Sari la conținut

Calitățile de vindecare ale CRISTALELOR

 

Râvnite de femei, cristalele au fost folosite de-a lungul timpului nu numai ca accesorii ci şi ca „medicamente”. Puterile acestor pietre prețioase au fost demonstrate încă din cele mai vechi timpuri, ele acționând atât asupra mentalului, cât şi asupra fizicului.

S-a dovedit că strălucitoarele cristale ascund puteri nebănuite, de care oamenii pot beneficia dacă ştiu cum şi când să le folosească. Nu este de ajuns să porţi o pereche de cercei, un lanţ sau o brăţară cu cristale pentru a fi protejat sau pentru a combate anumite afecţiuni. La fel ca oricare terapie şi aceasta este guvernată de reguli care trebuie urmate. De aceea, atunci când eşti hotărât, este bine să apelezi la sfaturile unui specialist, sau, de ce nu, să urmezi câteva cursuri de iniţiere. Folosirea cristalelor într-un anumit proces de vindecare trebuie făcută cu prudenţă. Unele cristale sunt extrem de energizante, pe când altele oferă senzaţii de linişte. Folosite greşit, pietrele pot amplifica anumite aspecte care de fapt se doresc înlăturate sau pot diminua elemente ce se doresc dezvoltate.

Puterea cristalelelor vine de fapt din vibraţia lor care produce echilibrarea câmpului biomagnetic uman, ameliorând numeroase stări de rău fizic şi psihic.

Care sunt cristalele cu puteri vindecătoare?

În funcţie de nevoile pe care le ai, de afecţiunile de care suferi, există şi anumite cristale care pot ameliora sau chiar vindeca. Este bine de ştiut că nu contează nici mărimea şi nici strălucirea cristalului, importantă fiind puterea pe care o are. În timp, puterea vindecătoare a cristalelor a reuşit să-i convingă până şi pe cei mai sceptici şi mai neîncrezători, transformând această terapie într-una extrem de căutată şi utilizată. Trebuie să mai știm faptul că nu toate cristalele sunt potrivite pentru a vindeca.

Amazonitul este utilizat pentru a vindeca bolile stomacului, ale rinichilor, ficatului şi colonului, însă e la fel de potrivit şi pentru problemele fertilităţii. În plus, cristalul atrage energii pozitive, aduce noroc şi respect de sine celor care-l poartă.

amazonit

Citrinul este adesea folosit în cazul insomniilor, durerilor de cap şi anxietăţii. El este considerat a fi un cristal aducător de linişte şi pace în cadrul familiilor care cred în el şi care-l poartă regulat.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Turcoazul are un puternic rol curativ care tonifică şi întăreşte organismul. De asemenea, este benefic pentru sistemul respirator, pentru ochi, inimă şi plămâni. Cei care-l poartă susţin că ar fi benefic şi în combaterea durerilor de cap, a stresului şi a intoxicaţiilor. Specialiştii susţin că turcoazul este un cristal puternic, ce are ca principal „beneficiu” protecţia şi puterea. Astfel, cei care-l poartă vor fi protejaţi de accidente şi energii negative.

turcoaz

Ametistul este benefic celor care suferă de probleme digestive, de artrită sau alergii. Grecii îl considerau ca fiind un protector al familiei şi un aducător de dragoste şi linişte.

ametist

Safirul este un cristal preţios ce are puteri vindecătoare atât la nivel psihic, cât şi la nivel fizic. Datorită culorii albastre, el este considerat a fi un protector al ochilor, înlăturând totodată insomniile, agitaţia şi anxietatea. În plus, safirul de culoare albastră atrage energii pozitive şi oameni pozitivi, buni şi calmi în jurul celor care-l poartă.

safir

Rubinul este şi el un cristal popular ce contribuie la înlăturarea stărilor de melancolie şi de depresie, protejează sarcina de posibile avorturi şi înlătură durerile de cap. Tot el este o barieră în atragerea afecţiunilor localizate la nivelul pancreasului, ficatului şi rinichilor.

rubin

Smaraldul este util persoanelor care suferă de insomnii, depresii sau celor cu boli de inimă sau infecţii. De asemenea, îmbunătăţeşte memoria şi atrage energiile pozitive în jurul celor care-l poartă.

smarald

Flouritul, chiar dacă nu este o piatră extrem de cunoscută şi accesibilă, are câteva caracteristici ce o clasează în preferinţele adepţilor acestei terapii. În acest sens, cristalul oferă protecţie împotriva infecţiilor şi a durerilor articulare, având totodată şi un efect calmant. Persoanele care-l poartă sunt pline de vitalitate şi energie.

fluorit

Jaspul roşu se numără printre cristalele extrem de apreciate încă din antichitate şi asta, datorită puterii protectoare împotriva bolilor. El este atribuit, într-o oarecare măsură personalităţor artistice, deoarece se spune că ajută la dezvoltarea imaginaţiei şi a creativităţii.

jasp rosu

Zirconiul, pe care majoritatea dintre noi îl ştim prea bine ca fiind un înlocuitor al diamantului, are proprietăţi curative. El ajută în prevenirea insomniilor şi a bolilor digestive.

zircon

Jadul, datorită elementelor vitale pe care le are în componenţa sa: minerale, calciu, magneziu sau fier, întărește sistemul imunitar, dar ajută la eliminarea problemelor la nivelul rinichilor. Mai mult, combinate cu un masaj terapeutic, pietrele de jad contribuie la tratarea diverselor afecţiuni reumatice.

jad

Turmalina are efecte benefice asupra afecţiunilor respiratorii, însă, datorită ionilor negativi pe care-I emite, piatra ajută la detoxifierea organismului şi la întărirea sistemului imunitar. De asemenea, tot datorită ionilor încărcaţi negativi, supranumiţi vitaminele aerului, se îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, se purifică sângele şi se curăţă plămânii.

turmalina

Curăţarea cristalelor înainte de utilizare

Cu toate că majoritatea cristalelor cu efecte curative sunt cunoscute şi destul de accesibile, pentru a le atribui aceste puteri e nevoie să ştii cum să le porţi, când să le porţi şi cel mai important, cum să le oferi puritatea necesară. Înainte de a folosi orice cristal în scopuri terapeutice e nevoie ca acesta să fie curăţat energetic. Cel mai cunoscut agent de purificare a cristalelor este sarea de mare. Sarea poate fi amestecată cu apă sau utilizată ca atare. Se amestecă o lingură de sare de mare cu apă rece, într-un pahar sau cană de ceramică. Niciodată nu se foloseşte recipient de plastic sau metal. Se pun pietrele în soluţie şi se lasă la înmuiat peste noapte. În cazul în care folosiţi sarea de mare în stare pură, e nevoie să “îngropaţi” cristalele cu vârful în jos în ea, lăsându-le peste noapte. În cazul în care o piatră necesită mai mult timp pentru a se purifica, ea poate fi lăsată două-trei zile în sarea de mare.

Un alt agent de curăţare este lumina lunii. Pune cristalele afară, la lumina lunii, de preferat, agăţate undeva mai sus, pentru ca lumina să poată pătrunde la ele. Pământul este şi el un purificator excelent, mai ales atunci când simţi că este necesară o curăţare profundă. În aer liber, se sapă o groapă de dimensiunea cristalului, şi se pune cristalul cu vârful în jos şi se acoperă cu pămant.

O metodă rapidă de a curăţa pietrele este de a le afuma cu salvie sau cedru ars. Afumarea este un mod excelent de a va asigura ca pietrele sunt purificate.

Istoria cristalelor

Primele referiri istorice care vizează utilizarea cristalelor provin de la sumerienii antici care au inclus cristalele în formule magice. Egiptenii din antichitate foloseau turcoazul, smaraldul sau cuarțul pentru protecţie şi pentru sănătate, dar şi pentru alungarea spiritelor rele. De asemenea, grecii antici au ridicat pe un piedestal extrem de inalt cristalele, atribuindu-le proprietăţi miraculoase. De fapt, cuvântul cristal provine din grecescul „gheaţă”. Se spune că piatra de cuarț a fost de fapt o apă care a îngheţat atât de tare şi de profund, încât nimeni niciodată nu o va mai putea topi. În China antică, jadul a fost piatra de căpătâi. Acesta era folosit pentru a proteja de bolile de rinichi, dar şi ca amuletă protectoare pentru marii împăraţi. De asemenea, mayașii, dar şi alte popoare amerindiene foloseau cristalele atât în scopul diagnosticării, cât şi curativ. În vechile sate din acea zona geografică se foloseau cristale mari din cuarț pentru vizualizări în timp și spațiu.

Dacă ştii să alegi cristalul potrivit, dacă respecţi regulile de purificare, şi dacă „asculţi” glasul pietrei, energiile şi vibraţiile pozitive se vor răsfrânge asupra organismului şi asupra minţii.

Surse:

“CRISTALE VINDECĂTOARE”, Christian & Miriam Dikol, editura Esoteris

 

Licenţa Creative Commons
„Calitățile de vindecare ale CRISTALELOR” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .

Lasă un răspuns