Sari la conținut

6 metode naturale pentru albirea dinţilor

Zâmbetul acela din reclamele la pasta de dinţi nu se obţine fără a investi timp şi bani în procedee stomatologice mai mult sau mai puţin sofisticate. Este, însă, indicat să obţii o dantură mai albă prin procedee care pot afecta, pe termen lung, smalţul dinţilor? Dacă nu eşti fanul acestora, dar nici al gelurilor pentru albirea dinţilor pe care le poţi găsi la farmacie, poţi încerca remedii la îndemâna ta şi folosi produse naturale pentru a deschide nuanţa dinţilor. Unele au fost testate şi au dat rezultate remarcabile.

1. Curăţarea dinților cu aţă dentară

E adevărat că nu-ţi spunem ceva din ce nu ştiai, dar acest procedeu care trebuie inclus în igiena orală te ajută să păstrezi şi o culoare frumoasă a dinţilor. După ce îţi periezi corect dinţii cu pastă de dinţi, foloseşte aţa dentară pentru a scăpa de resturile de mâncare şi de bacteriile care se pot transforma în placă dentară, lucru care dă dinţilor tăi un aspect tern, neîngrijit, pentru ca, în timp, aceştia să se închidă la culoare. Unii medici stomatologi consideră curăţarea cu aţa dentară chiar mai eficientă decât periajul şi recomandă a se face zilnic.

2. Clătirea gurii cu ulei natural

Este o tehnică foarte populară în medicina Ayurvedică. Cum se face? Oricât de inconfortabil ar părea, merită încercat, datorită eficienţei acestei practici. Foloseşte ulei de susan, cocos sau măsline şi pune cantitatea care intră într-o lingură în gură, folosind lichidul pentru a-ţi clăti gura, timp de 15 minute. Nu-l înghite şi aruncă-l, după clătire, într-un coş, căci uleiul de cocos îţi poate înfunda chiuveta sau toaleta. Studiile recente confirmă şi ele că folosirea uleiului de cocos previne apariţia cariilor dentare şi reduce bacteriile şi infecţiile din gură.

3. Spălarea cu bicarbonat de sodiu

Periajul cu bicarbonat de sodiu este eficient împotriva danturii îngălbenite, deoarece bicarbonatul nu doar spală foarte bine dinţii, ci este şi un abraziv inofensiv care curăţă petele de pe dinţi. Spală-te cu bicarbonat de sodiu pus direct de periuţa de dinţi, după periajul obişnuit de seară, dar nu abuza de acest procedeu! Periajul cu bicarbonat este recomandat a se face doar de 2-3 ori pe săptămână, pentru a nu afecta smalţul dinţilor.

4. Foloseşte apă oxigenată

Pentru că vorbim de un lichid antibacterian compus doar din apă şi oxigen, peroxidul de oxigen este recomandat şi pentru igiena dentară, fiind un agent de înălbire foarte eficient. Chiar poate schimba culoarea unui dinte în câteva săptămâni. Cu toate acestea, clătirea dinţilor cu apă oxigenată îţi poate irita gingiile, dacă concentraţia acesteia este mai mare de 3%, şi chiar şi atunci este recomandat să ceri sfatul unui specialist înainte de a apela la această metodă.

5. Merele şi ananasul: fructele prietene cu dinţii

Un măr pe zi ţine medicul departe, se spune. Asta deoarece acidul malic conţinut de măr impulsionează saliva să cureţe gura de acizi. Mai mult, pasta de dinţi cu bromelaină, un extract din fructul de ananas, ajută la albirea dinţilor. În ciuda acestor evidenţe, nu există studii care să confirme că, dacă consumi astfel de fructe, vei obţine dinţi mai albi. Poate doar mai sănătoşi. Cât despre faimoasa pastă realizată din căpşuni şi bicarbonat, ei bine, unele studii au arătat că această metodă nu are efect de albire, ci dimpotrivă, poate afecta smalţul dinţilor din cauza acidului citric din căpşuni.

6. Ai grijă la ce mănânci

Ştim deja că fructe precum afinele, cocăzele şi murele sau băuturile precum cafeaua, vinul roşu şi sifonul nu sunt prietene cu dantura curată şi albă, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţi cu totul la ele, ci doar să le consumi moderat. Dacă îţi clăteşti gura cu apă imediat după ce le consumi, şansele ca smalţul să-ţi fie afectat vor fi mai mici. Cu fumatul este o altă poveste, căci acest obicei nociv îţi pătează dinţii iremediabil, afectând şi penetrând canalele dintre dinţi şi deteriorând smalţul acestora.

Creative Commons License
6 metode naturale pentru albirea dinţilor by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.

2 comentarii la „6 metode naturale pentru albirea dinţilor”

Dă-i un răspuns lui albirea dintilor Anulează răspunsul