Forța vitală în boală (II)

Articol Forța vitală în boală (II) - Tehnologie pentru viață

Forța vitală în boală (II)

Continuăm articolul precedent, Forța vitala in boala (I),  cu fragmente extrase din tratatul Ştiinţa homeopatiei, George Vithoulkas.

 

Mecanismul de apărare

Când organismul este expus unui stimul, fie morbid, fie benefic, primul eveniment care se produce este o alterare a frecvenţei de vibraţie a planului dinamic. Planul dinamic este capabil să răspundă la majoritatea stimulilor de rutină la care este expus în mod constant şi să se adapteze fără să apară un efect notabil pe nivelurile mental, emoţional şi fizic.

Dacă totuşi, forţa stimulului este mai puternică decât puterea forţei vitale, mecanismul de apărare întră în joc pentru a contracara stimulul. Dacă nu se întâmpla aşa, orice stimul puternic ar putea să perturbe starea întregului organism fără apărare şi moartea ar apărea rapid. Fiecare individ are un anumit prag dedesubtul căruia planul dinamic poate să facă faţă acestor stimuli fără schimbări vizibile şi depăşirea acestuia determină mecanismul de apărare să genereze procese care sunt percepute de individ ca simptome ale unuia sau mai multor niveluri.

Perioada de latență

Înainte ca aceste simptome să se dezvolte, există o perioadă de latenţă, în timpul căreia mecanismul de apărare începe să se adapteze la efectul stimulului. Bineînţeles, schimbarea de pe plan dinamic este instantanee, dar variind în timp, poate să apară înainte ca mecanismul de apărare să genereze simptome exprimate pe nivelurile mental, emoţional şi fizic. Depinzând de situaţie, această perioadă de latenţă poate fi de ore, zile, săptâmâni sau chiar luni. Într-o boală acută, perioada de incubaţie, care variază de la câteva ore şi zile pentru gripă şi infecţii bacteriene, la câteva săptămâni în gonoree, până la trei luni pentru rabie şi infecţie hepatică. Mai greu de recunoscut este perioada de latenţă în bolile cronice. O persoană care a suferit un stres emoţional poate să facă astm după 6 luni sau cancer după o perioadă mai lungă de timp.

Modificarea vibrației

Schimbarea instantanee, iniţială în vibraţia nivelului, modifică de asemenea susceptibilitatea persoanei la influenţe toxice ulterioare de acelaşi tip. De exemplu, dacă o persoană este expusă la un virus, frecvenţa de vibraţie este imediat modificată şi persoana nu va mai fi susceptibilă la invazia unui alt virus de virulenţă similară. Simptomele pot să nu apară atâta timp cât perioada de latenţă nu s-a încheiat, iar organismul este totuşi imunizat la alte virusuri similare în perioadă de latenţă. Acest fenomen se produce pentru că, frecvenţa de rezonanţă a fost schimbată de stimulul iniţial, făcând organismul susceptibil numai la noi influenţe morbide, pe noi frecvenţe de rezonanţă.

O asemenea schimbare în susceptibilitate poate apărea bineînţeles nu numai prin expunerea la virusuri şi bacterii, dar de asemenea la şocuri emoţional, schimbări în temperatura mediului sau umiditate şi, în special, prin tratamentul cu medicamente alopate. Cel mai bun mod de a ilustra principiul este să prezint un caz foarte comun în practica oricărui mediu.

Să considerăm un pacient care a contactat o infecţie stafilococică la nivel pulmonar. Din acest moment de debut al infecţiei, frecvenţa de vibraţie (frecvenţa de rezonanţă) se schimbă oarecum şi pacientul este imun la invazia de către alte microorganisme similare. Mecanismul de apărare declanşează mecanismele normale ale febrei, tusei, frisonului, prostraţiei (apatie), etc. şi pacientul se adresează medicului. Testele efectuate arată o creştere a numărului de leucocite, o producţie de anticorpi împotriva stafilococului, un abces la examenul radiologic şi în hemocultură se dezvoltă stafilococ sensibil la un număr mare de antibiotice. Pacientului îi este administrat unul dintre aceste antibiotice şi febra descreşte prompt, energia pare să revină şi calitatea sputei (mucozitate expectorată de cineva) se îmbunătăţeşte.

Dacă mecanismul de apărare al pacientului este puternic, poate restabili echilibrul şi corecta schimbările în frecvenţa de vibraţie cauzate de bacterie şi de antibiotic. După o săptămână sau mai mult, se produce o reacţie pleurală cu durere şi exudat (secretie care se formeaza in cursul unui proces inflamator al mucoaselor si al diferitelor tesuturi ale organismului.) Medicul recunoaşte că a apărut o complicaţie şi îndepărtează lichidul pleural, care acum arată existenţa unei noi bacterii – Proteus – care este sensibil numai la câteva antibiotice, la mult mai puţine antibiotice la cât a fost stafilococul. Motivul este că această nouă frecvenţă de rezonanţă a pacientului determină susceptibilitatea la un alt microorganism, mult mai agresiv.

Apoi, este administrat un al doilea antibiotic, care modifică din nou frecvenţa de vibraţie a mecanismului de apărare. În mod gradat, pacientul se simte un pic mai bine, durerea dispare într-o oarecare măsură şi s-ar părea că se va produce restabilirea. Totuşi, nu s-a făcut încă nimic pentru a fortifica în mod apreciabil mecanismul de apărare. Dimpotrivă, două infecţii bacteriene şi două tratamente cu antibiotice l-au slăbit. În final, exudatul creşte din nou şi de astă dată, se găseşte un microorganism mult mai virulent: bacilul piocianic care este prezent şi care este rezistent la toate antibioticele cunoscute.

Pentru medicul alopat, singura alternativă ramasă este drenajul chirurgical şi poate lobectomia. Cazul este considerat acum ca fiind foarte grav şi există posibilitatea să survină moartea, în orice moment.

Asemenea cazuri nu sunt deloc rare; fiecare medic are o bogată experienţă de cazuri care progresează în exact acest mod. Când trimitem un astfel de pacient la un specialist, se întâmplă, în mod obişnuit, să se comenteze asupra predilecţiei pacientului de a dezvolta complicaţii; chiar medicul alopat vorbeşte în termeni de slăbiciune sistemică în astfel de cazuri şi din experienţă ei au învăţat să se aştepte la ce-i mai rău.

Terapie cu antibiotice?

Pe când problema nu e legată de prezenţa unui anumit microorganism, ci mai degrabă de slăbiciunea mecanismului de apărare al pacientului, terapia cu antibiotice nu poate să acţioneze în astfel de cazuri. Antibioticul este un stimul şi mai nociv, căruia mecanismul de apărare trebuie să-i facă faţă, şi nivelul vibrator, inevitabil, progresează din ce în ce mai profund. În schimb, trebuie să-i aplicăm o terapie care să întărească frecvenţa de rezonanţă a întregului organism. Îndată ce se produce acest lucru, mecanismul de apărare poate să funcţioneze eficient şi progresul să apară în ordine inversă, prin nivelurile vibratorii anterioare. De exemplu, culturile vor arăta bacilul piocianic, apoi Proteus şi apoi stafilococ, înainte ca pacientul să fie externat din spital şi să se simtă bine.

Aceasta este experienţa oricăruia dintre medicii homeopaţi care sunt îndeajuns de înţelepţi să nu dea antibiotice la fiecare nou microb, dar în acelaşi timp, permit mecanismului de apărare să îşi termine procesul său.

Citește partea a III a aici

Ți-a plăcut acest articol? Introdu adresa ta de email mai jos pentru a putea primi săptămânal materiale pentru starea ta de bine.

* După completarea formularului, verifică și folderul Spam din adresa ta de email.

Datele tale personale sunt în siguranță cu noi! Nu vom înstrăina, vinde sau închiria adresa ta de email sau orice alte date personale. Politica noastră este ZERO toleranță față de email-urile nesolicitate!

Redistribuie "Forța vitală în boală (II)"

Comentariu (1) "Forța vitală în boală (II)"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *