Sari la conținut

Îngrijorarea oamenilor de știință, neurologilor și specialiștilor privind expunerea la radiațiile electromagnetice

  • de

Oamenii de știință știu că proliferarea câmpurilor electromagnetice în lume afectează în mare măsură sănătatea oamenilor, a animalelor și a naturii.

E timpul ca noi, ca societate, să conștientizăm consecințele pe care le au asupra sănătății tehnologiile de telecomunicații care emit radiații, aparatura electronică, instalațiile de iluminat cu eficiență energetică și tehnologiile pe bază de radiofrecvență folosite pe scară largă de serviciile publice de electricitate și să luăm măsuri pentru a ne proteja sănătatea.

Medicii, părinții, instituțiile de învățământ, firmele angajatoare, profesioniștii din domeniul imobiliar și autoritățile guvernamentale de la fiecare nivel trebuie să fie la curent cu acest aspect important privind sănătatea publică.

William Rea, Doctor în Medicină
Fondator și Director al Centrului pentru Sănătatea Mediului, Dallas
Fost președinte al Academiei Americane pentru Medicina Mediului

„Sensibilitatea la radiația electromagnetică este o problemă de sănătate apărută în secolul al XXI-lea. E imperios necesar ca specialiștii din domeniul sănătății, guvernele, instituțiile de învățământ și părinții să afle mai multe despre ea. Implicația pentru sănătatea oamenilor este una majoră.”

Olle Johansson, Doctor în Științe
Profesor asociat, Secția de Dermatologie Experimentală, Departamentul de Neuroștiință, Institutul Karolinska, Stockholm, Suedia

„Este evident că diverse modificări biologice, inclusiv perturbări ale sistemului imunitar, sunt prezente la persoanele electrohipersensibile. Trebuie să se termine cu nepăsarea crasă, cu indiferența și lipsa de respect sincer pentru suferința acestor persoane. E clar că s-a întâmplat și se întâmplă ceva grav. Este în joc fiecare aspect legat de viața persoanelor electrohipersensibile, capacitatea lor de a lucra eficient în societate, de a avea relații sănătoase și de a-și găsi o locuință permanentă unde să fie ferite de pericole. Condițiile strict necesare pentru a trăi devin, pe zi ce trece, inaccesibile unui număr tot mai mare de oameni de pe tot cuprinsul planetei. Le recomand cu tărie guvernelor din toate țările să ia în serios efectele nocive ale radiațiilor electromagnetice și să adopte măsuri până nu e prea târziu. Riscul e prea mare, tehnologiile de comunicații pe bază de radiofrecvență reprezintă un pericol real pentru oameni, mai ales din cauză că se extind în permanență și într-un ritm galopant. Guvernele trebuie să acționeze cu fermitate pentru a proteja sănătatea publică, să schimbe standardele de expunere și să le pună pe baze biologice, să comunice rezultatele științei independente care se ocupă de acest subiect și să caute cu asiduitate conexiuni cu o multitudine de maladii asociate.”

power lineMagda Havas, Doctor în Științe
Profesor asociat, Environment & Resource Studies, Universitatea Trent, Canada
Specialist în radiații de radiofrecvență, câmpuri electromagnetice, electricitate nocivă și curent teluric

„Radiațiile de radiofrecvență și alte forme de poluare electromagnetică sunt nocive la ordine de mărime situate cu mult sub standardele existente. Știința e unul dintre instrumentele pe care societatea le folosește pentru a decide politica în domeniul sănătății. În cazul aparaturii de telecomunicație, cum sunt telefoanele celulare, rețelele wireless, antenele de telefonie celulară, dispozitivele PDA și telefoanele portabile, știința este ignorată. Standardele actuale trebuie să fie reexaminate urgent de guvern și reduse pentru a reflecta rezultatele științei. Ne confruntăm cu o situație de criză în domeniul sănătății publice, așa că trebuie să acționăm rapid.”

David Carpenter, Doctor în Medicină
Profesor de științe pentru sănătatea mediului şi Director la Institutul pentru Sănătate și Mediu, Școala de Sănătate Publică, Universitatea din Albany, SUNY
Coeditor, raportul BioInitiative (www.BioInitiative.org)

„Câmpurile electromagnetice sunt pachete de energie care nu are masă, lumina vizibilă fiind cea pe care o cunoaștem cel mai bine. Razele X sunt tot câmpuri electromagnetice, dar ele conțin mai multă energie decât lumina vizibilă. Pe noi ne preocupă acele câmpuri electromagnetice care au mai puțină energie decât lumina vizibilă, inclusiv cele asociate cu electricitatea și cele utilizate pentru comunicații și în cuptoarele cu microunde. Câmpurile asociate cu electricitatea sunt cunoscute sub denumirea de câmpuri «de frecvență extrem de joasă» (ELF), iar cele utilizate în comunicații și în cuptoarele cu microunde se numesc câmpuri «de radiofrecvență» (RF). Studiile efectuate asupra oamenilor au demonstrat că atât expunerile la ELF, cât și expunerile la RF cresc riscul de cancer și că acest lucru se întâmplă la intensități care sunt prea joase pentru a provoca încălzirea țesuturilor. Din nefericire, toate standardele noastre privind expunerea se bazează pe presupunerea falsă că nu există efecte nocive la intensități care nu provoacă încălzirea țesuturilor. Pe baza datelor pe care ni le oferă azi știința, mulți specialiști din domeniul sănătății publice consideră că pe viitor ne-am putea confrunta cu o epidemie de cancer, din cauza folosirii necontrolate a telefoanelor celulare și a expunerii tot mai mari la Wi-Fi și la alte dispozitive wireless. În consecință, este important ca toți, dar mai ales copiii, să folosim mai puțin telefoanele celulare, să ne limităm expunerea la niveluri Wi-Fi de fond și ca guvernul și industria să găsească modalități care să ne permită să folosim dispozitivele wireless fără să riscăm atât de mult să ne îmbolnăvim grav. Trebuie să-i avertizăm pe cei care decid pentru noi că «așa nu se mai poate». Importanța acestei probleme de sănătate publică nu poate fi subestimată.”

Martin Blank, Doctor în Științe
Profesor asociat, Departamentul de Fiziologie și Biofizică Celulară, Universitatea Columbia, Facultatea de Medicină și Chirurgie; cercetător în bioelectromagnetică; autor al secțiunii Proteine de stres din raportul BioInitiative

„Celulele din corp reacționează la câmpurile electromagnetice ca la ceva potențial nociv, așa cum reacționează la alte toxine din mediu, inclusiv la metale grele și substanțe chimice toxice. ADN-ul din celulele vii recunoaște câmpurile electromagnetice la niveluri de expunere foarte mici și produce un răspuns biochimic la stres. Dovezile științifice ne spun că standardele noastre de siguranță sunt inadecvate și că trebuie să ne protejăm de expunerea la câmpurile electromagnetice generate de liniile electrice, telefoanele celulare și altele asemenea – în caz contrar, știm ce ne așteaptă. Știința e foarte puternică, așa că se cuvine să luăm aminte și să fim atenți.”

Whitney North Seymour Jr., avocat pledant
Cofondator al Consiliului pentru Protejarea Resurselor Naturale
Avocat la pensie
Fost senator al statului New York și procuror federal, Districtul de Sud din New York

„Radiația electromagnetică este o problemă foarte serioasă pentru sănătatea oamenilor și a mediului, problemă pe care Congresul trebuie să o dezbată în regim de urgență. Raportul BioInitiative este un punct-cheie pentru a înțelege riscurile la adresa sănătății pe care le aduce tehnologia wireless. Fiecare membru al Congresului e dator față de cei care l-au ales să fie la curent cu concluziile acestui raport și să dea curs recomandărilor de acolo privind strategia care trebuie adoptată în acest domeniu.”

B. Blake Levitt
Fost jurnalist la New York Times, autor al cărții „Câmpurile electromagnetice, ghid al consumatorului și cum să ne protejăm împotriva lor” și editor al revistei Cell Towers, Wireless Convenience? Or Environmental Hazard?

„Câmpurile electromagnetice ambientale create de om, pe anumite frecvențe, reprezintă o gravă problemă de mediu. Cu toate acestea, majoritatea ecologilor știe puține lucruri despre acest aspect, poate pentru că fizicienii și inginerii se ocupă de acest subiect de atâta vreme încât biologii au uitat că electromagnetismul este o parte fundamentală din paradigma biologică. Toate celulele vii, de fapt toate organismele vii, în întregul lor, indiferent de gen sau specie, sunt sisteme electrice dinamice și coerente care se bazează pe bioelectricitate pentru a-și desfășura procesele metabolice esențiale vieții. S-a demonstrat că majoritatea ființelor vii sunt extraordinar de sensibile la expuneri foarte scurte la câmpuri electromagnetice. Celulele vii interpretează aceste expuneri ca făcând parte dintre activitățile noastre celulare normale (bătăile inimii, undele cerebrale, însăși diviziunea celulară etc.).

Problema este că expunerile electromagnetice create de om nu sunt «normale». Ele sunt artificiale, au intensități, caracteristici ale semnalului, tipare de puls și forme de undă care nu există în natură. Și pot să perturbe celulele în nenumărate moduri. Fiecare aspect al ecosistemului poate fi afectat, inclusiv toate speciile vii, animale, oameni, plante și chiar microorganismele din apă și sol. Deja vedem probleme la speciile-indicator cum sunt păsările, liliecii și albinele. Se știe că animalele sălbatice abandonează zonele unde sunt localizate turnuri celulare. Știm că radiația de radiofrecvență (RF) – partea din spectrul electromagnetic folosită azi în toate dispozitivele wireless – blochează sistemul imunitar, printre alte lucruri. RF e o formă de poluare energetică a aerului și trebuie să o înțelegem ca atare. Oamenii nu constituie singura specie care este afectată. Această problemă de mediu pune în pericol sănătatea întregii planete – și se adaugă celorlalte probleme. Cetățenii trebuie să constrângă guvernul să finanțeze cercetări în domeniu și să anihileze influența industriei. Dacă ignorăm această problemă, o facem pe riscul nostru.”

CAT scanEric Braverman, Doctor în Medicină
Cercetător neurolog, autor al cărții „The Edge Effect” și Director al Centrului Medical Path din New York și al Fundației PATH
Specialist în domeniul influenței globale a creierului asupra sănătății și bolii

„În mod cert, câmpurile electromagnetice au o influență majoră asupra funcționării neurologice. Ele încetinesc undele noastre cerebrale și ne afectează claritatea mentală pe termen lung. Trebuie să micșorăm pe cât posibil expunerile, pentru a optimiza nivelurile neurotransmițătorilor și a preveni degradarea sănătății.”

Abraham R. Liboff, Doctor în Științe
Profesor-cercetător, Centrul pentru Biologie Moleculară și Biotehnologie, Universitatea Florida Atlantic, Boca Raton, Florida
Coeditor al revistei Electromagnetic Biology and Medicine

„Aspectul esențial pe care publicul trebuie să-l conștientizeze în legătură cu poluarea electromagnetică e că nu este necesar ca intensitatea să fie mare pentru a se produce o interacțiune biologică. În momentul de față avem dovezi substanțiale care atestă că semnale extrem de slabe pot să aibă consecințe fiziologice. Aceste intensități interactive sunt de aproximativ 1 000 de ori mai mici decât valorile de prag estimate cândva de teoreticieni altminteri bine informați care, din orgoliu, au respins ca fiind nefondate toate dovezile care le contraziceau calculele mărețe. Aceste valori de prag greșite trebuie să fie corectate acum, deopotrivă de cei în drept și de mass-media.

