Ce ne spun utilizatorii dispozitivului Vital Protect

Articol Ce ne spun utilizatorii dispozitivului Vital Protect - Tehnologie pentru viață

Ce ne spun utilizatorii dispozitivului Vital Protect

 

 

Dumitru Ștefan – Acest dispozitiv are nota 10 din partea mea, deoarece am simțit efectul său chiar din prima zi de purtat, îmbunătățindu-mi digestia și, în același timp, ameliorând problemele din zona epigastrică pe care le aveam pe fond nervos. De asemenea fiind bolnav de hipertiroidism, am beneficiat de acțiunea acestui dispozitiv, analizele ieșindu-mi în limite normale ( TSH si FT4 ). Sper să rămână asa și în viitor. Vă recomand produsele AIMGROUP. Ca să crezi că aceste dispozitive te pot ajuta e bine să ai și ceva cunoștințe în domeniul științelor de frontieră, ori poți să crezi pur și simplu. Eu cunosc câte ceva. Succes.

Nicoleta Iorga – Vital Protect mă echilibrează și mă ține împământată, asta am constatat făcând un experiment: o săptămană îl foloseam , una nu… și chiar se simte diferența. Purtarea lui mă face să fiu concentrată pe obiect și subiect, ori nepurtarea lui mă ține conectată (cu capul în nori) doar cu chakrele superioare. Separat, pot discerne în prezența aparatului Vital Protect care sunt gândurile mele și care sunt ale altora. Îl recomand cu toată inima pentru cine are ochi sa vadă și urechi sa audă.

 

Valentin G. Nicolae – In urma achizitionarii aparatului Vital Protect pot spune ca efectele sale benefice s-au facut resimtite din prima zi de utilizare (de fapt din primele secunde), incepand cu perceptia energizarii, prin vibratii, a anumitor zone cu probleme legate de circulatie – palme, talpi si, spre marea mea surprindere, printr-o echilibrare la nivel emotional – disparitia spontana a unor stari negative, acestea au fost diminuate ca intensitate si durata. Motivul principal pt. care am cumparat Vital Protect a fost acesta: aproximativ jumatate din suprafata superioara a talpii stangi o aveam amortita de peste 6 luni de zile. In cateva saptamani, aceasta amorteala s-a redus ca intensitate, disparand apoi complet. De asemenea, tusea (fumatorului de dimineata) s-a redus! Chiar si somnul s-a imbunatatit un pic din prima seara si, spre surprinderea mea, Vital Protect are si rol de analgezic si echilibrare locala : pus pe piept, din dorinta de experimentare, am realizat ca respir mai usor doar dupa cateva minute si inima si-a regularizat bataile; stand in pat, la televizor de exemplu, coapsa stanga imi amortea si punand aparatul pe ea, amorteala disparea in cateva minute – initial am sesizat de 2 ori si vibratii racoroase de-a lungul piciorului; pus la nivelul capului induce calm, relaxare in cateva minute. Si, ca un bonus de informatie, cam dupa 1 an si jumatate de la achizitionare am avut oportunitatea sa “supun” aparatul unei masuratori radiestezice cu ajutorul unei persoane competente in domeniu, rezultatul fiind acesta : Vital Protect are o raza de actiune de aprox 2,5 metri si functioneaza in procent de 100% conform declaratiilor producatorului despre calitatile aparatului.

 

Ionescu V., Constanța – Bună ziua! În noiembrie 2012, am achiziționat dispozitivul Vital Protect, era perioada când apăruse ultima generație. Suntem încântați de rezultatele lui! Soțul meu este maseur, se încarcă zilnic fără voia sa cu problemele pacienților, nu mai reușește să se descarce de ele, apărând astfel diverse tulburări de sănătate. Noi ne gândeam sa încercăm unul dintre aparatele Bio Synergy sau Atlantis, dar nu știm care ar fi mai potrivit. Ne puteți ajuta cu un sfat? Mulțumesc anticipat pentru timpul acordat.

Paul A., Serviciul de ambulanță al județului Timiș – Am simțit și simt efectul pozitiv al aparatului Vital Protect în sensul că radiațiile emise de mobil, router și computer nu-mi mai afectează organismul ca înainte, când percepeam furnicături la nivelul tiroidei, aveam senzația de nod în gât, slăbiciune și mă simțeam epuizat. L-am purtat imediat după ce l-am cumpărat și în prima jumătate de oră am simțit cum mi se încălzește corpul, eu având circulația periferică deficitară. L-am purtat și în timpul programului de lucru și nu am mai simțit oboseală.

