Sari la conținut

8 semne ale trezirii spirituale

Dacă nu ai şti, acesta ar fi ultimul lucru la care te-ai putea gândi: cum că aceste stări, sentimente, evenimente care te iau cu asalt, de la o vreme, sunt semne clare că te afli în plin proces de elevare spirituală. Le-ai fi pus în legătură cu orice altceva, numai cu ASTA nu. Acum, însă, ŞTII.

1. Tristețea te copleșește

Trezirea conştiinţei, ca parte a trezirii spiritului, este însoţită, foarte frecvent, de… depresie. De ce? Pur şi simplu fiindcă este dificil să simţi bucuria în mijlocul unei lumi care suferă. Reacţia este aşadar perfect normală. Este însăşi dovada dezvoltării potenţialului tău de compasiune. Tot ce îţi rămâne de făcut este să primeşti emoţiile aşa cum vin, fără să le judeci şi fără să te identifici cu ele. Să priveşti lumea aşa cum este, aşa cum o ştii – iată singura cale spre ceea ce ţinteşti: să devii o persoană mai responsabilă, mai lucidă.

2. Lași în urmă unii prieteni

Adeseori, trezirea spiritului este urmarea unui şoc, a unui eveniment traumatizant. Eşti propulsat spre un etaj superior, în timp ce ceilalţi rămân ”la parter”. Rezultatul: nu mai rezonezi cu propriul anturaj. Nu este cazul să te învinovăţeşti pentru că aşa, dintr-odată, cei mai şarmanţi prieteni ţi se par total neinteresanţi. Distanţarea de ei se datorează faptului că vibrezi, în toate sensurile cuvântului, la diferite niveluri. Ai, prin urmare, alte arii de interes şi alte subiecte de discuţie care, fără doar şi poate, te fac să treci, în ochii celorlalţi, drept un nebun. Exact cum te-ai considera şi tu, dacă ai mai pleca urechea la repertoriul lor de bârfe şi văicăreli.
În fine… Nu putem schimba oamenii şi în nici un caz nu trebuie să încercăm s-o facem. Rămâi tu însuţi şi lasă Universul să te conecteze la alţi oameni care vibrează pe aceleaşi undă cu tine.

3. Îți părăsești locul de muncă și jubilezi!

Când ne schimbăm perspectiva, ceea ce funcţiona mai înainte nu mai este de actualitate. Şi munca pe care am făcut-o ani la rând nu ne mai convine şi pace. Decizia de a rupe relaţia poate fi a ta sau a angajatorului tău, care te găseşte, dintr-o dată, mai puţin competent. Nu intra în panică! Chiar dacă eşti derutat la început, trebuie să crezi, cu toată tăria, că nimic nu este întâmplător. Viaţa este mult prea scurtă, ca să o petreci făcând ceva ce nu te împlineşte. Recunoaşte că există ceva mai important, ceva ce te depăşeşte, acest ”ceva” face lucrurile să se mişte pentru tine, atunci când tu însuţi refuzi să le pui în mişcare. Orice ar fi să fie, Universul îţi rezervă întotdeauna ceva mai bun decât ceea ce laşi în urmă.

4. Familia îșî face griji pentru tine

Când începi să le vorbeşti pentru prima dată despre energiile care se armonizează, despre karma, despre yoga şi meditaţie, membrii familiei se cam sperie. Şi este normal. Nu poţi împiedica o persoană încă ataşată de mental să emită judecăţi în funcţie de prejudecăţile care o conduc. Sau să îţi împărtăşească neliniştile sale legate de persoana ta. Mai ales că te iubeşte (tocmai de aceea o şi interesează ce faci). Fii conştient de implicaţiile pe care le au discuţiile voastre şi fii răbdător. Fiindcă va veni ziua când cei dragi îşi vor da seama că EŞTI BINE aşa cum eşti.

5. Ai un raport conflictual cu… zeul Morfeu

Lucrul cu propria ta fiinţă continuă şi noaptea. Nu-ţi mai poţi permite să pierzi timpul, ai prea multă treabă. Deci te trezeşti tot mai devreme: la 5,30, la 4, la 3… Iar ceasurile de somn sunt, de multe ori, agitate de vise intense, uneori de angoase, situaţii conflictuale, tensiuni… Este normal să-ţi fie somnul perturbat, când le impui corpului şi spiritului atâtea schimbări! Energiile trecutului se diluează. Lasă-le să plece…

6. Provoci crize în jurul tău

Pe parcursul trezirii spiritului, relaţiile se schimbă, discursurile la fel. Plonjezi tot mai adânc în marea Adevărului şi unele persoane pot fi bulversate de acest mesaj pe care li-l transmiţi. Nu rareori se întâmplă ca, în timpul unui week-end cu prietenii, sau în vacanţă, cu familia, sau într-o seară, printre necunoscuţi, să declanşezi involuntar reglări de conturi sau doar discuţii (puţin cam prea) animate. Dacă se întâmplă… Nu te amesteca! Nu vei reuşi decât să pui paie pe foc. Lasă-i pe ceilalţi să-şi spună ce au de spus. Şi, o dată în plus, nu te învinovăţi. Nu eşti responsabil pentru emoţiile pe care le declanşezi în jurul tău, ele erau deja acolo, adormite, atâta tot…

7. Ești ținta tuturor ironiilor

ironieSocietatea îşi petrece timpul stigmatizând indivizii care nu corespund imaginii pe care ea a impus-o de secole. La început, cel puţin, te-ai putea confrunta cu ironiile unor apropiaţi, atunci când vorbeşti despre plăcerea ta de a medita. Dar vei înţelege foarte repede că a trece drept ridicol într-o lume fără sens este doar o probă suplimentară că eşti pe calea cea bună. Rămâi onest faţă de persoana care eşti! Cu timpul, vei pune tot mai puţin la suflet reacţiile interlocutorilor. Când te simţi bine cu tine, aşa diferit cum te percep ceilalţi, le transmiţi inconştient această linişte. Iar ei încetează să te mai ia peste picior. Sau, dacă perseverează, nu mai simţi nevoia de a te justifica, fiindcă persoana care te persiflează în faţă este, până la urmă, ea însăşi o caricatură. Nu tu.

8. Cauți solitudinea

Când îţi schimbi modul de viaţă, singurătatea este un pasaj obligatoriu, pentru că locurile în care îţi plăcea să mergi, oamenii cărora obişnuiai să te confesezi şi situaţiile în care te simţeai confortabil nu mai sunt aceleaşi. Ceea ce te poate da puţin peste cap. Dar acest viraj te duce spre o destinaţie mult mai interesantă. Singurul lucru pe care îl ai de făcut, în aşteptare, este să te apropii de o comunitate mai ”pe fază” cu persoana care eşti pe cale să devii. Urmează un curs de yoga, alătură-te unui grup de meditaţie, participă la un workshop pe o temă dragă ţie… Universul te va conduce în acele locuri în care te vei simţi împlinit şi te va conecta cu acele persoane care te pot ajuta pe calea elevaţiei. Dar primul pas trebuie să îl faci tu.

În sfârşit, meditaţia şi Yoga te vor învăţa să te simţi bine cu tine însuţi. Vei avea mai puţini prieteni, dar mai consistenţi (lipsiţi de superficialitate), vei avea parte de singurătate, dar cu atât mai bine, fiindcă vei ajunge să pui mai mult preţ pe propria companie.

Sursa: : www.conscience-et-eveil-spirituel.com

Creative Commons License
8 semne ale trezirii spirituale by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.

Lasă un răspuns