Problema de ansamblu legată de electromagnetismul ambiental este mult mai profundă, ea nu se reduce la frecvențele liniilor de energie, acoperă și gama de radiofrecvență folosită pentru telefoanele mobile. În această privință, expunerea continuă a publicului la radiația electromagnetică are în mare măsură de-a face cu banii. Vânzările de zeci de miliarde de dolari din industria telefoanelor celulare îi determină pe liderii marilor corporații să nege automat existența vreunui pericol pentru sănătate.

Putem spera la un viitor mai bun știind că interacțiunile electromagnetice de intensitate mică pot fi folosite în scopuri benefice sau malefice. Faptul că aceste câmpuri sunt utile din punct de vedere biologic implică, de asemenea, posibilitatea de a fi aplicate în medicină, lucru care deja se întâmplă. Aceasta fiind situația, cred că vom conștientiza mai bine modul în care organismul nostru reacționează la electromagnetism și toți cei implicați ar trebui să înțeleagă o dată pentru totdeauna că avem motive întemeiate să fim extrem de precauți când e vorba de câmpurile electromagnetice ambientale.”

Paul J. Rosch, Doctor în Medicină
Profesor clinician de medicină și psihiatrie, Facultatea de Medicină din New York
Vicepreședinte onorific, Asociația Internațională pentru Gestionarea Stresului
Diplomat, Consiliul Național de Medicină Legală; membru cu drepturi depline, Academia Rusească de Științe Medicale; membru al Societății Regale de Medicină; membru emerit, Societatea de Bioelectromagnetică

„Afirmațiile potrivit cărora telefoanele celulare nu ar pune niciun fel de riscuri pentru sănătate se sprijină exclusiv pe standarde de siguranță care precizează limitele ratei de absorbție specifice (SAR) elaborate de industria telecomunicațiilor cu câteva zeci de ani în urmă, pe baza unor studii finanțate de aceeași industrie. Aceste studii au impus ideea falsă că singurul rău pe care ni-l pot face emisiile de radiofrecvență de la telefoanele celulare ar putea fi o acțiune termică sau de încălzire, întrucât asemenea câmpuri non-termice nu pot avea efecte biologice. În urmă cu trei decenii, regretatul Dr. Ross Adey a respins această idee demonstrând că unele câmpuri de radiofrecvență foarte asemănătoare, cu anumite frecvențe purtătoare și de modulare, nu au suficientă energie pentru a produce încălzire, dar pot să determine eliberarea ionilor de calciu din celule.

De atunci, numeroase rapoarte de cercetare au confirmat că toate câmpurile non-termice de la telefoane celulare, turnuri de transmisie, linii electrice și alte surse create de om pot să afecteze în mod semnificativ diverse țesuturi și funcții fiziologice. Înotăm în permanență într-un ocean tot mai mare de radiații prin expunerea la cele de mai sus, precum și la aparate electrice, computere, dispozitive Bluetooth, echipamente Wi-Fi și peste 2 000 de sateliți de comunicații în spațiul cosmic care ne bombardează cu semnale către receptoarele GPS.

Noile transmițătoare Wi-Max de pe turnurile de telefonie celulară care au o rază de acțiune de până la cinci kilometri pătrați, în comparație cu ale celor Wi-Fi, de doar 100 de metri, vor transforma în curând inima Americii de Nord într-o uriașă zonă electromagnetică fierbinte. Copiii sunt afectați într-o măsură mai mare, întrucât creierul lor este în creștere și craniul e mai subțire. La un copil, o convorbire telefonică de două minute poate să perturbe funcționarea creierului timp de o oră, motiv pentru care alte țări interzic vânzarea telefoanelor mobile către minori sau descurajează folosirea lor până la vârsta de 18 ani. Dimpotrivă, la noi tocmai acest segment de populație este vizat de o campanie publicitară de două miliarde de dolari, care vede în copiii cu vârste între 8 și 12 ani următoarea piață importantă pentru telefonia celulară. Mai mult, pentru copiii cu vârste între 6 și 8 ani sunt promovate telefoane celulare Firefly și Barbie.

În general, oamenii nu conștientizează că aici e vorba de un efect cumulativ și că dacă vorbesc la telefon doar o oră pe zi timp de zece ani, pot crește nivelul radiațiilor cu până la 10 000 de wați. Asta înseamnă de zece ori mai mult decât dacă v-aţi vârî capul într-un cuptor cu microunde.

radiatiile electro-magneticeRiscuri crescute se înregistrează și pentru femeile gravide; potrivit unui studiu, la copiii născuți de mame care au folosit telefonul mobil doar de două sau trei ori pe zi pe durata sarcinii s-a constatat o creștere dramatică a nivelului de hiperactivitate și alte probleme comportamentale și emoționale. Pentru cele 30 de procente dintre aceiași copii care au folosit și un telefon celular înainte să împlinească 7 ani, incidența problemelor comportamentale a fost cu 80% mai mare! Nu știm sigur dacă ontogeneza (dezvoltarea embrionului) repetă filogeneza, însă e clar că formele de viață primitive sunt mult mai sensibile. Dacă introducem electrodul pozitiv al unei baterii de 1,5 volți în oceanul Pacific la San Francisco și electrodul negativ la San Diego, rechinii care înoată între aceste două orașe pot detecta un câmp electric infinitezimal, de miliarde de ori sub un volt. Câmpurile electromagnetice au fost implicate în recenta dispariție masivă, dar misterioasă a unor colonii de albine esențiale pentru polenizarea a peste 90 de culturi comerciale. Așa cum avertiza Albert Einstein: «Dacă albinele ar dispărea de pe suprafața pământului, omul nu ar mai avea de trăit decât patru ani».

În definitiv, toate formele de viață de pe planeta noastră s-au dezvoltat sub influența radiației solare și a forțelor geomagnetice la care am învățat să ne adaptăm și pe care, în unele cazuri, am învățat să le folosim. Sănătatea tuturor sistemelor vii (de la celulă, țesut, organ și individ până la familie, organizație sau națiune) se bazează pe o comunicare bună – o comunicare bună în interior și o comunicare bună cu mediul extern. În ultimă instanță, toată comunicarea din organism se face prin intermediul unor semnale electromagnetice foarte subtile care se transmit de la o celulă la alta și care acum sunt perturbate de electropoluarea artificială la care nu am avut timp să ne adaptăm. Așa cum sublinia Alvin Toffler în «Șocul viitorului», prea multe schimbări petrecute într-un timp prea scurt produc un șoc sever din cauză că nu reușim să ne adaptăm.

S-ar putea să treacă decenii până când vom conștientiza efectele adverse ale electrosmogului, deși unele dintre ele, cum este intervenția în apariția cancerului, încep deja să se facă simțite. Acest experiment de proporții uriașe la care sunt supuși copiii și nepoții noștri poate să le afecteze grav mintea și corpul și poate să producă un dezastru fără precedent dacă nu se iau imediat măsurile adecvate. Totodată, trebuie să recunoaștem că au apărut terapii electromagnetice inovatoare care au efecte benefice în tulburări asociate cu stresul, cum sunt anxietatea, depresia, insomnia, artrita, migrenele și durerile de cap cauzate de stări de tensiune.

Așa cum s-a demonstrat în «Medicina bioelectromagnetică», aceste terapii pot să fie mult mai sigure și mai eficiente decât medicamentele, așa că nu trebuie să aruncăm și ce este folositor.”

„Viața noastră începe să se sfârșească în ziua în care nu luăm atitudine în privința unor lucruri care contează.” – Martin Luther King Junior

Informatii preluate din lucrarea: SOS Public Health (The shadow side of the wireless revolution).

 

Licenţa Creative Commons
„Îngrijorarea oamenilor de știință, neurologilor și specialiștilor privind expunerea la radiațiile electromagnetice” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .

Lasă un răspuns