Anca C., București – În urmă cu 2 săptămâni mi s-a făcut o operație (molar inclus). Pe timpul intervenției am ținut Vital Protect în buzunar, iar ulterior l-am purtat la gât. În mod obișnuit, după o astfel de operație apar dureri și tumefacție. În cazul meu, nu s-a întâmplat nici una, nici alta. Nu am luat antibiotice și n-am avut nevoie de calmante în ziua respectivă. Menționez că și operația a decurs ușor și mâna chirurgului poate face diferențe mari (eu având și altă experiență de același gen cu medic diferit). Doamna doctor a fost surprinsă de cât de repede mă refac după operație și mi-a spus că sunt o norocoasă. Probabil au contribuit mai mulți factori, dar sunt conștientă că Vital Protect a avut un aport semnificativ în procesul de regenerare.

C. Andriesei – Am văzut că și alți clienți v-au transmis diverse comentarii privitoare la efectele benefice ale dispozitivului VITAL PROTECT. Vă scriu și eu impresiile proprii, cu rugămintea de a le publica în scopul promovării produsului. Nu am înțeles prea mult principiul de funcționare al acestui aparat și, fiind suspicios față de astfel de produse care promit imposibilul în comparație cu ceea ce promite și nu reușeste medicina modernă, chiar îmi doream să văd că nu funcționează (în ciuda faptului că am dat ceva bani pe el)! De fapt, mi-l cumpărasem pentru a-l testa mai degrabă, am mai testat și alte lucruri, dar fără efect. Însă acum n-a fost așa. Pot spune că am resimțit efectele benefice după aproximativ o săptămână de purtat permanent. Judecata mi-a devenit mai limpede, ceea ce mă avantajează pentru că efortul depus la serviciu nu mai este așa mare, puterea de concentrare este incredibil de mare și nici nu mai resimt nevoia de a dormi cele 8 ore indicate de medici. Uneori dorm 4-6 ore și mă simt complet odihnit. Calitatea somnului s-a îmbunătățit considerabil, pur și simplu mi-a revenit somnul liniștitor de acum 10-20 de ani. Stres nu mai am absolut deloc, iar stresul pe care îl aveam de o luna încoace din cauza unor probleme personale a disparut ca prin farmec. Chiar și hipertensiunea pe care o mai aveam din când în când a fost eliminată. E clar că activitatea organismului a revenit la ceea ce se numește NORMAL și îmi dau seama acum cât de mult ne îndepărtăm de la o existență naturală prin tot ceea ce facem (și gândim). Recomand VITAL PROTECT cu căldura, însă cu o singură observație: un asemenea dispozitiv nu este un creator de miracole! Acesta nu vă poate proteja de nesomn, alimentație nesănătoasă, excese, o viață dezechilibrată sau orice altceva care dăunează corpului fizic, așa că aveți grijă! Cu stimă.

Marius M., Iasi – Multumesc, domnule Eugen Birgaoanu si sincere felicitari! Am un cunoscut, dl Adrian Vusatiuc. Este un bun radiestezist. I-am aratat dispozitivul Vital Protect, ultima generatie. L-a determinat radiestezic si iata rezultatele:
1) 9,6 ca eficienta, 2) parametrul EBF (Energie Benefica Fundamentala) peste 100% si…deocamdata este o “rara avis”, un unicat in domeniul produselor de acest gen pe plan mondial.Felicitari si multa putere de inspiratie, creatie si inovatie!

A. Mihai – medic veterinar, Târgovişte – Am cumpărat VITAL PROTECT pentru mine şi soţia mea după ce am aflat mai multe informaţii despre efectele radiaţiilor electromagnetice. Pe oricine ar pune pe gânduri gravitatea consecinţelor; amândoi lucrăm zilnic în fața computerului şi vorbim mult la telefonul mobil. Pentru noi sunt de nelipsit. De aceea, am hotărât să căutăm o soluţie şi astfel ne-am achiziţionat aparatul VITAL PROTECT. În ce mă priveşte, de ceva timp mă supărau şi nişte pietre la rinichi. Surpriza mi-a fost mare când după doar o săptămână de la folosirea aparatului am început să le elimin. La efectul asta chiar nu mă aşteptam. Luând legătura cu domnul Bîrgăoanu, care mi-a explicat că V.P. are efecte mult mai profunde, am înţeles de ce s-a întâmplat acest lucru. În cazul soției nu s-a întâmplat până acum nimic spectaculos, dar ea are oricum o stare de sănătate bună. Sunt curios ce alte efecte voi mai simți pe parcurs. Vă voi ține la curent.

G. Sorin – elev, Iaşi – Mi-am convins părinţii că am nevoie de protecţie împotriva radiaţiilor emise de telefonul mobil, pentru că nu pot renunţa la el şi vorbesc destul de mult timp. Nu le-am mai spus că începusem să am dureri în urechi atunci când îl foloseam continuu zece minute. Probabil că ar fi luat măsuri mai drastice şi m-ar fi privat de conversaţiile mele lungi cu prietenele şi colegii. Odată ce mi-au dat acordul am început să caut pe internet şi am găsit acest aparat, VITAL PROTECT. Am înţeles cum funcţionează şi l-am cumpărat. Am observat că după două săptămâni nu mai simţeam dureri în urechi nici dacă petreceam mai mult de zece minute la telefon. Asta a fost grozav, însă ce i-a convins şi pe părinţii mei să-şi cumpere V.P. a fost faptul că mi se îmbunătăţise simţitor somnul şi mă simţeam mai odihnit. Suntem mulţumiţi de acest aparat şi îl purtăm cu noi oriunde mergem. Felicitări pentru realizare!

B. Ovidiu – medic, Râmnicu Vâlcea – Sunt medic şi ştiu ce înseamnă perturbarea organismului expus în permanenţă la radiaţii electromagnetice. Oricât aş vrea să mă feresc, îmi dau seama că sunt neputincios în faţa lor atât timp cât doresc să-mi împlinesc viaţa la oraş şi să accept tot ce implică ea. La fel de inutil este şi să încerc să remediez simptomele dacă nu găsesc soluţii pentru cauza lor. Aşa că, împreună cu soţia mea, medic şi ea, am început să ne informăm despre posibile metode de protecţie împotriva radiaţiilor. Am încercat mai multe variante, dar cu rezultate slabe. L-am văzut pe domnul Eugen Bîrgăoanu la o emisiune vorbind despre Vital Protect. Ni s-a părut interesant şi am cumpărat. După o intervenţie de extracție a unei măsele, nu a resimțit deloc dureri, deși medicul stomatolog îi spusese că vor apărea. În acest timp ea a purtat aproape de corp Vital Protect. Folosesc și eu acest dispozitiv. Am observat că rezistența mea la oboseală și condiții de stres a crescut. La sfârșitul programului, încă mă simt energic. Mulțumim domnului Eugen Bîrgăoanu și echipei Aim Group pentru cercetările și rezultatele deosebite la care au ajuns!

Constantin Săraru, medic primar și președintele Ligii de Homeopatie Clasică din România – În practica mea homeopată am observat că pacienții care fac tratament homeopatic sunt ajutați de aparatul Vital Protect în sensul că acest dispozitiv, care dinamizează structura noastră energetică vitală și protejează energia aurică de interferențele negative exterioare, face ca tratamentul homeopatic să fie mult mai eficient în sensul că remediul homeopatic acționează mai rapid și are efecte pozitive mult mai bune în timp. Tratamentul homeopatic este unul de natură energetică și ca atare are la bază forța vitală care sub influența remediului homeopatic rezolvă problemele de dezechilibru apărute. Aparatul Vital Protect ne ajută în acest sens. Pe de o parte ne menține echilibrul energetic, iar pe de altă parte, ne protejează împotriva unei tulburări care ar putea apărea ca urmare a unor influențe energetice negative exterioare. De aceea, sfatul meu ca terapeut în medicina energetică este ca oamenii să folosească acest aparat, Vital Protect, pentru a-și întreține sau recupera starea de sănătate!

V. Cornel – angajat Metrorex, Bucureşti – Lucrez de şapte ani la metrou. Am dezvoltat câteva afecţiuni profesionale. Sunt inevitabile în mediul de acolo. Slăbirea auzului, stare de oboseală permanentă, stări de depresie, dureri de cap, acestea sunt doar câteva dintre tulburările care au apărut pe parcursul a şapte ani. Eu am considerat că asta reprezintă riscul meseriei şi n-am avut impulsul să caut soluţii, dar soţia mea, privind o emisiune în care era prezentat VITAL PROTECT, s-a sfătuit cu mine şi după câteva argumente solide m-a convins să încerc. Am început să-l port în fiecare zi la serviciu şi noaptea îl ţin lângă pat. După aproximativ două luni auzul mi se îmbunătăţise mult şi eram mai vioi decât de obicei. Am continuat să port V.P. Între timp şi-a cumpărat şi soţia. Sunt şase luni de când îl folosesc şi pot spune că aproape am uitat ce înseamnă durerile de cap. Am simţit nişte schimbări mari astfel că mi-am încurajat şi colegii să folosească urmând exemplul meu. Ceea ce a observat soţia mea este că se odihneşte mai bine şi că nu o mai supără aproape deloc ochii în momentul când stă la calculator. Bravo, aţi dat oamenilor ceva ce funcţionează cu adevărat! Vă mulţumim!

Dr. Simona C., Radboud University, Netherlands – Buna, Eugen! Aparatul a ajuns la destinatie la mama mea. Multumesc. L-a primit saptamana trecuta si il foloseste intens. Iti trimite multumiri din suflet. Pe unde simte un disconfort, asaza Vital Protect direct pe corp si percepe ameliorari. Avea arsuri la stomac, lua omeprazol (pentru scaderea aciditatii), acum a renuntat la pastile pentru ca se simte foarte bine. O seara frumoasa. Simona!

Alina Morcov, medic homeopat – Am observat la pacienții mei care folosesc Vital Protect o ameliorare a simptomelor cronice. De exemplu, pacienții cu cefalee care folosesc foarte multe ore pe zi computerul sau telefonul mobil spun că durerile lor sunt mult diminuate și chiar dispar într-un timp foarte scurt. Am observat de asemenea o recuperare mult mai rapidă după intervențiile chirurgicale sau extracțiile dentare. La copiii care au suferit boli infecto-contagioase (bolile copilăriei) perioada de convalescența a fost redusă. Pot spune că starea de sănătate a pacienților mei este ameliorată și se îmbolnăvesc mult mai rar.

Sterea Mariana, Craiova – Bună ziua. Folosim, eu și sotul meu, de ani buni aparatul Vital Protect și suntem foarte mulțumiți. Am sesizat clar diferențele, atunci când îl avem sau nu la noi, mai ales în cazurile în care participăm la întâlniri cu multe persoane și fiecare vine încărcat cu fel de fel de energii. Suntem mult mai puțin agresați, mai protejați când avem aparatele la noi, indiferent de motivul sau situația de a ne afla în acea situație (ședințe, spectacole, reuniuni de familie, petreceri, etc.). Atmosfera este clar diferită. Suntem mult mai calmi și mai relaxați de când le avem. Eu am trecut foarte ușor peste operația de deviație de sept. Sigur nu este doar o impresie. Folosesc și Mind Synergy, cam rar recunosc, dar m-a ajutat foarte mult in relatiile cu ceilalti si cu mine, am avut placuta surpriza sa pot conversa fluent in limba italiana desi a trecut mult timp de cand am invatat-o.

Cornel Caloian, inginer, București – Mă simt mult mai bine și mai pozitiv. Am senzația că odată cu folosirea acestui dispozitiv, Vital Protect, a apărut și o stare emoțională benefică. Mă simt conectat la o sursă de energie superioară care mă susține întotdeauna și în special în momentele stresante. Dorm mult mai bine și am un program de somn mai sănătos. Cornel Caloian, inginer, București

Emanuel Iftodi, instructor Qi-Gong – Un prieten apropriat mi-a recomandat mai demult Vital Protect. El l-a folosit cu succes după o operație stomatologică mai complicată. De curând am făcut un implant dentar. M-am hotărât ca după operație să folosesc Vital Protect. E un mod foarte simplu de operare. L-am ținut o săptămână aproape de corp, în buzunar și noaptea undeva lângă pat. Am constatat cu surprindere că nu am avut niciun fel de dureri, ba mai mult, nici gingia și nici falca nu se umflaseră absolut deloc.

Rodica Munteanu, 47 ani – Port la mine Vital Protect indiferent ce fac și unde mă duc. Am avut și varianta mai veche, iar acum am varianta nouă, mult mai elegantă și ușor de purtat. Sunt 4 ani ani de când folosesc această tehnologie de protecție împotriva radiațiilor din mediul înconjurător. Cele mai importante beneficii pe care mi le-a adus sunt reglarea programului de somn și a poftei de mâncare (am avut mult timp perioade în care nu simțeam să mănânc nimic după care treceam la extrema cealaltă când mâncam prea mult), stimularea unor obiceiuri sănătoase de gândire și o mai mare capacitate de efort. Sunt schimbări importante care au apărut de când folosesc Vital Protect. Mă simt binecuvântată pentru că am descoperit acest aparat de protecție.

Breban Viorel, inginer electronist – Vă mulțumesc pentru interesul orientat spre binele mai înalt al oamenilor! Vital Protect este o dovadă în acest sens.

 

Tudor Mariana, chiropractician – În sfârșit, o abordare holistă a sănătății și o soluție pe măsură.

Daniel Cernat, 32 ani, electronist – Am achiziționat toate aparatele AIMGroup. Le folosesc în diverse activități și domenii de viață. Vital Protect mi-a readus odihna pe timpul nopții, energia să fac tot ce-mi propun și o mai mare rezistență la virusurile și epidemiile care circulă sezon de sezon.

 

Alexandru V., București, programator – Sunteți singurii din România cu ajutorul cărora am obținut rezultate concrete când nimic altceva nu a funcționat. Mă refer la o perioadă în care am suferit de o depresie severă. După ce am epuizat toate variantele, am cumpărat Vital Protect și Mind Synergy. Le-am folosit în același timp. După o săptămână eram alt om. Starea de spirit se schimbase total, prietenii mei erau uimiți și într-adevăr mă simțeam renăscut. Sunt foarte recunoscător pentru munca depusă de echipa AIMGROUP și că am avut ocazia să intru în contact cu aparatele voastre.

Ți-a plăcut acest articol? Introdu adresa ta de email mai jos pentru a putea primi săptămânal materiale pentru starea ta de bine.

* După completarea formularului, verifică și folderul Spam din adresa ta de email.

Datele tale personale sunt în siguranță cu noi! Nu vom înstrăina, vinde sau închiria adresa ta de email sau orice alte date personale. Politica noastră este ZERO toleranță față de email-urile nesolicitate!

Redistribuie "Ce ne spun utilizatorii dispozitivului Vital Protect"

Comentarii (2) "Ce ne spun utilizatorii dispozitivului Vital Protect"

  • rodica maros Reply

    Am 48 de ani,sunt din Galati,nu am loc de munca,sunt fara casa,locuim in chirie si traim din salariul sotului,sanatatea nu-i tocmai buna,am si hipertiroidie,am facut tratament un an si trei luni cu thyrozol,cu care ma simteam oarecum bine,dar acum am facut alergie la el,ma umflu daca il iau,nu pot vorbi coerent si ma misc cu dificultate,am din nou palpitatii si stare de lesin,si nici viata de familie nu-i cum trebuie.
    Am rugamintea, daca exista vreo persoana binevoitoare, sa ne imprumute si noua aparatul Biosynergy sau Atlantis,pentru o perioada de cateva luni,pentru a ne putea ameliora situatia familiara si financiara.
    Posibilitatile noastre financiare nu ne permit sa traim macar la limita subzistentei.
    Daca exista o persoana binevoitoare care poate sa ne imprumute aparatul, ma poate contacta la nr de telefon 0753782297.
    Va multumesc,pentru ca mi-ati ascultat povestea vietii pe scurt,va urez multa iubire in suflet, pace si multe impliniri.
    Cu stima,
    Rodica Maros

    26 martie 2014 at 12:01
    • Anca Ciobotaru Reply

      Buna ziua, doamna Maros! Va dorim in primul rand imbunatatirea starii de sanatate si in acest sens va recomandam cu caldura sa incepeti o dieta alcalina, urmand sugestiile doctorului Theodore A. Baroody din cartea “Formula sanatatii perfecte – Dieta alcalina”. Persoane cu probleme de sanatate grave au revenit la o stare foarte buna dupa ce au inceput dieta alcalina. BIOSYNERGY, spre deosebire de celelalte aparate AIMGROUP, este un dispozitiv de uz personal pentru ca din momentul conectarii bratarilor la mana si la picior, acesta se acordeaza la frecventa de vibratie a utilizatorului. Aparatul trebuie sa fie personal, de aceea nu este bine sa imprumutati. Va dorim spor in situatia financiara si mult noroc!

      26 martie 2014 at 12:56

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *