Sari la conținut

Cele mai frecvente 5 afecțiuni de toamnă și cum să te protejezi împotriva lor

Află care sunt bolile care te pândesc în acest anotimp , dar și afecțiunile care se pot agrava pe perioada toamnei. Învață să te ferești și, mai ales, învață să fii precaut dacă suferi deja de una dintre bolile de mai jos.

1. Insuficiența cardiacă

Temperaturile în scădere și umezeala specifice sezonului îi pot afecta destul de serios pe cardiaci: se instalează oboseala, respirația greoaie, tahicardie din cauza presiunii atmosferice scăzute și creșterea tensiunii. Crește riscul atacului de cord, din cauză că vasele de sânge se îngustează atunci când temperaturile scad, aceasta fiind o reacție a organismului de a-și păstra temperatura.
Ca măsuri de precauție, e important să adaptezi vestimentația la vremea de afară, să alegi îmbrăcăminte călduroasă, dar confortabilă și să eviți expunerea prelungită la frig. Totuși, ieșirile la aer sunt importante, iar cea mai indicată perioadă e vremea prânzului, când temperaturile sunt ceva mai blânde. Evită plimbările dimineața și seara.

2. Reumatismul, printre cele mai dureroase afecțiuni de toamnă

reumatismPentru reumatici, toamna poate fi foarte neplăcută. Sunt o mulțime de afecțiuni reumatice care încep să se manifeste odată cu instalarea sezonului rece, o mare parte dintre ele având ca simptome dureri, inflamații și rigiditate. Coloana vertebrală, genunchii, șoldurile, articulațiile de la nivelul picioarelor sunt în genereal cele mai afectate. Ce-i de făcut? Evită ieșirile în zilele reci, cu ploaie și vânt tăios și urmează tratamentul prescris de medic – analgezice, antiinflamatorii. Băile calde pot alina durerile articulare în această perioadă.

3. Ulcerul gastroduodenal

Este o altă afecțiune ce se agravează odată cu începutul de toamnă, dar și în lunile de primăvară. Caracteristice acestei boli sunt durerile în partea superioară a abdomenului, ce pot fi însoțite și de greață și vărsături. Acest tip de ulcer apare din cauza stresului, a fumatului, a unor obiceiuri alimentare greșite sau poate fi rezultatul unei infecții cu Helicobacter Pylori. Tratamentul diferă de la pacient la pacient, însă pentru toți este necesară schimbarea obiceiurilor alimentare.

4. Sinuzita

sinuzitaDurere de cap, localizată în special deasupra ochilor, nas înfundat, secreții nazale… sunt doar câteva dintre semnele care anunță o sinuzită. Cauzele declanșării ei pot fi o infecție respiratorie, polipii, alergiile sau chiar o răceală. E necesar vizita la medic pentru diagnosticare corectă și tratament adecvat, mai ales în cazul unei infecții. Acasă poți completa cu inhalații din uleiuri esențiale, cum sunt de exemplu cele de mentă piperată, pin, eucalipt și lemn de santal, puse într-un vas cu apă fierbinte. E bine să eviți locurile unde se fumează și factorii care pot provoca alergii.
Alimentația joacă și ea un rol important în ameliorarea simptomelor.

”Pentru a vă menține sinusurile sănătoase, vitaminele A, C, E și bioflavonoizii sunt importanți, așadar consumați din abundență morcovi, caise și legume cu frunza de culoarea verde-închis; citrice, vișine, mango și roșii; avocado, măsline, floarea-soarelui și ulei de șofrănaș. Usturoiul, hreanul, ceapa și prazul sunt toate bune, ca și sucul de ananas; beți cel puțin trei pahare zilnic, diluate pe jumătate cu apă” (Ghidul sănătății tale, Michael Van Straten).

Sucurile de fructe și legume sunt de mare ajutor pentru cei care au în general probleme cu sinusurile.

5. Astenia de toamnă

Se manifestă prin depresie, lipsă de concentrare și de interes, oboseală accentuată, insomnii, schimbări de dispoziție, apatie, iritabilitate. Scurtarea zilelor și lipsa soarelui afectează funcționarea sistemului imunitar și poate declanșa stări depresive. Diferențele de temperatură și carențele de vitamine și minerale se numără și ele printre cauzele apariției asteniei. Pentru unii oameni, starea debutează toamna și se poate prelungi pe toată perioada iernii. Cum să treci mai ușor peste aceste stări? Încearcă să petreci mult timp afară. Chiar dacă nu e soare, lumina naturală te va ajuta. Consumă fructe și legume de sezon ca să eviți carențele de vitamine. Sunătoarea și balsamul de lămâie ajută în stările depresive.

”De asemenea, încercați să luați zilnic la începutul iernii câte 600 mg de ginseng siberian pe o perioadă de la 4 la 6 săptămâni.” (Ghidul sănătății tale, Michael Van Straten)

Surse: Ghidul sănătății tale, Michael Van Straten

Creative Commons License
Cele mai frecvente 5 afecțiuni de toamnă și cum să te protejezi împotriva lor by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.

Lasă un răspuns