nivelul cel mai înalt al viului. Aici unde, captivi în trupuri, noi, stăpânii iluzorii ai planetei, ne-am lenevit: nu mai ştim să comunicăm decât expozitiv, prin înşiruiri de sunete şi silabe. O carte de temelie ne întoarce la realitate, repunând în drepturi elementele-cheie – energie, biocâmp, câmp energetic. Şi forţând memoria noastră de specie să le readucă la viaţă.
Schimbul de informaţii nu se rezumă la cuvântul rostit. O confirmă, în alţi termeni, profesorul universitar doctor Dumitru Constantin-Dulcan, medic neurolog şi psihiatru, într-o carte de referinţă: ”Inteligenţa materiei”. Devenită best-seller în 1981, la apariţia primei ediţii, premiată 11 ani mai târziu de Academia Română, lucrarea domină autoritar şi vremea pe care o trăim, dezmembrând şi reasamblând, pentru înţelegerea noastră, cele mai fine mecanisme energetice ale lumii vii.
Înapoi la ideea la care am pornit: schimbul de informaţii nu se rezumă la cuvântul rostit. ”Inteligenţa materiei” defineşte schimbul de informaţie ”ca o interferenţă de vibraţii, de unde sau de câmpuri energetice”.
CÂMP ENERGETIC = CÂMP BIOLOGIC = BIOCÂMP
La vremea redactării lucrării care a făcut, între timp, istorie, lumea ştiinţifică ”redescoperea America”: se apleca fascinată asupra unui aspect încă puţin explorat – structura energetică a materiei vii. Un subiect mai mult decât familiar pentru profesorul Constantin-Dulcan, expert în explicarea fenomenului biologic văzut în conexiune cu Universul, ca esenţă şi multitudine de forme.
”Toate corpurile a căror temperatură se situează deasupra lui zero absolut emit radiaţii electromagnetice de frecvenţă şi lungimi de undă care le sunt proprii” – postulează profesorul. Şi urmăreşte, în zeci de pagini, fascinanta aventură a viului.
FIECARE VIEŢUITOARE CU… ANVELOPA EI
”Cu alte cuvinte, organismul uman ca întreg, ca şi plantele şi celelalte vieţuitoare, emit radiaţii electromagnetice, în jurul fiecărui sistem viu existând un câmp energetic propriu, care-l înconjoară ca o anvelopă”. Aparţinând sistemelor vii, acestea au fost numite câmpuri biologice sau, mai simplu, biocâmpuri.
Iar ”schimbul de informaţie reprezintă, practic, interferenţa de vibraţii, de unde sau de câmpuri energetice variabile: între elementele componente ale unui biocâmp se stabilesc relaţii complexe, care exprimă starea de sănătate a organismului”.
Or, sănătatea este ”dată” (echilibrată, dezechilibrată, recalibrată) de starea energetică (sau funcţională) a fiecărui organism viu. Performanţele fizice sau psihice ale fiecăruia dintre noi sunt, aşadar, determinate de valorile maxime şi minime ale biocâmpului propriu.
CUM SUNTEM ”AMPRENTAŢI” ENERGETIC
Medicii spun zi de zi: fiecare pacient este unic. Psihologii subscriu: fiecare individ este unic. Şi eu, şi tu confirmăm: ne considerăm unici. Şi suntem. Dar la un nivel mult mai înalt şi totodată mai subtil decât ne dă de înţeles orgoliul nostru de ”unicate”. Suntem unici, imposibil de confundat în Univers, datorită (sau din cauza?) amprentei energetice. Element de identificare imbatabil:
”Fiecare organism având o structură particulară, va avea şi un câmp energetic specific, cu parametri proprii, care-l disting de celelalte fiinţe întocmai ca şi amprentele”.
