Sari la conținut

Corpul te anunță dacă suferi de alergie sau intoleranță alimentară (I)

Organ cu organ, sistem cu sistem, corpul nostru ne vorbeşte. Despre suferinţele pe care i le provocăm pe varii căi şi, în special, printr-o alimentaţie nocivă. Să zăbovim însă puţin asupra termenilor: ”alimentaţie nocivă”. Pentru că ei nu indică doar opţiunile culinare îndeobşte condamnate (junk-food, grăsimi trans, zaharuri în exces etc.), ci şi consumul de alimente sănătoase, în principiu, dar nesănătoase pentru o persoană anume. Sau pentru mai multe.
legume-fructe-cos

Nu suntem egali în faţa alimentelor: morcovii, cartofii, pâinea pot fi nutrienţi de top pentru tine şi toxice pentru mine. Mai grav este dacă habar nu am. Şi nu am pentru că nu ascult, nu văd, nu analizez ce îmi spune corpul meu. Pentru că el, bietul, vorbeşte. Prin ochi, piele, nas, gât, urechi etc. Ne ajută să îi decodăm mesajele dr. Keith Scott-Mumby, specialist în alergologie, într-o carte de referinţă despre alergii şi intoleranţe alimentare: Dieta înţeleaptă.

Când porneşti să cauţi indicii despre o eventuală alergie sau intoleranţă alimentară, trebuie să te înarmezi cu răbdare: vei avea de analizat simptomele organ cu organ sau sistem cu sistem. Şi să îţi aminteşti care dintre simptome au fost prezente, chiar şi sporadic, în ultimele 12 luni.

 

Ce semnale transmit organele interne

Ochii

  • ochii roşii, care ”te mănâncă”
  • senzaţia de „nisip în ochi”
  • lăcrimarea
  • cercurile negre sub ochi (dr. Keith Scott-Mumby le numeşte „vânătăi alergice”)
  • vederea înceţoşată
  • petele şi luminiţele ce apar în câmpul vizual
  • vederea dublă – toate sunt simptome,uneori trecătoare, cauzate de alergie şi intoleranţă la anumite alimente.

Pielea
Ea este indicatorul clasic al multor alergii. Cea mai importantă manifestare alergică la acest nivel este probabil…

  • urticaria: pielea este fierbinte, te mănâncă, apar umflături asemănătoare celor provocate de atingerea cu urzică („urtica” este termenul latin pentru „urzică”). O variantă paroxistică a acesteia – urticaria gigantă – se manifestă prin ieşirea fluidelor din vasele de sânge şi apariţia unor umflături mari. ”Situaţia poate deveni atât de gravă, încât să blocheze traheea şi să provoace dificultăţi de respiraţie – atenţionează medicul. Teoretic, de aici nu e decât un pas până la anafilaxie, înspăimântătoarea şi de multe ori fatala reacţie alergică soldată cu intrarea rapidă în stare de şoc şi cu stop cardiac”;
  • dermografismul (”scriere pe piele”): pielea este atât de sensibilă, încât orice presiune uşoară exercitată asupra ei produce tipicele pustule urticariene. ”Dacă pur şi simplu mângâi pielea de pe spate, poţi să scrii cuvinte, care apar ca pustule – de unde şi denumirea bolii”. Acelaşi efect îl produc şi cataramele, bretelele sutienului sau ale pantalonilor, elasticul jupei sau alte obiecte care exercită presiune asupra pielii şi o irită;
  • eczema este o erupţie cutanată frecventă şi extrem de neplăcută, însoţită de o mâncărime exasperantă, care te obligă să te scarpini continuu;
  • atopia este cumplită – avertizează dr. Keith Scott-Mumby -, dar răspunde foarte bine la reorientarea corectă a dietei, permiţând organismului să se recupereze.

Urechile, nasul, gâtul, gura Sick Young Woman Lying in Bed

  • guturaiul, secreţiile retronazale (sindromul de tuse legat de căile aeriene superioare – sindromul UACS), constipaţia, strănutul şi rinoreea sunt, probabil, cele mai frevente simptome ale intoleranţelor alimentare;
  • rinitele perene, numite astfel fiindcă apar în orice perioadă a anului, sunt asociate, de obicei, cu un aliment: laptele, de exemplu, este renumit pentru „accentuarea guturaiului”;
  • ulcerele (aftoase) la nivelul gurii, gustul metalic, rigiditatea gâtului sau a limbii pot fi, de asemenea, simptome ale alergiei sau intoleranţei alimentare;
  • durerile în gât şi infecţiile repetate la nivelul urechii sunt principalul indiciu al unei alergii alimentare, în cazul copiilor.
  • pot fi provocate de orice aliment, nu doar de cofeină”.

Plămânii
Plămânii sunt barometre foarte sensibile, care măsoară nivelul de stres al organismului, după cum bine ştiu persoanele care suferă de astm. Iar alimentele ”greşite” reprezintă, pentru organism, un factor de stres major.

  • respiraţia şuierătoare, senzaţia de apăsare în piept şi funcţionarea deficitară a aparatului respirator sunt semne de bază ale bronhospasmului
  • tusea semnalează, de multe ori, un astm ce poate rămâne nediagosticat ani la rând, fiindcă tusea este pusă în relaţie, pripit, cu bronşita, care este o boală infecţioasă. Astmul, în schimb, are o relaţie strânsă cu stresul, inclusiv cu stresul alimentar.

CapulMan having a headache at home
Capul, în sine, nu este un organ. Există însă foarte multe tipuri de durere de cap care, la o analiză mai atentă, îşi găsesc sursa în hrana noastră cea de toate zilele:

  • migrene
  • dureri de cap însoţite de greţuri, senzaţie de apăsare, palpitaţii şi junghiuri
  • senzaţia că ”ai capul greu
  • dureri de cap uşoare sau moderate
  • torticolis.

Incredibil? Dar adevărat!

”Aceste simptome pot avea şi alte cauze. Însă, din experienţa mea, cu cât ai mai multe dintre aceste simptome, cu atât creşte probabilitatea de a suferi de o alergie sau o intoleranţă alimentară. Cu alte cuvinte, reacţionezi la un aliment toxic” (Dr. Keith Scott-Mumby).

Bun, am notat ce am mâncat, ne-am ascultat corpul şi am notat şi reacţiile lui de frustrare, mustrare, supărare. Şi acum?

Încercaţi să faceţi schimbări în dietă – eliminând câte un aliment preţ de câteva zile, apoi reintroducându-l şi eliminând altul – şi veţi reuşi să eliminaţi, în câteva săptămâni, însăşi cauza”.

Citește partea a II-a aici.

Creative Commons License
Corpul te anunta daca suferi de alergie sau intoleranta alimentara (I) by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.

Un comentariu la „Corpul te anunță dacă suferi de alergie sau intoleranță alimentară (I)”

  1. Am fost diacnosticata cu toxocara in urma cu 5 ani si pana in pandemie cu toxoplasma.am făcut tratament cu BORENAR si XIZAL cu gămălie,antibiotic cu albendazol si rivomicin.m am simtit bn.pina in aceasta vara.apar pe mine in special pe timpul nopții pete mari rosii si tari si unele mai mici.am uitat sa va spun ca ma anunta ca o sa am probleme ceva ce apare in spatele urechii,de mărimea bobului de fasolica di care iese ceva ambițios.si persista pe toata perioada.

Lasă un răspuns