Mintea conștientă: sursa reușitei și a sănătății psihice

Articol Mintea conștientă: sursa reușitei și a sănătății psihice - Tehnologie pentru viață

Mintea conștientă: sursa reușitei și a sănătății psihice

Somnul, starea de veghe, amintirea sinelui și conștiința sinelui sunt cele patru stări de conștiință pe care le-a identificat filosoful greco-armean G.I.Gurdjieff (1866-1949). Te-ai întrebat însă vreodată care este rolul conștiinței? Credința populară este aceea că se deosebește de subconștient (sau chiar de inconștient) prin conștientizare. Însă, o astfel de definiție nu se susține științific pentru că putem fi influențați de mediul înconjurător sau de ceea ce spun oamenii chiar și atunci când mintea conștientă este în repaos, cum ar fi atunci când suntem sub anestezie sau adormiți.

Un alt argument este că mintea conștientă este locul în care se petrece gândirea și raționamentul logic. Dar nici acest aspect nu o deosebește complet de subconștient sau de inconștient. Inconștientul este locul de stocare al tuturor amintirilor, emoțiilor și obiceiurilor, fiind, de fapt, foarte bun la raționament și la logică.
De departe, cea mai bună explicație a rolului jucat de mintea conștientă face referire la abilitatea sa de a ne ține focusați și la capacitatea sa de a ne imagina ceea ce nu este real. Sunt două abilități importante care ne pot influența starea de sănătate.

Stai focusat!

Deși mintea subconștientă are un statut mult mai puternic de conștientizare a împrejurimilor în comparație cu mintea conștientă (unii sugerează că este “al șaselea simț” și este întotdeauna pornit, chiar și atunci când dormim), într-adevăr ascultă ordinele date de mintea conștientă. De aceea, dacă ai obiceiul să gândești negativ, atunci subconștientul va transmite ascultător sentimentele, emoțiile și amintirile pe care le-ai asociat cu acest tip de gândire. Și pentru că aceste sentimente vor deveni realitate, atunci vei fi prins într-o buclă de negativitate, frică și anxietate, fiind în căutarea constantă a răului în orice situație.

De exemplu, te pregătești să dormi și auzi un zgomot ciudat. Dacă îți vei lăsa gândurile și imaginația să rătăcească în jurul tuturor lucrurilor oribile care s-ar putea întâmpla, atunci subconștientul „va arunca” în joc sentimentele, emoțiile și amintirile evenimentelor trecute pe care le-ai asociat cu aceste gânduri. Așadar, subconștientul ne hrănește emoțional în funcție de cum gândim. Atenție la ceea ce gândești!

Cum îți poți controla gândurile?

Gândurile pot face diferența în mod real în ceea ce privește starea ta psihică. Nu mai este un secret faptul că, fie că ne place, fie că nu ne place, suntem un pachet de emoții pe care, dacă nu le controlăm, ne fac vulnerabili la factorii externi. Și astfel de vulnerabilități pot fi exploatate cei din jur, dacă sunt rău intenționați.

Bun și acum îmi vei pune întrebarea privind cea mai bună modalitate prin care să ne controlăm modul de gândire. Totul ține de alegere. Pentru început, observă-ți gândurile. Pare un exercițiu simplu, dar ai să vezi că este foarte dificil, însă dacă dacă ai voință vei reuși să-ți controlezi modul în care gândești.

Folosește-ți imaginația!

Mintea conștientă mai are o abilitate impresionantă: vizualizarea. Mintea are capacitatea incredibilă de a imagina ceva cu totul nou și unic, adică un lucru pe care nu l-ai experimentat niciodată. Prin contrast, subconștientul poate oferi doar versiuni ale amintirilor pe care le-a păstrat din experiențele trecute.

Dar trebuie subliniat că subconștientul nu poate face distincția între ceea ce imaginează (gândește) mintea conștientă și ceea ce este real. De aceea, orice este concentrat în subconștient va atrage și emoțiile și sentimentele asociate cu acea imagine pe care la un anumit moment le vom experimenta.

Vizualizarea poate crea unele dintre cele mai uimitoare rezultate. Într-un cadrul unui studiu, trei grupuri de baschetbaliști au fost testați în ceea ce privește capacitatea lor de a-și îmbunătăți acuratețea aruncării libere. Au fost testați la începutul experimentului și la sfârșit.

Un grup a fost instruit să practice aruncări libere timp de 20 de zile la rând. Cel de-al doilea grup nu s-a antrenat. Cel de-al treilea grup a petrecut 20 de minute pe zi, intrând într-o stare relaxantă și doar imaginându-și executarea aruncărilor libere. La sfârșitul experimentului, rezultatele au fost incredibile. Grupul care a practicat acest sport fizic în fiecare zi și-a îmbunătățit scorul cu 24%. În cazul celui de-al doilea grup nu s-a observat nicio îmbunătățire a jocului. Cel de-al treilea grup, care doar a vizualizat aruncările libere, a înregistrat o crește a scorului cu 23%, aproape la fel de mult ca primul grup. Sub nicio formă nu-ți subestima puterea minții conștiente.

 

Folosește-ți mintea conștientă în favoarea ta!

De la Martin Luther King, Jr ne-a rămas un citat extraordinar, printre multe altele:

“Rareori găsim oameni care se angajează de bună voie într-o exercițiu de gândire solidă. Există o căutare aproape universală pentru răspunsuri ușoare și soluții semi-coapte. Nimic nu îi doare pe unii oameni mai mult decât faptul că trebuie să gândească”.

Acest citat este mai actual ca oricând. Medicul Matt James, autor și președinte al The Empowerment Partnership, cea mai importantă companie de dezvoltare personalizată din lume, cu o activitate de peste 30 de ani, este de părere că
o mulțime de oameni au încetat să acceseze puterea minții lor conștiente.

“Mai degrabă decât să-și folosească mintea conștientă, adică să gândească, să analizeze, să cântărească alegeri și să stabilească obiective pentru ei înșiși, cei mai mulți oameni absorbi și regurgitează gândurile, prejudecățile, scopurile și concluziile altora. Nu spun că nimeni nu-și mai folosește creierul. Doar spun că o mare parte a societății occidentale – care a idolatrizat mintea analitică conștientă și gânditorii raționali de-a lungul secolelor – acum preferă analizele superficiale făcute de oameni slab pregatiți, informațiile de can-can în locul faptelor substanțiale și vocile strindente în locul minților profunde”, este de părere Matt James.

Dincolo de toate este vorba și de o igienă a creierului care îl ajută să se mențină sănătos și astfel să poată fi prevenite boli precum demența (Alzheimer).

O să iau exemplu unui copil despre care părinții gândesc că este un ratat și nu mai contenesc să-i arate cu degetul acest lucru (note proaste, dezordine în cameră etc.) Dacă acel copil nu va începe să gândească și să pună la îndoială “dovezile” părinților săi, probabil că acțiunile sale vor fi conforme cu gândurile pe care i le-au insuflat părinții săi.

Aceeași dinamică ni se aplică și nouă. Dacă vom înghiți pur și simplu ceea ce ne livrează liderii politici, experții financiari, reporterii de televiziune, preoții sau alte figuri morale autoritare în societate, fără a le pune la îndoială sau pentru a analiza, devenim roboții lor, acționând în funcție de concluziile și scopurile lor, nu ale noastre.

“Dacă toată lumea gândește la fel, atunci cineva nu se gândește”,

spune George S. Patton. Gândește cu propria ta minte, pentru că acesta este și un semn de sănătate mintală.

Licenţa Creative Commons
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăDerivate 4.0 Internațional .

Ți-a plăcut acest articol? Introdu adresa ta de email mai jos pentru a putea primi săptămânal materiale pentru starea ta de bine.

* După completarea formularului, verifică și folderul Spam din adresa ta de email.

Datele tale personale sunt în siguranță cu noi! Nu vom înstrăina, vinde sau închiria adresa ta de email sau orice alte date personale. Politica noastră este ZERO toleranță față de email-urile nesolicitate!

Redistribuie "Mintea conștientă: sursa reușitei și a sănătății psihice"

Comentariu (1) "Mintea conștientă: sursa reușitei și a sănătății psihice"

  • cosmescu nicolae Reply

    Multumesc. Un articol foarte interesant . Astept si alte articole la fel de interesante. Multa sanatate.

    30 ianuarie 2018 at 07:00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *