Sari la conținut

Medicina vibratorie: o cale de vindecare și trezire spirituală

Sunt practicant de mai bine de 7 ani de: Vindecare reconectivă, Original Feeling Touch, Access Bars, Komyo Reiki Kay și lucrez cu bioenergia de mai bine de 13 ani, de când am făcut cursul de Radiestezie. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc. Ci despre ce înseamnă să practici în tot acest timp, pe tine și pe alții, metode de aliniere, vindecare, curățare și armonizare energetică.
Toate aceste tehnici pornesc mai mult sau mai puțin de la aceleași concepte și ajung să obțină rezultate mai mult sau mai puțin asemănătoare. Toate sunt născute dintr-o necesitate a omului de a descoperi o cale de minimă rezistență în care să își păstreze starea de sănătate și pozitivitatea interioară.

Vindecarea înseamnă conștientizare

De aproximativ 5 ani am început să studiez, practicând și punând în aplicare tot ceea ce am învățat. Ceea ce am descoperit și apoi am pus în aplicare și în lucrul cu ceilalți este conștientizarea. Practic, toate metodele de vindecare, echilibrare și curățare energetică – fără a le nega valoarea și impactul, pe care le voi descrie succint mai jos – pot să nu însemne nimic în materie de vindecare, dacă nu există conștientizare.

Din proprie experiență, lucrând cu oameni de aproximativ 3 – 4 ani, am observat că schimbările cu adevărat spectaculoase au loc atunci când apare și conștientizarea. Abia atunci persoana respectivă face schimbări care completează ceea ce lucrul energetic pornește. Acestea sunt ca cele două fețe ale monedei, inseparabile, deși par atât de diferite. Una fără cealaltă nu formează moneda.

Fundamentul bunăstării este trezirea spirituală

Am făcut totul din pasiune, din curiozitatea de a afla care este adevărul și împins de nevoia de a-mi pune viața în ordine. Am avut nevoie de un început nou, pe care l-am descoperit, un început care înseamnă cel de-al treilea element al ecuației: trezirea. Dacă vrei să duci procesul de vindecare la capăt, e musai să te trezești. Doar așa vei ajunge să poți să lucrezi până la capăt ceea ce ai de lucrat și doar așa vei avea baza reală pentru liniște, bucurie și pace.
Greu? Poate, însă beneficiile sunt nemăsurate și calitatea vieții se schimbă dramatic.

Ce este medicina vibratorie?

Totul este energie. Corpul nostru – care este de fapt mai mult decât corpul fizic, având structuri ”invizibile” simțurilor fizice, primare – este energie. Ceea ce se întâmplă în timpul unei sesiuni de medicină vibratorie este ”influențarea” stării de vibrație a unui corp de către altul prin intermediul rezonanței de frecvență. Cu cât vibrația unei energii este mai înaltă, cu atât aceasta ”influențează” mai profund și mai mult energia din jur, căutând să o aducă la același nivel de vibrație.

”Medicul” energetic este practic un diapazon care schimbă frecvența într-o anumită zonă, parte sau corp, unde își concentrează atenția. Ceea ce este necesar pentru o transmisie cât mai bună este starea de receptivitate pe care persoana respectivă o poate atinge. Cu cât ea se implică mai puțin în proces, din punct de vedere mental – stabilind dinainte totuși direcția de lucru – cu atât devine un canal mai curat pentru ceea ce trebui să curgă pe acolo.

Energia este inteligentă, dincolo de înțelegerea minții noastre

Serghei Nikolaevici Lazarev, unul dintre cei mai cunoscuți bioenergoterapeuți pe care lumea i-a cunoscut, a ajuns la concluzia următoare după zeci de ani de muncă: cu cât lucrezi mai mult și observi că ceea ce faci are efecte, realizezi tot mai mult că persoana cu ”problema” trebuie să facă ceva ca aceasta să nu reapară. Că acea ”problemă” e un semnal din partea propriului suflet, care atrage atenția asupra unui aspect fie nevăzut, fie ignorat.
Corpul fizic are nevoie de îngrijire, de hrană și bineînțeles de igienă. În același fel, structurile noastre subtile au și ele nevoie de aceeași atenție. Medicina vibrațională oferă această ocazie. Mai mult decât atât, lucrând în acest fel, dezvoltăm o sensibilitate a percepției legată de aceste structuri, ceea ce duce la un grad ridicat de intimitate cu acestea. Automat, acest lucru înseamnă integrare și armonizare.

Vindecarea este, până la urmă, un semn al armoniei dar și o etapă dintr-un proces continuu de experimentare, ce, până la urmă, face parte din firescul vieții umane. Dacă putem privi astfel experiența umană, suntem mai aproape de un mare adevăr, ceva care ne poate schimba viața în mod irevocabil: boala nu este ceea ce credem noi, iar vindecarea este o confirmare pentru faptul că am făcut niște alegeri bune și am luat niște decizii sănătoase, care ne vor conduce către alte și alte experiențe.

Personal, îți recomand să încerci. Nu te costă nimic și îți poate dechide un capitol cu totul nou în viață. Unul mai subtil, dar extrem de incitant și spectaculos.

Te mai poate interesa și:
Homeopatia – medicină vibrațională

Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NoDerivatives 4.0 International License.

2 comentarii la „Medicina vibratorie: o cale de vindecare și trezire spirituală”

  1. atunci aveti nevoie sa va treziti si sa nu mai adormiti si pe altii: sunteti printre altele complicele unui grup infractional organizat; ma refer la cel condus de criminalul, hotul si mincinosul patologic numit Eric Pearl. Corporatia The Reconnection / Eric Pearl organizeaza in Romania si in lume seminarii unde pregatesc ‘practicieni certificati de vindecare reconectiva’, apoi anuleaza certificatele si saboteaza practicienii formati. Seminariile sunt organizate si oamenii sunt atrasi folosind reclama mincinoasa si strategii agresive de sabotare a persoanelor si manipulare si cenzurare a informatiei.
    In Romania exista peste 500 de astfel de ‘practicieni’ formati si inselati, dar numarul real de oameni afectati in Romania si in lume este greu de estimat. Inselaciunea se descopera in timp, corporatia ‘doctorului’ Pearl avand metode de manipulare si intimidare si o strategie bine pusa la punct, dar si sedintele de ‘vindecare’ sau ‘reconectare’ care tin oamenii adormiti si amagiti destul cat sa aiba domnul ‘doctor’ vreme sa anuleze seminariile vechi si sa sustina campaniile pentru seminariile noi astfel incat nimeni sa nu afle de vreo legatura intre situatii. Pearl foloseste renumele unor celebritati pentru a da credit discursului si ‘metodei’ lui, si foloseste buna credinta si bunavointa oamenilor obisnuiti ca sa acopere crapaturile din imaginea de ‘vindecatori evoluati’ in spatele careia se ascunde el si corporatia lui.
    In acelasi timp, ‘vindecarea’ pe care o propovaduieste domnul ‘doctor’ este foarte periculoasa, ea propunand o interventie total neavenita si neprofesionala asupra sanatatii si vietii omului – si exista foarte multe persoane in lume care au suferit si nu se mai pot recupera in urma efectelor. In urma campaniilor de intimidare si ca efect al manipularii agresive prin ‘sedintele de vindecare’ si ‘seminarii’, multi dintre oameni nu mai doresc sau nu mai pot sa vorbeasca despre asta.
    Pentru a opri campaniile nerusinate pe care corporatia le continua in Romania si in lume, precum si pericolul pe care acestea le reprezinta pentru sanatatea si integritatea clientilor atrasi prin reclama mincinoasa, in Romania a fost initiata si se desfasoara o actiune penala impotriva acestei bande de infractori si a conducatorului lor.

Dă-i un răspuns lui laura cristiana Anulează răspunsul