Viul, în totalitatea lui, alcătuieşte, aşadar, o nemărginită bancă de date, ce stochează biocâmpuri-amprentă şi înregistrează, cu acurateţe, modul în care evoluează fiecare, influenţat în bine sau în rău de mediul ambiant imediat şi de cel cosmic. Altfel spus, de interferenţele energetice dintre câmpuri. În acest punct, mă tentează o… aplicaţie practică: biocâmpul care sunt eu interferează cu biocâmpurile care sunt mama mea, copilul meu, pisica noastră, vecinii noştri şi tot aşa, din treaptă în treaptă, până la microorganismele care hălăduiesc în casa noastră şi, mai departe, în lumea noastră (care este şi a lor). Relaţiile dintre mine şi familie, vecini sau pisică îmi influenţează (şi le influenţează) biocâmpul. În bine, dacă sunt relaţii armonioase. În rău, dacă hrănim tensiunile dintre noi şi, în felul acesta, ne îmbolnăvim.
PRINŞI ÎN PLASA INTERFERENŢELOR ENERGETICE
”Într-o serie de afecţiuni – explică prof. dr. Constantin-Ducan – se petrece mai întâi o confruntare de câmpuri energetice, o interferenţă a lor. Iar primele modificări patologice vor apărea la acest nivel. Funcţionalul precede, în acest caz, lezionalul”.
Şi exemplifică:
”Atunci când un microorganism invadează un organism, la nivelul celulelor-gazdă se va petrece, mai întâi, o interferenţă de câmpuri energetice. Adversarul al cărui câmp energetic este mai puternic va fi învingător. Dacă înving celulele organismelor invadate, germenii vor fi distruşi, iar dacă celulele sunt învinse, urmează o a doua fază, aceea a modificărilor organice cu simptomatologia specifică bolii. Când boala s-a declanşat, organismul era de mult în război, adică invadat.”
Pare biblica poveste a uriaşului Goliat, învins de către mult mai firavul (prin comparaţie) David… Nu statura fizică decide victoria, ci forţa câmpului energetic !
Iată şi un alt exemplu, din acelaşi registru, de data aceasta, însă, urmărind interferenţa dintre biocâmpul uman şi radiaţia solară: este fapt dovedit că, în timpul erupţiilor solare intense, creşte spectaculos numărul accidentelor cardiovasculare. Explicaţia? Intensificarea activităţii solare este urmată de emiterea unei cantităţi mari de radiaţii electromagnetice, care se face simţită şi în atmosfera terestră. Această radiaţie interferează cu câmpul energetic al organismului care este, şi el, tot o radiaţie energetică. De aici incidenţa crescută a accidentelor vasculare, a tulburărilor psihice.
”Este evident că, în cazul unui infarct miocardic apărut în aceste împrejurării, prima modificare a fost de ordin informaţional-energetic.” (Dumitru Constantin-Dulcan)
VIAŢA ARE SENSUL TIMPULUI ŞI AL SPAŢIULUI
De la amoebă la om, viul este ”dotat”, la toate nivelurile, cu un ceas intern acordat la marile ritmuri ale cosmosului: bioritmul (bios = viaţă + ritm). Dependenţi şi independenţi, concomitent, de Univers, suntem ”dublu programaţi” – de ritmul intern, biologic şi de ritmul sideral (sau ”marea diagramă a ritmurilor cosmice”). Din această suprapunere se nasc personalitatea şi destinul aparte al fiecăruia dintre noi. Ea ”comandă” calitatea şi performanţele întregii noastre biologii (organe interne, sisteme, funcţii etc.), fluxul şi refluxul energiei fizice şi psihice, alternanţa dintre ”orele de vârf” (optime pentru activităţile creative, pentru performanţe fizice etc.) şi orele când trebuie să mai ”reducem motoarele”. Ea aşază bornele fiecărei vieţi – începutul (embrionul) şi sfârşitul (plecarea din trup).
RITMUL VIEŢII ŞI AL MORŢII
”Există două ritmuri în care se exercită o presiune de accelerare cu o extraordinară forţă. Este mai întâi ritmul de înmulţire a celulelor în embrion. Din două celule iniţiale se înfiripă întregul nostru edificiu structural, însumând miliarde de celule. În circa trei luni embriogeneza este terminată. În nouă luni avem o nouă fiinţă!”
