Sari la conținut

Remedii complementare pentru tratarea anemiei feriprive

Oboseală accentuată, paloare, palpitații, senzație generală de slăbiciune, rezistență scăzută la efort, insomnii, astenie sunt câteva semne care ar trebui să te pună pe gânduri. Primul lucru este consultul medical pentru a stabili dacă este vorba de anemie și care este cauza ei. Pastilele cu conținut de fier pot face rău în unele cazuri, de aceea se iau numai la recomandarea medicului.

În cele mai multe cazuri, anemia apare din cauza unei deficiențe de fier care se produce în general în perioadele prelungite de stres sau din cauza unor sângerări provocate de ulcere, afecțiuni ale stomacului, hemoroizi sau în cazul sângerărilor menstruale abundente. Alte cauze ale deficienței de fier pot fi date de o alimentație deficitară, de o asimilare insuficientă dată fie de afecțiuni intestinale, fie de unele medicamente sau intervenții chirurgicale. Anemia din cauza lipsei de fier din organism apare frecvent și în sarcină.
”Multe femei aflate la vârsta la care pot avea copii au un deficit de fier, în vreme ce o dietă proastă, deficiențele de acid folic și vitamina B12, leucemia și thalassemia pot fi uneori cauza anemiei” (Ghidul sănătății tale, Michael Van Straten). Nivelul fierului în organism se poate reechilibra printr-o dietă adecvată, însă sunt cazuri în care este nevoie și de suplimente de fier, de aceea vizita la medic este obligatorie. Anemia care apare din cauza carențelor de fier se numește anemie feriprivă.

Ce riști dacă nu tratezi la timp anemia

Poate afecta ritmul cardiac, făcându-l mai alert, de aceea cei cu probleme cardiace ar trebui să fie foarte atenți la această afecțiune. De asemenea, femeile gravide nu trebuie să neglijeze problema anemiei , căci în cazuri foarte severe ar putea duce la naștere prematură. În cazul copiilor, poate avea drept consecințe întârzieri de creștere și dezvoltare.
În afară de recomandările medicului, iată ce altceva mai poți face pentru a regla nivelul fierului din organism.

Alimente de care ai nevoie
urzici

Pentru o absorbție mai bună, alimentele bogate în fier ar trebui luate împreună cu alimente bogate în vitamina C. Urzicile sau frunzele de păpădie folosite în salate sau sub formă de ceai reprezintă surse excelente de fier. La acestea, adaugă spanac, sfeclă roșie, varză, pătrunjel, dar și ficat, gălbenuș de ou și carne. Îmbogățește dieta cu cereale integrale, fructe uscate, semințe de dovleac, mei, grâu și nu uita să pui în salate ștevie, năsturel, boabe de soc sau arpagic. Încearcă să prepari legumele la aburi pentru că această metodă ajută la o mai bună reținere a conținutului de fier din alimente. Sucul de morcovi este foarte bun în tratamentul anemiei, mai ales când e luat dimineața pe stomacul gol, în loc de mic dejun.

Fitoterapia, o soluție complementară pentru tratarea anemiei

Referitor la acestă afecțiune, Fănică-Voinea Ene ne oferă câteva remedii din plante medicinale în lucrarea sa ”Să ne tratăm singuri – Ghid de terapie naturistă”:

  • Decoct 2-3% în vin roșu, sau în apă în cazul copiilor, 100 ml sau tinctură 10%, 30-40 de picături. Ambele remedii se iau de 3-4 ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de mesele principale, timp de 1-2 luni în fiecare trimestru. Remediile se prepară din frunze de curpen de pădure, frunze de urzică, coada-calului și pelin, în părți egale.
  • 2-3 săptămâni pe lună – ”polen, propolis, argilă (suspensie), macerat de aloe, macerat de orz verde cu miere, ouă de prepeliță, drojdie de bere, fulgi de ovăz, grâu germinat”.

Principii riguros documentate pentru o alimentație care să prevină și să trateze nu doar carențele de fier , dar și alte dezechilibre precum infecțiile urinare, infecțiile cu ciuperi, căderea excesivă a părului, gastrita, oboseala și altele, găsim și în lucrarea Formula sănătății perfecte – Dieta alcalină, scrisă de medicul și totodată conferențiarul Theodore A. Baroody.

Remedii homeopatice la care să apelezi

homeopatieBineînțeles, acestea vor fi recomandate și utilizate numai în colaborare cu medicul specialist. Dacă aparent te simți bine și pari în formă, deși te simți slăbită după fiecare efort fizic și ai mâinile și picioarele reci, dacă ai des dureri mari de cap sau roșești repede la durere sau efort, e posibil să ai o anemie cauzată de menstruația abundentă, caz în care te ajută Ferrum metallicum 6c. Pentru persoanele cu o stare permanentă de enervare și pentru cei care au anemie în urma unei boli se recomandă Carbonatul de calciu 6c. În schimb, China 6c ajută atunci când anemia apare din cauza hemoragiilor sau când pacientul are stări prelungite de slăbiciune și iritabilitate. (Ghidul sănătății tale, Michael Van Straten)

Odihna și mișcarea, reguli de aur pentru un organism sănătos

Nu mai sări peste ora de culcare, este foarte important pentru organism să te bagi în pat atunci când îți e somn, nu după una-două ore. Dacă poți, odihnește-te și în timpul zilei și sănătatea ta va avea numai de câștigat. De asemenea, mișcarea (inclusiv un program zilnic ușor de exerciții fizice), ieșirea în natură, la aer curat și plimbările la soare sunt toate recomandate celor cu anemie.

Surse:
Ghidul sănătății tale, Michael Van Straten
Să ne tratăm singuri – Ghid de terapie naturistă, Fănică Voinea Ene
Licenţa Creative Commons
„Remedii complementare pentru tratarea anemiei feriprive” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .

Lasă un răspuns