Sari la conținut

Autosugestionarea subconştientului pentru materializarea gândurilor (I)

În cartea „Iniţiere în hermetism sau Calea adevăratului Adept”, Franz Bardon explică cum ne putem realiza orice dorinţă care ţine de corpul, mintea sau sufletul nostru prin simpla autosugestionare a subconştientului.
Franz Bardon a explicat, mai întâi, funcţiile psihologice ale subconştientului din punct de vedere magic. El susţine că subconştientul este, de fapt, opus conştientului şi, în speţă, gândirii conştiente.
“Ceea ce apare în conştientul nostru ca memorie, intelect, voinţă, emoţii este reflectat în subconştient într-o manieră opusă. Practic, putem considera subconştientul drept adversarul nostru, în el găsindu-se toate impulsurile, dorinţele, slăbiciunile noastre. Putem considera subconştientul ca sediul a tot ceea ce nu ne dorim. A venit însă timpul să transmutăm aceste aspecte antagoniste ale ego-ului nostru, în aşa fel încât să nu ne mai rănească şi să ne ajute să ne realizăm dorinţele”, susţine Franz Bardon.
Potrivit acestuia, vom reuşi să ne împlinim dorinţele numai dacă vom „elimina spaţiul şi timpul” din subconştient, ştiut fiind faptul că subconstientul are nevoie de timp şi de spaţiu pentru a pune în aplicare gândurile pe care le sălăşuieşte.
Franz Bardon

Cum evităm piedicile subconștientului

Pentru a înţelege mai clar în ce măsură subconştientul, care atunci când se prevalează de spaţiu şi de timp, poate fi un obstacol în calea realizării dorinţele noastre, Franz Bardon dă un exemplu simplu. “Dacă de mâine, nu vom mai fuma (sau bea alcool) niciodată, subconştientul va avea timp să pună diferite obstacole în calea noastră, fie direct, fie indirect, iar eşecul este garantat. Pe de altă parte, dacă eliminăm conceptul de spaţiu şi de timp din subconştient, în timp ce-l impregnăm cu o dorinţă, doar polul pozitiv din subconştient ne va influenţa”, explică Franz Bardon în cartea sa “Iniţiere în hermetism sau Calea Adevăratului Adept”.

Cheia autosugestiei subconştientului este fraza folosită care trebuie să fie numai la timpul prezent şi la imperativ (comandă/poruncă) pentru a obţine rezultatele dorite. Mai simplu spus, este greşit să spui: “nu voi mai fuma/bea/etc.” Forma corectă este: “Mă eliberez de orice dependență. Mă simt din ce în ce mai bine. Sunt sănătos și eliberat.”
Informații complete despre cele mai eficiente tehnici și afirmații pentru sugestionarea subconștientului găsești în ghidul Dincolo de gândirea pozitivă. Autorul lucrării, Dr. Robert Anthony a obținut doctorandul în Psihologie Comportamentală și a lucrat ca psihoterapeut, practicant NLP, maestru hipnotizator, trainer în dezvoltare personală și coach pe probleme de business. Tehnicile pe care Dr. Robert Anthony le descrie în ghidul său reprezintă asul din mânecă al celor mai de succes oameni ai lumii.

Cele mai bune momente pentru autosugestie

Subconştientul este mai puternic şi activ noaptea, deoarece, în timpul somnului, activitatea conştientă este suspendată. De aceea, potrivit lui Franz Bardon, momentul cel mai bun pentru autosugestie este seara, înainte de culcare, sau dimineaţa, când suntem doar pe jumătate trezi.
„Aceasta nu înseamnă că în alt moment al zilei autosugestia nu funcţionează, ci doar că subconştientul răspunde cel mai bine în acele momente. Important este să mergi la culcare cu idei despre sănătate, succes, prosperitate”, ne sfătuieşte Franz Bardon.

Pentru că în timpul autosugestionării este bine fii cât mai concentrat, foloseşte-te în acest sens de un lanţ cu 40 de zale sau de un şirag de mărgele or de o sforă cu noduri. Tot ce trebuie să faci este să muţi câte o mărgea după fiecare repetiţie a frazei cu care te autosugestionezi, până ce ajungi la capătul şiragului. De asemenea, astfel îţi vei da seama şi de câte ori îţi va zbura gândul la alte lucruri. Dacă la finalul exerciţiului nu ţi s-a făcut încă somn, Bardon te sfătuieşte ca până adormi să meditezi la ideea că dorinţa deja s-a împlinit.
“Dacă adormi în timp ce rosteşti formula, scopul va fi atins. Dimineaţa, când eşti treaz pe jumătate, caută mărgelele şi repetă exerciţiul din nou. Dacă te trezeşti noaptea, repetă exerciţiul, iar succesul va veni şi mai repede”, este sfatul lui Bardon.

Exerciţii de focalizare a celor 5 simţuri

Autosugestionarea subconştientului implică multă concentrare. Franz Bardon a creat în acest sens câteva exerciţii eficiente de concentrare a tuturor celor cinci simţuri.
“Exerciţiile de concentrare realizate cu toate cele cinci simţuri, întăresc mintea şi voinţa. Înveţi nu doar cum să controlezi toate simţurile, dar şi să le dezvolţi şi, în final, să le integrezi perfect”, susţine Franz Bardon.
mintea subconstienta

1. Concentrarea vizuală:

• Cu ochii închişi: Alege un obiect, pe care îl aşezi în faţa ta, de exemplu: un cuţit, o furculiţă, un creion, o cutie de chibrituri etc. Priveşte cu atenţie obiectul ales pentru un timp. Ţine minte forma şi culoarea lui, apoi închide ochii şi imaginează-ţi obiectul respectiv cât mai real, astfel încât să arate la fel ca în realitate. Dacă va dispărea din imaginaţie, adu-l înapoi. Nu te descuraja de eşecurile iniţiale, iar dacă oboseşti schimbă obiectul. La început, nu exersa mai mult de 10 minute, dar în timp, poţi ajunge la 30 minute. Ca să-ţi monitorizezi întreruperile, foloseşte siragul de mărgele. Exerciţiul este complet dacă te poţi focalize mintal pe obiectul respectiv timp de cinci minute consecutive.
• Cu ochii deschişi: Dacă ai ajuns în acest punct, poţi practica exerciţiul şi cu ochii deschişi. În această fază trebuie să te concentrezi şi“să vezi obiectul plutind în aer” cu toate detaliile, cât mai real posibil. Este important să nu mai vezi şi altceva în afara obiectului ales. Numără întreruperile cu ajutorul mărgelelor. Menţine imaginea obiectului în aer pentru 5 minute, fără întrerupere.

2. Concentrarea auditivă:

Imaginează-ţi că auzi bătăile unui ceas (ticăitul lui). La început vei reuşi doar câteva secunde, dar, cu puţină perseverenţă, vei auzi sunetele din ce în ce mai clar şi fără întreruperi. După un timp încearcă să auzi bătăile diferitelor clopote, sunetele unor instrumente muzicale, sunetul vântului, al ploii etc. În aceste exerciţii este foarte important să te menţii doar la impresii auditive fără să-ţi apară în minte şi imaginile asociate. Dacă totuși ele apar, alungă-le din mintea ta. Acest exercitiu este complet când poţi păstra imaginaţia strict auditivă pentru 5 minute, fără întreruperi.

3. Concentrarea senzorială, de tip tactil:

Încearcă să produci, pe rând, senzaţii de căldura, răcoare, greutate, usturime, sete, oboseală şi să păstrezi aceste senzaţii câte 5 minute fără întrerupere. Dacă ai ajuns în punctul în care poţi genera orice senzaţie şi, în acelaşi timp, o poţi păstra pentru mai mult timp, poţi treci la următorul exerciţiu.

4.Concentrarea mirosului:

Imaginează-ţi că miroşi diferite flori: trandafiri, liliac violete etc. Ţine minte acest miros fără să permiţi să apară în minte şi imaginea picturală a acelor flori. Încearcă acest exerciţiu şi cu mirosuri dezagreabile, de diferite feluri. Repetă acest tip de concentrare până când esti capabil să-ţi imaginezi orice miros şi să-l menţii cel puţin 5 minute.

5.Concentrarea gustului :

Fără să te gândeşti la o mâncare sau o băutură anume, imaginează-ţi diferite gusturi, alegând, la început, pe cel dulce, amar, sărat şi acru/acid. Menţine-le timp de 5 minute.

SURSA: Iniţiere în hermetism sau Calea adevăratului Adept, Franz Bardon

Alte articole corelate:
Învață să strunești energia gândurilor ca să-ți atingi cu succes obiectivele
HERMETISMUL, CALEA DEZVOLTĂRII SPIRITUALE
Autovindecare prin sugestie conștientă
Cum te poate ajuta PROGRAMAREA MENTALĂ să obții rezultate precise
Licenţa Creative Commons
„Autosugestionarea subconştientului pentru materializarea gândurilor (I)” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

2 comentarii la „Autosugestionarea subconştientului pentru materializarea gândurilor (I)”

Lasă un răspuns