”Al doilea ritm, cu aceeaşi viteză accelerată de înmulţire celulară, apare în procesele neoplazice. Asistăm la o furtună mitogenetică, dar din care nu se vor mai naşte decât ”monştri”, celule cu structuri alterate. Acest monstru intrat în noi, fără să afli precis cum, ucide în cele din urmă întreaga colectivitate de celule care l-a găzduit.”
”Ce forţă inexpugnabilă obligă celulele noastre să-şi piardă sistemul lor normal de existenţă, deturnându-le pe drumul unei înmulţiri haotice aducătoare de moarte? Este sigur o forţă de aceeaşi tărie ca şi aceea a embriogenezei, dar cu sens contrariu.”
Întrebare voit retorică: ”dubla programare” (ritmul intern, biologic, suprapus peste marea diagramă a ritmurilor cosmice) reprezintă ”forţa inexpugnabilă” care ne aduce în viaţă şi ne expediază, după un timp, înapoi, de unde am venit. Între cele două graniţe, acţionează fizica viului (ilustrată ceva mai sus, prin războiul dintre organism şi microorganismele care îl invadează, soldat cu victoria celui mai puternic biocâmp).
SĂ ÎNCHIDEM CERCUL!
Mai avem nevoie de cuvinte (litere, silabe)? Da, fireşte. Pentru comunicarea de suprafaţă. În profunzime lucrează transferurile de energie, iar energia este purtătoare de informaţie. ”Plutim într-o permanentă baie de semnale”. De la unitatea de bază – amoeba unicelulară – , la organismul uman (treapta cea mai ”de sus”, mai complexă a viului pe Pământ), ”emitem şi recepţionăm în continuu semnale prin intermediul cărora ne integrăm în marea ordine a Universului”.
”Graţie acestor semnale suntem influenţaţi de tot ceea ce se întâmplă în galaxia noastră şi influenţăm în acelaşi timp şi comunicăm cu tot ceea ce este viu. În consecinţă, viaţa apare într-un ocean de informaţii.”
Şi mai departe: viaţa se defineşte, de la cap la coadă, ca schimb de informaţie, de energie, cu mediul proxim şi cu Univesul. Ca interferenţă de vibraţii, de unde sau de câmpuri energetice.
Suntem captivi în plasa ţesută de interferenţele dintre biocâmpuri sau mai dispunem de un minim liber arbitru? Fără doar şi poate, dispunem. Dar una este să dispunem, şi alta să îl şi valorificăm. Din fericire, secretul reuşitei stă doar în forţa noastră interioară de a dirija gândul (energie), emoţia (energie) şi a le cantona în zona polului pozitiv.
Mă ofer, din nou, drept material didactic (în registrul cel mai profan – al interferenţelor din cotidianul uman). Aşadar: secretul reuşitei constă în a avea relaţii armonioase. Cu mama, fiica, pisica, vecinii şi colegii (fie ei agreabili sau nesuferiţi)… Stop! Nu aţi citit ultimele cinci cuvinte! Nu le-am scris. Vi s-a părut! Reiau (reluaţi şi voi lectura, de la ”vecinii şi colegii”): Să am relaţii armonioase. Cu tot ce şi cu toţi cei care mă înconjoară.
Aplicaţie practică încheiată!
Lăsând gluma la o parte, arma noastră secretă poate fi armonia, fie ea şi autoimpusă (forma naşte fondul, spunea generaţia care a modernizat România, în prima jumătate a secolului al XIX-lea). Concentrându-ne asupra ideii de armonie, zi după zi, ea va prinde rădăcini în noi. Atunci vom şti că am înţeles, cu adevărat, cum e cu inteligenţa materiei, cu supremaţia câmpului energetic, cu interferenţele şi cu armonia cosmică transpusă în arhitectura viului.
„BIORITMUL: RELAŢIA NOASTRĂ CU UNIVERSUL” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .