Sari la conținut

10 motive ca să nu-ți mai pese de judecata celorlați

Ce va spune lumea?! Cu spaima asta am crescut, am judecat, am evaluat. Și am involuat, aș spune astăzi, când am depășit această prejudecată transmisă din generație în generație. Dovadă că am evoluat în timp. Sau cel puțin așa cred. Dar oare așa și este?

Simplul fapt că mă studiez în oglindă, înainte de a ieși din casă, înseamnă CE? Respect față de mine însămi sau preocuparea, grija, spaima de ”ce va spune lumea despre mine?”. Probabil aș irosi timp prețios încercând să descâlcesc ițele problemei, așa că mai bine mă axez pe soluții. Sylvaine Pascual, coach – competențe relaționale, îmi livrează 10 motive ca să nu mai pun la suflet felul în care mă judecă ”lumea”.

”Ceilalți” – instanța supremă
”Judecata celorlalți ne intimidează, ne impresionează, influențează opiniile și comportamentele noastre. Ea devine rapid un fel de entitate autonomă – ceilalți -, care taxează nemilos cea mai mică hibă, cel mai mărunt defect, ca să ne supună obrobiului public.
Ceilalți devin judecătorul nostru suprem”.

Și cum ”ceilalți” sunt os din osul nostru, deci împărtășesc temerile, speranțele, credințele noastre, iată-ne în mijlocul unui carnaval în care fiecare îi studiază pe ceilalți neliniștit, ascuns în spatele unei măști protectoare….

Dintr-o dată irosim o mulțime de timp măcinând comportamentele noastre în râșnița judecății altora. Și distanța dintre ceea ce suntem, ceea ce vrem să fim și imaginea pe care ne străduim să o oferim despre noi înșine crește și tot crește. Cu un imens consum de energie negativă, de fiecare dată când ne încrâncenăm să trecem această punte primejdioasă, numai și numai ca să le plăcem celorlalți, pentru ca nu cumva să fim prost etichetați și alungați în afara terenului.

Să ne eliberăm de această obsesie!

Iată așadar 10 motive ca să nu mai punem un preț exagerat pe judecata celorlalți. Atenție însă! Scopul exercițiului nu este să minimalizăm impactul judecăților ”exterioare” asupra noastră, până la a ne considera îndreptățiți să facem tot ce ne trece prin cap, fără a ne mai sinchisi de părerea lumii. Am pica în extrema cealaltă, unde prețul plătit este sacrificiul benevol al stimei față de sine. Și nu asta vrem!

1. Judecata celorlalți este, de fapt, propria noastră judecată
Fără să ne dăm seama, le punem celorlalți în cârcă propriul nostru sistem de valori – ce este acceptabil și ce nu. De exemplu: ne reprimăm emoțiile, nu le dăm voie să se exprime liber, crezând că, în ochii celorlalți, ar fi un semn de slăbiciune. De fapt noi înșine gândim astfel. Habar nu avem ce cred ”alții” și nici nu încercăm să aflăm.

2. Ce ție nu-ți place altuia nu-i face
Uneori, teama de a fi judecat este direct proporțională cu propria noastră tendință, deprindere, obsesie de a judeca.

3. Impactul negativ al judecății celorlalți este aproape nul
Nu îți vine să crezi? Atunci răspunde-ți sincer (ești doar tu cu tine, nu trebuie să impresionezi pe nimeni!) la două simple întrebări: 1 – Ce s-ar întâmpla dacă ceilalți ar vedea ceea ce încerci să le ascunzi? 2 – Dacă amicul, colegul, vecinul de pe palier etc. ar gândi că nu ești o persoană atât de inteligentă, carismatică etc. pe cât ai vrea tu să pari, care ar fi consecințele reale? Vezi? Ambele întrebări primesc singurul răspuns sincer: ce ar putea să se întâmple? Mai nimic! Nimic demn de luat în seamă pentru parcursul vieții tale.

4. Ei ne văd frumoși și simpatici când noi ne acceptăm așa cum suntem
Avem defecte, slăbiciuni, lipsuri – zicem noi despre noi. Și cine nu are? A, da, sunt și din ăștia, perfecțiuni autoproclamate, victime ale suficienței. Dar sunt de compătimit! Noi, ăștialalți, cazurile normale, nu patologice, suntem imperfecți, adică umani. Adică în rând cu lumea, în marea ei majoritate. Nu mai știu cine zicea, dar zicea bine: ”Stima față de sine este frumusețea celor urâți”. Citește aici și Iubirea de sine – 5 modalități de practicare

5. Ceilalți ne vor binele
Cu mici excepții, firește, oamenii cu care conviețuim în cerc mai larg sau mai restrâns ne vor binele. Sau măcar nu ne vor răul. Atitudinile, poziționările majorității sunt bunăvoința și indiferența. Capete de pod. Reaua voință și dușmănia sunt, mai curând, accidente pe traseu. Accidente ce vorbesc despre cel care le produce și nu despre cel care le suportă.

6. Noi le dăm putere asupra noastră
Am învățat la ora de fizică principiul vaselor comunicante: cu cât acordăm mai multă atenție judecății celorlalți, cu atât mai mult se devalorizează propria noastră judecată. Practic, le oferim celorlalți puterea de a stabili cât valorăm. Și cu stima de sine cum rămâne? Să învățăm, mai bine, să ne prețuim și să ne punem în valoare, decât să așteptăm evaluări din afară! Să învățăm să ne îmbunătățim imaginea de sine!

7. Nu știm ce este în mintea celorlalți!
Oricât de bine am cunoaște o persoană, nu suntem niciodată în mintea ei. Ar fi pierdere de timp și energie să încercăm să îi ghicim gândurile. Și dacă totuși ne-am asuma această risipă, cu ce ne-am alege? Cu mari surprinze, garantate!

8. Ne subminăm relațiile cu lumea
Concentrându-ne pe ceea ce credem noi că ar crede ceilalți despre noi (vezi punctul de mai sus), le negăm capacitatea de a emite judecăți personale, de a avea un sistem propriu de valori. Implantând în mintea lor (pur imaginar) propriile noastre judecăți și valori, nu le mai lăsăm spațiu ca să se exprime. Azi așa, mâine așa, devenim maeștri în destrămarea relațiilor cu semenii noștri!

9. Judecata celorlalți îi angajează doar pe ei
Ceea ce gândesc le aparține cu drept de exclusivitate. Sunt opinii și judecăți bazate pe propriile lor sisteme de valori, convingeri și percepții. Nu sunt universal valabile. Nu ne descriu sau rescriu pe noi așa cum suntem. Ci așa cum ne văd ei. Parțial congruent, parțial paralel cu realitatea care suntem noi pentru noi înșine.

10. Democrație, nu dictatură!
A acorda o importanță exagerată judecății celorlalți ar însemna că ne supunem unui dictat, că acceptăm o scară de valori care nu ne aparține și nu ne reprezintă.
Deci… Ceilalți nu sunt judecătorul nostru suprem. Decât, desigur, în măsura în care îi ridicăm noi înșine la acest rang.

Licenţa Creative Commons
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăDerivate 4.0 Internațional .

Lasă un răspuns