Sari la conținut

Secretul despre cum să comunici cu copiii tăi care sunt acum adulți

Îți iubești copiii și vrei să ai o relație strânsă cu ei. Însă lucrurile nu ies întotdeauna așa cum îți propui.

Relațiile de familie pot fi complicate. Poți să cazi ușor în tipare vechi care se consolidează  cu fiecare an care trece. E greu să îți amintești mereu că bebelușul pe care l-ai adus pe lume are acum o profesie și, la rândul lui, copii.

Dacă transformați modul în care vorbiți unul cu celălalt puteți să vă întăriți legătura și să evitați neînțelegerile. Pune în practică aceste secrete pentru a comunica mai bine cu copiii tăi deveniți adulți.

Păstrează legătura cu copiii tăi adulți

Sunt suficiente apelurile pe Zoom? Studiile arată că părinții și copiii adulți care interacționează față în față tind să aibă relații mai pozitive. Dacă este posibil, utilizează tehnologia ca auxiliar, mai degrabă decât ca modalitate principală de a comunica.

Încercă aceste strategii:


1. Planifică din timp. 

Chiar dacă locuiți sub același acoperiș, relațiile voastre vor fi probabil mai satisfăcătoare dacă le abordați în mod deliberat. Acest lucru este și mai important dacă locuiți la kilometri distanță. Faceți-vă cu regularitate timp unul pentru altul.

2. Bucurați-vă de interese comune. 

Veți avea mai multe despre care să vorbiți dacă vă plac aceleași lucruri. Jucați jocuri de societate și practicați sporturi în aer liber. Înscrieți-vă la cursuri de gătit și vizitați muzee de știință. Împărtășiți-vă experiențele despre proiectele de amenajare a locuinței și despre activitățile de voluntariat.

3. Mergeți împreună în vacanță. 

Călătoriile în familie creează amintiri de durată. Totodată, o schimbare de peisaj vă poate ajuta să experimentați modalități noi de a interacționa. Alegeți o destinație care să fie pe placul tuturor.

4. Găzduiește-ți nepoții. 

Petrece timp cu nepoții și arată-le bunăvoință copiilor tăi. Te vei distra alături de cei mici, iar părinții lor vor putea să-și mai tragă sufletul.

5. Comunicați unul cu altul față în față. 

Adunările de familie sunt minunate, dar și legătura individuală contează. Participă la discuții între patru ochi și ieșiți la plimbare doar voi.

6. Programează un apel.

Chiar dacă tehnologia are limitele ei, are și avantaje. Conectați-vă prin apeluri video și mesaje-text atunci când nu vă puteți vedea offline.

Cum să rezolvi neînțelegerile cu copiii tăi adulți

Dezacordurile între membrii unei familii sunt firești și pot declanșa emoții puternice. Totuși, dacă le abordezi în mod constructiv, ele te pot ajuta să te apropii și mai mult de copiii tăi.

Reține aceste strategii pentru a te ajuta să ții la distanță provocările:


1. Ascultă cu atenție. 

Ascultă-ți mai mult copiii adulți și vorbește mai puțin. Fii atent la ce spun ei în loc să te gândești la ce o să spui tu după. Folosește expresii faciale și gesturi încurajatoare.

2. Respectă limitele. 

Anunță-ți membrii familiei cum vrei să fii tratat și care vor fi consecințele dacă depășesc limitele. La rândul tău, fii la fel de politicos și respectuos cu ei.

3. Stabilește priorități. 

Decide principiile și valorile pe care vrei să le susții. În alte privințe fii flexibil și deschis la compromisuri. Poate că poți să accepți standarde diferite în ce privește activitățile gospodărești atât timp cât vă scutiți reciproc de manipulări sau învinuiri.

4. Nu-i judeca. 

Copiii tăi sunt adulți puternici și independenți capabili să ia decizii pe cont propriu: fii fericit pentru asta. Oferă-le sprijin moral, dar evită să le dai sfaturi dacă ei nu ți le cer, cu excepția cazurilor în care există probleme serioase legate de sănătate și siguranță.

5. Cere-ți iertare cu toată sinceritatea. 

Cu siguranță că o să vă dezamăgiți uneori ori o să vă străduiți din răsputeri să găsiți un limbaj comun. Cere-ți imediat iertare când e cazul și oferă-le cu generozitate o a doua șansă.

6. Exprimă-ți aprecierea. 

Probabil că vei intra în mai puține conflicte dacă vei cultiva un sentiment al recunoștinței. Gândește-te la calitățile care îți plac la copiii tăi. Spune-le că îi iubești și recunoaște-le realizările.

Construiește cu copiii tăi adulți o relație puternică și plină de satisfacții, și pentru tine, și pentru ei. Comunicarea deschisă și respectuoasă te va ajuta să te bucuri de conversații pline de sens și de momente amuzante. Chiar dacă felul în care interacționați se schimbă în timp, te poți bucura și mai mult de noua voastră relație de prietenie.

Resurse:


1. Program audio de meditație PARENTING HOLISTIC cu afirmații pozitive și muzică de relaxare pentru reprogramare tiparelor nesănătoase de gândire și comportament în relația cu copiii și crearea unora noi, constructive, vibrante care susțin un stil de relaționare și educație armonioase (disponibil aici)

2. Cartea bestseller internațional ÎNVĂȚĂTURI SPIRITUALE PENTRU FAMILIA TA de la Editura Vidia, autor Robin Sharma (disponibilă aici)

3. Video-uri și emisiuni pentru dezvoltare personală pe canalul nostru de Youtube (accesează aici)

4. Emisiuni și podcasturi audio educative, spirituale și de dezvoltare personală pe canalul nostru de SOUNDCLOUD (accesează aici)

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăDerivate 4.0 Internațional .

Lasă un răspuns