Suntem ființe spirituale într-un corp uman

Articol Suntem ființe spirituale într-un corp uman - Tehnologie pentru viață

Suntem ființe spirituale într-un corp uman

”Copilaş, tu ce vrei să fii, când o să fii mare?” ”Vreau să fiu fericit.” ”Nu ai înţeles întrebarea…” ”Ba da, dar voi nu aţi înţeles viaţa.”

Precoce copilaş, nu-i aşa? Când a avut el timp să înţeleagă viaţa, ca să le dea peste nas adulţilor? Probabil că nu despre timp este vorba, ci despre înţelegere. Înţelegerea cu care venim aici, iar nu aceea pe care o ”câştigăm” trăind aici. Înţelegerea iniţială, cea care mută accentul de pe CE pe CUM.

”Ce vrei să te faci, când o să fii mare?” – întrebarea standard a adulţilor stânjeniţi de propria neputinţă de a comunica un conţinut, şi nu doar vorbe (sunete), în ”conversaţia” cu cei mici. CE, cu referire la ocupaţia profesională, meserie. Este una din primele programări la care sunt supuşi copiii: lucrul cel mai important din viitoarea lor viaţă va fi profesia pe care o vor exercita. Nu CUM vor evolua, cum vor fi ca fiinţe morale, cum îşi vor croi existenţa, cum îşi vor îmbogăţi mintea, sufletul, cum se vor dărui celorlalţi şi sieşi. Nu despre CUM vor atinge fericirea, nu, nici vorbă!

Să redefinim fericirea

Dacă vrem să facem din copii nişte fiinţe fericite, care dezvoltă un sistem propriu de valori şi se simt împlinite în această viaţă, trebuie să începem să punem alte întrebări. ”Ce este important pentru tine? Ce te încântă? Care sunt visurile tale? Ce ai vrea să înveţi, să experimentezi? Ce îţi place să faci? Ce vrei să împărtăşeşti cu ceilalţi?”. Ştiu, sunt tot întrebări care încep cu un CE, dar unul care vorbeşte, de fapt, despre CUM. Despre CUM vor să fie, nu despre CE vor să facă într-un viitor îndepărtat. Făcând rocada între adverb şi pronume, îi lăsăm să fie copii atât cât este în legea firii, îi ajutăm să îşi păstreze şi dezvolte personalitatea preţioasă şi să descopere ei înşişi ce activităţi se potrivesc cel mai bine cu talentele şi cu spiritul lor.

Făcând un salt, acum, spre vârsta adultă…

”Ce faci, cu ce te ocupi?”. De câte ori nu te-ai confruntat cu această întrebare stereotip, menită să mascheze un gol – lipsa subiectelor de interes comun şi/sau lipsa curiozităţii reale faţă de persoana interpelată? Ai azit-o (şi o să o mai tot auzi) şi când faci cunoştinţă cu cineva, şi când întâlneşti cunoştinţe vechi, foşti colegi de şcoală sau ”de muncă”, vecini etc. ”Ce faci?”. Normal ar fi să ocoleşti anostul stereotip: ”Mulţumesc, bine, dar tu?” şi să dai un răspus cu substanţă: ”Eu? Ooo, mă plimb, citesc, admir natura, învăţ o mulţime de lucruri, comunic, profit de tot ce îmi oferă viaţa, mă las fermecat de tot ce mă înconjoară, TRĂIESC, ce altceva aş avea de făcut?”.

Dar… Eu ştiu că, atunci când sunt întrebată ”Ce faci?”, întrebarea este, de fapt, despre ”Ce meserie ai, cu ce te ocupi?”. Ca şi cum întreaga viaţă s-ar reduce la profesia pe care o exercităm! Ca şi cum activitatea profesională ar fi primul, dacă nu cumva singurul criteriu prin care ne definim!

Relația esență-aparență

conversatie-1024x681
Ei da, ştiu, oamenii, în majoritatea lor, îşi petrec cea mai mare parte a timpului muncind. Dar eu, EU nu sunt ”fix” activitatea mea profesională şi atât. Şi, mai ales, nu îmi plac etichetele. Nu îmi place să fiu pusă într-o cutie pe care este lipit un postit: secretară, inginer, femeie de serviciu, manager sau avocat.

Cu atât mai puţin cu cât în spatele acestei întrebări aparent inocente – ”Ce faci, cu ce te ocupi?” – stă pitită, frecvent, nevoia de a face comparaţii, imboldul de a şti cât valorează celălalt în raport cu tine.

”Este inutil să etichetăm oamenii şi să îi înghesuim în nişte categorii” (Carl Gustav Jung)

Nici eu, nici voi nu suntem ceea ce părem a fi din punct de vedere fizic (”Ai un aer intelectual”, ”Arăţi ca un top model”, ”Te îmbraci ca o vânzătoare din piaţă”). Nu suntem nici ceea ce facem, nici ceea ce posedăm, nu suntem, în nici un caz, ceea ce gândesc alţii despre noi.

Gata! Să încetăm a mai ”distribui” oamenii în cutii. Să încetăm să mai aplicăm etichete, în funcţie de pseudocriterii de o superficialitate flagrantă: eşti slab, gras, blond, femeie de serviciu, cadru superior, ”de familie bună”, de o anume naţionalitate etc., etc. Suntem mult mai mult decât acest corp fizic, decât această culoare a părului, decât această meserie sau această naţionalitate.

Ființe spirituale care trăiesc o experiență umană

Suntem, sunt, eşti, mai înainte de toate, fiinţe spirituale. Care trăiesc o experienţă umană, cu idei, vise, sentimente.

Să fim plenar acest NOI, TU, EU fără a ne lăsa închişi în cutii şi fără a eticheta persoanele pe care le întâlnim. În caz contrar, vom trece prin viaţă trecând pe lângă esenţa oamenilor, calităţile lor, valorile reale. Şi ce vom putea spune că am făcut, în cele din urmă, în această viaţă?

Sursa: www.conscience-et-eveil-spirituel.com

Creative Commons License
Suntem ființe spirituale într-un corp uman by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.

Ți-a plăcut acest articol? Introdu adresa ta de email mai jos pentru a putea primi săptămânal materiale pentru starea ta de bine.

* După completarea formularului, verifică și folderul Spam din adresa ta de email.

Datele tale personale sunt în siguranță cu noi! Nu vom înstrăina, vinde sau închiria adresa ta de email sau orice alte date personale. Politica noastră este ZERO toleranță față de email-urile nesolicitate!

Redistribuie "Suntem ființe spirituale într-un corp uman"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *