Nu trebuie să uităm că INFORMAȚIA presupune un anumit tip de CONȘTIINȚĂ. Acest lucru este inevitabil. Teoriile despre „universul viu” (materia conştientă) ale lui David Pearson au avut un succes răsunător printre colegii săi din domeniile fizicii şi matematicii. Însă nici de data aceasta medicii nu li s-au alăturat!5
Este interesant să observăm că „informaţie” înseamnă „a da formă materială” (de la latinescul informare). Cu alte cuvinte, informaţia de la nivelul câmpului cuantic este de fapt o forţă activă, creatoare, implicată intim în forma şi manifestarea realităţii. Altfel spus, informaţia este un mod specific de a reprezenta interacţiunea dintre CONȘTIINȚĂ și REALITATE fie pentru a o organiza, fie pentru a o decodifica. Este prea devreme ca să ştim cu certitudine cum funcţionează şi influenţează lucrurile aceste câmpuri, însă putem spune că aceste câmpuri de probabilitate cuantică par să reprezinte zona intermediară aflată între conştiinţă şi realitatea manifestă. Chiar dacă nu le înţelegem pe deplin, faptul că recunoaştem că există şi au un rol esenţial reprezintă o schimbare majoră de paradigmă.
ACUM PUTEM REDEFINI BOALA
ca întrerupere, încetare sau distorsiune a câmpurilor informaţionale şi energetice. În aceste condiţii, cea mai bună abordare a bolii este, cu siguranţă, să corectăm aceste defecţiuni, pentru că în felul acesta vom elimina discordanţa şi vom stopa procesul bolii – cu alte cuvinte, se va produce VINDECAREA.
Numim această metodă de vindecare medicină energetică (numită uneori şi medicină vibraţională); ea reprezintă o temă centrală a acestei cărţi. Dacă realitatea virtuală înseamnă câmpuri virtuale, iar materia virtuală izvorăşte din energia virtuală, e timpul să renunţăm la ideea importanţei substanţelor materiale şi să începem să gândim altfel despre lumea din care facem parte. În momentul în care începem să facem acest lucru, lumea capătă o realitate spirituală, aproape metafizică, şi intră în ecuaţie factorul religios. Aşa cum afirmă Dr. Richard Gerber, autorul cărţii „Medicina vibraţională”, „legătura nevăzută dintre corpul fizic şi forţele subtile ale spiritului este cheia pentru a înţelege raportul ascuns dintre materie şi energie. Când oamenii de ştiinţă vor începe să înţeleagă adevărata relaţie dintre materie şi energie, vor avea mai multe şanse să înţeleagă relaţia dintre umanitate şi Dumnezeu”.6
Vindecarea devine un ACT DE IUBIRE când aplici asupra părţii sau organismului afectat o energie sau o rezonanţă favorabilă ce va alina dezechilibrul şi va induce cu blândeţe vindecarea în loc să elimine în mod violent simptomele care nu reprezintă altceva decât modul organismului de a riposta în faţa bolii. Această metodă de vindecare este mai raţională şi totodată mai eficientă, întrucât, în mod evident, urcăm mai aproape de „izvor” pentru a trata şi vindeca. De fapt, dacă ne apropiem suficient de mult de sursă, vom întâlni inevitabil misterul şi măreţia conştiinţei în sine.
ROLUL CONȘTIINȚEI ÎN SĂNĂTATE ȘI BOALĂ…
… nu este deocamdată înţeles de medicina convenţională, însă nu putem să lăsăm aceste aspecte pe seama misticilor şi teologilor. Natura vieţii şi a Fiinţei este cheia care deschide poarta către vindecare! În opinia mea, conştiinţa este un soi de energie creatoare şi, indiferent dacă o înţelegem sau nu, trebuie să încercăm să o încorporăm în viziunea noastră despre sănătate şi boală. Viaţa este o expresie a acestei conştiinţe, cum ne-au spus dintotdeauna şamanii.
ABDOMEN INSONOR, CERCETĂRI CU RĂSUNET
La începutul secolului al XX-lea, distinsul neurolog american Albert Abrams a observat un fenomen remarcabil, pe care nu va reuşi să îl explice până la sfârşitul vieţii. Abrams nu era un intelectual de mâna a doua; studiase medicina convenţională în Europa, cu cei mai buni doctori ai vremii – Virchow, Wasserman, Helmholz şi alţii – şi câştigase premii importante, inclusiv o medalie de aur din partea Universităţii din Heidelberg. Puteţi fi siguri că ştia exact ce vede, chiar dacă nu înţelegea.
Abrams s-a întors în Statele Unite şi a început să predea patologia la Facultatea de Medicină a Universităţii Stanford din California. Într-o zi, pe când percuta (lovea uşor cu degetele) abdomenul unui pacient, sunetul şi-a pierdut brusc rezonanţa exact în momentul în care fusese pus în funcţiune un aparat Röntgen aflat în apropiere. Uluitor a fost însă altceva: când Abrams a rotit pacientul, a constatat că sunetul surd apărea doar dacă pacientul era orientat pe direcţia est–vest. A fost un exemplu spectaculos de adevăr ştiinţific descoperit întâmplător, când o minte pregătită aflată în locul potrivit şi la momentul potrivit observă ceva care le-ar scăpa cu siguranţă celorlalţi.
Ulterior, în timpul unui examen de rutină al unui pacient care suferea de cancer (al buzei), Abrams a observat aceeaşi notă ciudată şi surdă când percuta anumite zone ale abdomenului. Ea apărea şi la alţi pacienţi cu cancer sau tuberculoză, însă tot aşa, doar când pacientul era aşezat cu picioarele către vest. Mai târziu, Abrams a constatat că această lipsă de sonoritate apărea şi la indivizi sănătoşi care se aflau în imediata apropiere a bolnavilor de cancer sau tuberculoză, dar şi, fapt uluitor, când persoanele sănătoase stăteau la distanţă de bolnavi, dar erau conectaţi la ei printr-un fir.7
CONCLUZIA LOGICĂ A LUI ABRAMS
Aa fost că ţesutul bolnav emitea unde necunoscute care puteau să determine modificări fizice în organism. El şi-a continuat investigaţiile şi a descoperit că dacă trecea pe deasupra corpului pacientului un disc metalic conectat la un fir, sunetul redevenea surd în momentul în care ajungea cu discul în dreptul zonei afectate de boală. Când a fost provocat de un coleg sceptic să găsească locul exact al unei infecţii tuberculoase la plămâni, Abrams a indicat cu acurateţe zona. El a repetat experimentul de nenumărate ori, în cazuri diferite, şi de fiecare dată a obţinut rezultate de o precizie nefirească.
Ulterior, Abrams a conceput un dispozitiv pentru a detecta şi măsura această radiaţie ciudată, dispozitiv pe care l-a numit Reflexofon. O rezistenţă variabilă transforma curentul, iar aparatul emitea un sunet a cărui înălţime varia, eliminându-se astfel nevoia de a percuta abdomenul. Abrams a constatat că „frecvenţele” erau diferite în funcţie de fiecare tip de maladie, aşa că a întocmit un registru al bolilor şi al acestor frecvenţe: 55 pentru sifilis, 58 pentru ţesuturile afectate de sarcom şi aşa mai departe. Chiar şi când făcea teste oarbe, putea, cu ajutorul acestui aparat, să descopere ori să „diagnosticheze” fără greş ţesutul bolnav. Mai mult, incredibil a fost că Abrams a descoperit că dacă adăuga rezistori noi aparatului Reflexofon, putea să-l calibreze în aşa fel încât să indice cât de avansată era boala!
În sfârşit, parcă pentru a-şi aduce la exasperare colegii conservatori, Abrams a anunţat că se putea lipsi complet de prezenţa fizică a pacienţilor şi să folosească pentru testare doar o mostră de sânge, păr sau urină prelevată de la bolnav. Mai mult decât atât, putea să obţină „reacţiile electronice” despre care vorbea, cerându-i unui subiect sănătos conectat la Reflexofon să indice pe corpul său partea care era afectată de boală la pacient. Era ceva fantastic, greu de crezut!
Într-o zi, în timp ce demonstra în faţa unei grupe de studenţi reacţia produsă de sângele unui pacient cu malarie, Abrams a mers şi mai departe. Tratamentul cunoscut al malariei consta în administrarea chininei, un alcaloid obţinut din scoarţa arborelui de chinină. Abrams a presărat câteva granule de sulfat de chinină în tăviţa pentru teste unde se afla proba de sânge infestat cu malarie şi, spre surprinderea tuturor, sunetul surd a dispărut la percuţie. Reacţia a fost anulată. La fel s-au comportat şi alte antidoturi cunoscute, de pildă sărurile de mercur în cazul sifilisului. Cu o intuiţie de geniu, Abrams a afirmat că existau radiaţii necunoscute emise de moleculele de chinină care anulau exact emanaţiile din eşantionul cu malarie.
Pornind de la această idee, a dedus în mod logic că s-ar putea construi un aparat care să transmită oscilaţii electrice exact la contrafrecvenţa adecvată, modificând astfel caracteristicile ţesutului bolnav şi vindecându-l.
Medicina virtuală era pe cale să apară!
Împreună cu Samuel O. Hoffman, un inginer radioelectronist şi cercetător care se remarcase în Primul Război Mondial, când concepuse un strămoş al radarului pentru a detecta de la mare distanţă zepelinele nemţeşti, Abrams a realizat un aparat numit Osciloclast. Acesta oferea într-adevăr posibilitatea unor vindecări remarcabile. Ideile lui Abrams au început să se răspândească şi să zdruncine din temelii comunitatea medicală. El spunea, folosind cuvinte profetice: „Ca medici, nu ne putem permite să ne ţinem la distanţă de progresul înregistrat în domeniul fizicii şi să izolăm entitatea umană de celelalte entităţi ale universului fizic”.
Ştiinţa convenţională nu era însă pregătită pentru această învăţătură nouă.
Lucrări de referință:
Medicina virtuală, Dr. Scott-Keith Mumby
Medicină vibrațională, Michael Gerber
PERTURBĂRILE CÂMPULUI INFORMAȚIONAL by AIM GROUP is licensed under a Creative Commons Attribution 3.0 Unported License.