Sari la conținut

Frecvența vitalității

 

Pământul este o fiinţă vie. Aşa cum toate celelalte fiinţe vii au un câmp energetic, la fel şi planeta noastră vibrează pe o anumită frecvenţă. În 1952, doctorul Winfried Otto Schumann, profesor la Facultatea de Ştiinţe din München, Germania, a demonstrat prin calcule matematice şi măsurători complexe că spaţiul cuprins între scoarţa Pământului şi ionosferă (distanţă de circa 50 – 60 km) formează o imensă cavitate electromagnetică rezonantă. Spectrul de frecvenţă pe care rezonează este cuprins între 6 şi 50 Hz cu valoarea principală de 7,83 Hz. Cu alte cuvinte, această valoare reprezintă ingredientul esenţial al Vieţii.. În absenţa ei, bunăstarea psihică şi sănătatea întregului organism sunt imposibile. Astronauţii care ajungeau în spaţiu se îmbolnăveau, dar după ce primeau aparate care generau artificial frecvenţa Schumann, problemele de sănătate dispăreau.

În altă ordine de idei, ne putem gândi la Pământ ca la un punct de sprijin pentru întreaga structură a fiinţei umane – fizică, psihică şi emoţională. Atunci când rezonăm pe aceeaşi frecvenţă ca planeta noastră, în noi înfloreşte o energie vitală minunată care dă forţă tuturor acţiunilor pe care le întreprindem în viaţa de zi cu zi, ne menţine un tonus general excepţional, ferindu-ne de boli, şi ne ajută să ne branşăm la energii spirituale înalte.

 

Frecvența bunăstării fizice și emoționale

Progresul tehnologiei reprezintă un pericol grav deoarece majoritatea aparatelor electrocasnice, antenele GSM (de telefonie mobilă), telefoanele mobile, firele de înaltă tensiune care împânzesc oraşul, computerul, internetul wireless creează un smog electromagnetic care intereferează cu energiile vitale ale Pământului. Radiaţiile emise de toate aceste dispozitive moderne sunt invazive şi nocive pentru întreaga structură a fiinţei umane. Ele perturbă buna funcţionare a organismului, a psihicului şi a laturii emoţionale a omului.

Nu e de mirare că în majoritatea timpului ne simţim obosiţi (chiar şi atunci când dormim 8 – 9 ore pe noapte, aşa cum ne recomandă specialiştii), fără energie, motivaţie şi chiar plictisiţi. Altfel spus, nu ne trăim viaţa din plin şi ne-o irosim, deşi am putea să ne bucurăm la maximum de frumuseţea ei. În puţinele momente când se întâmplă să avem „bateriile încărcate” ne încântă orice lucru simplu, suntem recunoscători pentru ceea ce avem, orice întreprindem ne iese din plin, suntem mereu cu zâmbetul pe buze, energici, iar cei din jur ne percep ca fiind carismatici şi atrăgători. Când ne simţim odihniţi, totul ne merge bine, oamenii sunt parcă mai prietenoşi, planurile de viitor sunt mai vii, mai uşor de împlinit şi orice dorinţă devine posibilă. Energia vitală a Universului este inepuizabilă. Este un izvor de vitalitate și sănătate. Dar atunci când alţi factori se interpun şi ne debranşează de la pulsul benefic al Pământului (frecvenţa Schumann), imediat apar şi dezechilibrele, bolile, insomniile şi tot felul de neplăceri care ne răpesc bucuria de a trăi.  

 

copilAnomaliile produse în locul de dormit

De asemenea, şi stresurile geopatogene trebuie avute în vedere. În ultimii zece ani, în urma mai multor studii şi cercetări, oamenii de ştiinţă ruşi au evidenţiat efectele nocive ale radiaţiilor terestre şi cosmice. Acestea sunt mai puternice în unele zone decât în altele, iar aceste zone periculoase se numesc noduri Hartmann. S-a subliniat faptul că atunci când oamenii petrec o perioadă mai lungă de timp în astfel de locuri sunt afectaţi la nivelul întregului organism, dezvoltând numeroase anomalii şi dezechilibre de sănătate. Cel mai des întâlnite afecţiuni provocate de focarele geopatogene sunt cele oncologice, vasculare, neuropsihice şi bolile sistemului locomotor.

Locul de dormit, cât şi cel în care se lucrează mai multe ore pe zi devin, din perspectiva acestor descoperiri şocante, extrem de importante. În lipsa unor indicaţii speciale venite din partea unui expert în urma identificării zonelor geopatogene (cu risc foarte mare), avem nevoie de o altă măsură de protecţie, ceva care să neutralizeze efectele radiaţiilor şi să armonizeze locul de dormit sau biroul. Mai mult, avem nevoie de o soluţie care să ne protejeze oriunde ne-am afla pentru a maximiza şansele de a ne menţine sănătoşi şi în afara oricărui pericol.

Cercetările ştiinţifice actuale reuşesc nu doar să identifice problemele generate de debranşarea fiinţei umane de la energiile binefăcătoare ale Universului, ci să ofere şi o modalitate eficientă de reconectare la aceasta: generatorul de frecvenţă Schumann.

 

Cum funcţionează generatorul Schumann – VITAL PROTECT?

Aşa cum explicam mai devreme, există o frecvenţă de rezonanţă a Pământului care ne protejează şi ne branşează la energii vitalizante şi benefice, frecvenţă denumită Schumann – 7,83 Hz (după cel care a vorbit pentru prima dată despre ea, Otto Weber Schumann). Oamenii de ştiinţă afirmă că această frecvenţă de rezonanţă este ritmul oscilator al câmpului magnetic al Pământului. Experienţele efectuate au demonstrat că dacă în apropierea unei fiinţe există un generator pe frecvenţa Schumann, creierul devine imun la radiaţiile nocive din mediul înconjurător. Şi invers, perturbarea acestei frecvenţe la nivelul organismului duce în scurt timp la boală. Studiile NASA au confirmat aceste experienţe, astfel încât acum cosmonauţii folosesc acest gen de dispozitive şi în spaţiu pentru protecţie şi refacerea vitalităţii. VITAL PROTECT creează un câmp de protecţie pe o rază de doi metri în jurul său, adică poate proteja simultan mai multe persoane.

Dispozitivul protejează împotriva radiaţiilor emise de telefoanele mobile, ecranele TV, calculatoare, cuptoare cu microunde, linii de înaltă tensiune, radioemiţătoare. De asemenea, neutralizează influenţele zonelor geopatogene (radiaţii Hartmann) şi  protejează câmpul vital al subiectului în zonele aglomerate din oraşe sau în medii cu câmpuri subtile joase (spitale, cimitire, locuri în care se produc frecvent accidente), case cu rezonanţe maladive.  Acțiunea aparatului Vital Protect asupra organismului produce următoarele efecte:

• amplificarea vitalității;
• accelerarea proceselor de vindecare;
• o mai mare rezistenţă la oboseală şi stres;
• mărirea capacităţii de efort;

 

Cine are nevoie de VITAL PROTECT?

•    în mod special copiii pentru că ei sunt cei mai expuşi pericolelor de îmbolnăvire;
•    cei care locuiesc în oraş;
•    femeile însărcinate (există, din nefericire, prea multe cazuri în care nou-născuţii au fost diagnosticaţi cu tumori cerebrale sau alte maladii pe care medicii nu şi le pot explica şi, mai trist, nu le pot vindeca);
•    persoanele vârstnice şi cele cu imunitate scăzută care sunt ţinta virusurilor, bacteriilor, infecţiilor şi bolilor în general;
•    persoanele care lucrează la calculator sau folosesc mult la telefonul mobil.

Află mai multe detalii despre efectele VITAL PROTECT aici.

 

 

Creative Commons License
Frecvența vitalității by AIMGROUP is licensed under a Creative Commons Attribution 4.0 International License.

3 comentarii la „Frecvența vitalității”

  1. Dispozitivul vital protect gindit si construit de dumneavoastra nu contest ca este bun insa pentru cei care vor ceva mai simplu si care poate fi facut de fiecare si cu beneficii -zic eu -mai bune este ;
    Legarea unui fir de impamintarea de la priza ,sau chiar o teava care nu rugineste introdusa in pamint ,de la care tragem un fir ,care il putem prinde la o tabla de inox pe care sa stam cu picioarele goale pentru a face legatura intre centrul de intersectie a meridianelor energetice ale corpului si pamint.Beneficiem in plus de ionii negativi care ne vor traversa corpul si care vor anihila radicalii liberi din corp.

Lasă un răspuns