Sari la conținut

Nikola Tesla: inițiatorul celei de-a doua Revoluții Industriale

  • de

De 3 ori diagnosticat de către medici bolnav fără șanse de vindecare, Nikola Tesla arăta la 40 de ani ca la 20, la 60 era plin de vitalitate și energie, iar ochii îi sclipeau precum unui copil. Pentru prieteni și cunoștințe, înfățișarea lui veșnic tânără a rămas un mister. Se spune că de la vârsta de 18 ani până la moarte greutatea lui Nikola Tesla nu s-a modificat nici măcar cu un kilogram în plus sau în minus. Care era secretul acestui vrăjitor uitat al sfârșitului de secol 19 și începutul secolului 20? Cine a fost cu adevărat Nikola Tesla?
Născut pe țărmul Mării Adriatice, în anul 1856, într-o localitate populată de istro-români din actuala Croație, Nikola Tesla a fost unul dintre cei mai mari inventatori din istorie și totodată un mister. A fost numit, în unele cercuri, savantul nebun, probabil pentru că făcea lucruri pe care mințile oamenilor obișnuiți nu le puteau înțelege. Câți dintre cei care îl cunoșteau pe Nikola Tesla vorbeau cu persoane decedate, spre exemplu? Pentru Tesla acest lucru era ceva natural. Și de ce evita acest om de știință misterios să atingă orice altă mână atunci când saluta?

Vedea aerul umplut cu limbi de flăcari vii

Încă de la o vârstă fragedă, Tesla s-a remarcat prin inteligența sa sclipitoare, reușind la școala să facă în minte calcule complexe de integrale și inducând în eroare profesorii care credeau că trișează cumva. Însă tânărul Tesla era pasionat de matematică, în ciuda insistențelor tatălui său de a intra la teologie. Abilitatea de a efectua în minte socoteli complicate nu era singura capacitate ieșită din comun a lui Tesla. Ceea ce inițial a fost considerată o afecțiune, s-a dovedit mai târziu a fi o înzestrare minunată de a vedea aerul din jurul său umplut cu „limbi de flăcări vii” (manifestări subtile ale energiei eterice) și imagini adesea însoțite de străfulgerări puternice de lumină. Acestea erau atât de pline de viață încât Tesla întâmpina dificultăți în a distinge care dintre ele erau reale și care nu. Încercând să controleze apariția acestor imagini (care la început îi creau disconfort și anxietate), genialul savant a început să își dezvolte alte capacități latente fascinante: experimentarea călătoriilor astrale (dedublarea) și abilitatea de a-și proiecta mental, în stare de veghe sau de somn, invențiile și descoperirile. Se știe astăzi faptul că Tesla își vizualiza mental invențiile înainte ca ele să fi căpătat contururi fizice. Toate au fost testate și perfecționate în timpul unor proiecții mentale, de aceea aplicarea lor în practică era însoțită întotdeauna de un succes uimitor. De altfel, Tesla avea alte preocupări în laborator, nefiind atent la desfășurarea experimentelor, tocmai pentru că știa deja cum vor evolua.

De ce s-a demolat turnul lui Tesla care genera free-energy?

Viața marelui savant nu a fost lipsită de controverse, împotriviri, critici sau defăimări din partea celor care vedeau în acest geniu un concurent. Cu toate astea, la vremea aceea Tesla devenise o legendă. A emigrat în America unde a devenit faimos datorită invențiilor și ideilor sale inovatoare. Acolo a creat primul sistem hidroelectric la cascada Niagara. Nimeni nu știa dacă o să funcționeze, cu excepția lui Nikola Tesla care era convins de reușita sa. În New York a creat faimosul turn Wardenclyffe menit să genereze free-energy (energie gratuită) oriunde în lume și care a fost demolat ulterior. Munca teoretică, viziunile și inventiile sale au fost catalogate de către marile grupuri de interes ca fiind periculoase pentru omenire. Dar oare dispozitivele de energie gratuită (free-energy) nu aveau să destabilizeze planurile acelor grupuri aflate la control?
Numele lui Nikola Tesla este legat de cea de-a 2 a Revoluție Industrială, datorită invențiilor sale miraculoase care au pus bazele cunoștintelor moderne despre curentul alternativ, sisteme de curent alternativ (incluzând sistemele polifazate, puterea electrică, motorul pe curent alternativ, dispozitive pentru controlul curenților electrici de foarte înaltă frecvență, unele dispozitive în domeniul radiotehnicii, sisteme de iluminare artificială, sisteme de transmitere a energiei electrice, diferite turbine, etc.). Descoperiri fascinante a făcut nu doar în domeniile electromagnetism și inginerie, dar și în robotică, balistică, știința calculatorului, fizică nucleară și fizică teoretică.

Fantasticele invenții ale lui Nikola Tesla

Despre invențiile spectaculoase realizate de acest vrăjitor al electricității, Nikola Tesla, și despre contributiile pe care le-a adus la construirea lumii moderne, așa cum o știm astăzi, vorbește cartea Fantasticele invenții ale lui Nikola Tesla, scrisă de însuși Tesla și David H. Childress. Mai precis, de aici poți afla despre:

  • Cele mai uimitoare invenții ale lui Nikola Tesla descrise chiar de el;
  • Descrierea proprie a lui Tesla despre planul de a electrifica lumea utilizând free energy (energie gratuită);
  • Transmisia energiei electrice fără fire, direct prin atmosfera Pământului;
  • Teoriile revoluționare ale lui Tesla și Marconi despre antigravitație, farfurii zburătoare și călătorii în timp;
  • Modul în care programul de apărare SUA „Star Wars” (Războiul Stelelor), început în 1983, folosește tehnologia descoperită cu mult înainte de Tesla, botezată Raza Morții;
  • Viziunea lui Tesla despre aparatele de zbor antigravitaționale electrice care preluau energia prin aer de la niște turnuri de emisie;
  • Cum energia electrică ar putea fi distribuită gratuit și utilizată oriunde pe Pământ;
  • Cele mai neobișnuite invenții ale lui Tesla: mașina de citit gânduri, ozonatoare, submarine electrice și multe altele;
  • Documentele de la Curtea Supremă de Justiție despre demolarea faimosului Turn Wardenclyffe, construit de Tesla pentru a genera energie electrică gratuită (free energy).

Cu certitudine Fantasticele invenții ale lui Nikola Tesla ar putea transforma pozitiv o lume întreagă, nu doar viziunea noastră.
Poți achiziționa cartea aici.

Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NoDerivatives 4.0 International License.

Lasă un răspuns