Sari la conținut

Cancerul vindecat prin postul lui Breuss

 

Există oare posibilitatea de a scăpa de tumorile canceroase numai prin alimentație? Avem parte de o metodă de vindecare atât de ieftină și la îndemână pe care o ignorăm și o înlăturăm, punându-i sub semnul întrebării eficiența tocmai pentru simplitatea ei, fără ca măcar să îi acordăm vreo șansă?

Rudolf Breuss, un austriac din Bludenz și terapeut care apelează la mijloace naturale de vindecare a dezvoltat un tratament naturist pentru cancer care presupune vindecarea cu ajutorul postului, fiind de părere că abținerea voită de la mâncare ar pune în mișcare întregul mecanism al forțelor vindecătoare ale organismului. Dacă în trecut încercările de vindecare prin intermediul postului nu au dat rezultate a fost din cauză că durata postului era prea scurtă, în general fiind recomandat pentru o perioadă de 21 de zile. În cadrul tratamentului lui Breuss, postul trebuie ținut 42 de zile. De altfel, fiecare boală are nevoie de o animită perioadă de timp pentru vindecare, iar lucrarea doctorului Reckweg conține informații detaliate privind acest aspect.

Ce presupune postul lui Breuss

Postul de 42 de zile al doctorului austriac se face cu un amestec de sucuri de legume, unele din ele având o foarte bună acțiune alcalină (așa cum este sucul de cartofi), cu efecte benefice în cazuri severe de boală. Dar pentru că gustul acestuia e destul de neplăcut și greu de acceptat, Breuss a găsit alternativa ceaiului din coji de cartofi. Pentru ca pacientul să se obișnuiască cu gustul, el recomandă consumarea timp de câteva zile a 250 ml de suc, pe lângă alimentația normală, înainte de începerea propriu-zisă a postului. Sucul de legume nu se va consuma singur, ci însoțit de ceaiuri de plante, esențiale pentru a restabili echilibrul sistemului metabolic. Breuss atrage atenția că metoda sa ar putea eșua în cazul în care bolnavului i-au fost deja aplicate tratamentele convenționale ca radiațiile și chimioterapia, căci tratamentul naturist nu mai are aceeași valoare și nu mai dă aceleași rezultate când sistemul imunitar e deja slăbit în urma chimicalelor foarte agresive.

Secretul dietei lui Breuss

Mulți s-au întrebat dacă omul poate supraviețui 42 de zile numai cu sucuri. Medicii au afirmat că nu se poate trăi atât de mult fără grăsimi și proteine. Oamenii sănătoși care au urmat dieta doar preventiv sau cei ce au folosit-o pentru a slăbi și care pe tot timpul tratamentului s-au simțit bine și au fost apți de muncă sunt dovada că se poate trăi fără proteine, cel puțin o anumită perioadă de timp.
Tratând tot felul de pacienți, cu diferite tipuri de cancere și în diverse faze ale bolii, Breuss a observat că cei cu tumoră mare beau foarte puțin suc și nu au nevoie de mâncare și, implicit, de proteine. Cei în faze inițiale, cu tumori mici și cei operați cu tumori îndepărtate total sau parțial nu rezistă doar cu suc de legume, căci nu le aduce suficiente proteine și mai beau în plus, o dată pe zi, o cană cu supă limpede de ceapă.

”Într-o stare avansată a excrescenţelor canceroase tumoarea este hrănită de proteine. Consider că dieta cu sucuri are următoarele avantaje: făcând cura cu suc, alimentele cu proteine sunt evitate. Organismul nu este capabil să trăiască fără proteine, astfel încât sângele, înfometat de proteine, devorează toate excrescenţele inutile, deşeurile de materie şi umflăturile. Astfel sângele realizează vindecarea.”

Mai mult decât atât, sucurile sunt foarte bogate în minerale, ajutând organismul, care suferă foarte mult în acest sens în timpul dezvoltării cancerului, să-și restabilească echilibrul. În timpul tratamentului, pacientul trebuie să fie atent ca tractul urinar și intestinele să fie mereu curate prin evacuări regulate, căci reziduurile care rămân sunt sursă de boală. De ajutor în acest sens vor fi ceaiurile de plante: năprasnicul stimulează activitatea rinichilor și detoxifiază, salvia are rol antiinflamator, iar gălbenelele contribuie la oxigenarea celulelor sanguine.

”Postul complet cu sucuri trebuie să fie urmărită sub aceste trei aspecte – reducerea proteinelor, echilibrarea necesarului de minerale şi eliminarea eficientă.”

Combinația salvatoare

Sucul de legume al lui Breuss trebuie preparat din legume cultivate organic și cuprinde:

  • 300 g sfeclă
  • 100 g morcovi
  • 100 g țelină
  • 70 g cartofi
  • 30 g ridiche (chinezească)

Pe parcursul celor 42 de zile, cât ține postul, pacientul nu trebuie să mănânce nimic altceva decât suc de legume și ceaiurile de plante recomandate și consumate numai în cantitățile stabilite de medic. Pentru a satisface foamea, se pot consuma până la 500 ml de suc pe zi. start-juicing-home

Legumele se pun într-un storcător, iar sucul rezultat se trece printr-o sită cât mai fină de ceai sau printr-un tifon. La fiecare 250 ml de suc rămâne o lingură de sedimente, care nu trebuie mâncate, căci, spune Breuss, sunt greu de înghițit și ”pot fi hrană pentru celulele canceroase”.

Cancerul se menține și rezistă și datorită hranei solide, de aceea varianta sucurilor și ceaiurilor pentru o perioadă limitată de timp va duce la eliminarea excrescenței canceroase. Desigur, în perioada postului, pacientul va pierde în greutate, între 5 și 15 kg, însă va resimți o ameliorare și o stare de bine.

Breuss dă și câteva sfaturi pentru eficiența tratamentului:

”Pentru a supraviețui, e nevoie doar de 125 ml până la 250 ml de suc pe zi. Sorbiți ușor sucul din lingură. Nu-l înghițiți imediat. Mestecați-l pentru a-l amesteca cu salivă. Puteți bea până la 500 de ml, dar nu e necesar. În plus, din când în când, se poate lua o înghițitură de suc de varză murată dacă vă place.”

9 semne de avertisment

Aceastea nu înseamnă obligatoriu prezența cancerului, dar sunt semnale ce atrag atenția că ceva se întâmplă și în mod clar nu trebuie ignorate. Pot fi semnale pentru alte boli, însă tratamentului naturist al lui Breuss va fi în aceste cazuri o metodă de prevenire a cancerului. Secretul e să tratezi încă de la primele semne.

  • Noduli palpabili sau duri, în special la sân.
  • Modificări ciudate ale sfârcurilor sau semnelor din naştere (aluniţelor).
  • Schimbări continue în funcţionarea intestinelor sau a vezicii urinare.
  • Dureri persistente de gât sau tuse.
  • Dificultăţi în înghiţire, la o vârstă înaintată.
  • Sângerări persistente sau scurgeri de la nivelul oricărui orificiu al corpului. De asemenea, sângerările în afara menstruaţiei normale.
  • Răni care nu se vindecă.
  • Umflături care nu se mai retrag.
  • Scăderi nejustificate în greutate.

Surse:
„Tratamentul total al cancerului” – Rudolf Breuss

Licenţa Creative Commons
„Cancerul vindecat prin postul lui Breuss” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .

Lasă un răspuns