Sari la conținut

5 motive pentru care lemnul sfânt este ideal pentru purificarea energetică a casei

Cu mulţi ani în urmă, am descoperit în Porto Rico un fel de scoarţă de copac specială, care se foloseşte de secole întregi în America de Sud, datorită calităţilor ei de purificare energetică şi a proprietăţilor de vindecare. Astăzi, această scoarţă mistică a devenit din ce în ce mai populară şi în restul lumii.

Această scoarţă se numeşte palo santo, care, în limba spaniolă, înseamnă lemn sfânt. Este vorba, aşa cum v-aţi dat seama din denumire, de un tip de arbore care creşte în America de Sud şi pe care mulţi îl consideră mistic, din aceeaşi familie cu arborii de tămâie şi de smirnă. De asemenea, palo santo face parte şi din familia citricelor, fiind înrudit îndeaproape cu lămâiul, pinul şi menta.

Înlocuitor al salviei pentru cei cu sensibilitate olfactivă

Lemnul sfânt este folosit deseori în același scop precum salvia sau cedrul, pentru eliminarea energiilor negative și purificarea câmpului vital dintr-o încăpere. Scoarţa acestui copac a fost arsă de secole întregi în ritualuri religioase şi spirituale, cunoscută fiind pentru înlăturarea impurităţilor, în timp ce permite energiei divine să circule nestingherită.

Mirosul fumului degajat de arderea acestei scoarţe este proaspăt, plăcut şi uşor de suportat chiar şi pentru cei cu sensibilităţi olfactive, care nu pot rezista esenţei puternice a salviei, de exemplu.

lemnul-sfant

Vă invităm să descoperiţi de ce este atât de special lemnul sfânt!

1. Scoarţa este desprinsă de pe trunchi doar după ce copacul moare în mod natural, după o existenţă de circa 80-90 de ani. Odată cu uscarea acestuia, trunchiul este păstrat fără să fie atins, între 5 şi 20 de ani, pentru a-şi încheia ciclul vital şi pentru a le permite proprietăţilor sale medicinale şi mistice să fie emanate.

2. Mirosul acestei scoarţe te poate ajuta să te înalţi spiritual, să te umpli de fericire şi speranţă. Asta deoarece această esenţă te ajută să-ţi cureți aura şi să construieşti o legătură mai profundă cu universul, în timpul şedinţelor de meditaţie sau de rugăciune.

3. Vei avea o senzaţie mult mai profundă de pace şi de linişte interioară. În plus, şamanii şi liderii spirituali sud americani cred că lemnul de palo alto ajută în procesele creative şi poate aduce noroc.

4. Uleiul esenţial de lemn sfânt are calităţi antiinflamatorii şi antibacteriene. De aceea, poate fi folosit cu succes în masajul medical, pentru a reduce durerile musculare şi pe cele de încheieturi, precum şi inflamaţiile de toate felurile.

5. Deşi vorbim de un lemn cunoscut de secole, este foarte posibil ca binefacerile sale să nu fie bănuite în întregime. Încă se efectuează studii clinice pentru a determina proprietăţile anticancerigene ale acestei scoarţe mistice şi ale compusului d-limonene, prezent în cantităţi mari în acest lemn.

Cu precizarea că acest produs se poate comanda online, vă arătăm şi care sunt cele mai la îndemână şi sigure modalităţi de a-l folosi, pentru a purifica o locuinţă din punct de vedere energetic:

arde-lemn

– Ardeţi unul sau două beţişoare odată! Ţineţi beţişorul într-un unghi de 45 de grade şi aprindeţi-l. Lăsaţi-l să ardă timp de 45 de secunde, apoi stingeţi-l şi lăsaţi fumul să se împrăştie.

– Închideţi toate uşile şi ferestrele, pentru a păstra fumul în interiorul camerei.

– Setaţi un scop pentru această purificare şi recitaţi o rugăciune, o mantră sau o incantaţie cu voce tare.

– Mergeți prin toată casa , inclusiv în baie sau în bucătărie. Insistaţi asupra ferestrelor, uşilor şi ţevilor, acele zone cu acces către exteriorul casei.

– După ce terminaţi, puneţi restul beţişoarelor într-un recipient rezistent la foc (metal sau lut) şi lăsaţi-le să ardă într-un loc sigur, departe de mobilă, peste noapte.

– Dimineaţa, deschideţi toate uşile şi ferestrele şi aerisiţi. Veţi scăpa atât de excesul de fum, cât şi de energiile negative din casă.

Creative Commons License
5 motive pentru care lemnul sfânt este ideal pentru purificarea energetică a casei by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.

4 comentarii la „5 motive pentru care lemnul sfânt este ideal pentru purificarea energetică a casei”

  1. Inteleg ca pe acest site se poate achiziona acestebetisoare. Care ste modalitatea sa pot achiziona si eu – cui trebuie sa ma adresez, care este modalitatea de palta, transportul, etc…Sunt din Tecuci, jud.Galati, telefon 0746035735

Lasă un răspuns