”Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi. Lasă pe poimâine”. Mă regăsesc în acest aforism celebru în fiecare zi a vieţii mele. Plec de acasă cu o listă ”fermă” de chestiuni pe care le voi bifa când ajung la birou. Ajung, scot lista, o netezesc cu palma şi o aşez lângă tastatură. Nu cumva să uit de ea! Şi apoi… încep să mă ocup de orice altceva, numai de listă nu. Chestiunile listate pe ea şi-or fi pierdut cumva din ”fermitate”? Uneori da (au apărut alte chestii şi mai importante), de multe ori nu. Ce să fie, că nu mă mai înţeleg eu pe mine?!
Cum aş numi cel mai fidel acest comportament? A auzit cineva despre vreun sindrom al inerţiei, tergiversării? Lene sigur nu este, fiindcă ”las pe mâine” lucruri ce nu prea îmi fac plăcere sau care mai suportă amânare, atunci când am o agendă prea plină.
Psihanaliştii încearcă să mă împace pe mine cu mine: este un dat, un fel de a fi pentru care nu sunt (foarte) responsabilă/vinovată. Dar poftim de spune asta unei societăţi care supravalorizează viteza de reacţie!
Cum explică psihanaliştii fenomenul
Există, spun ei, două prime motive foarte simple ale comportamentului gen ”lasă pe poimâine…”.
”Primul poate fi de natură culturală. În unele ţări din zona Mediteranei, de exemplu, ritmul de viaţă este mai lent, adaptat la climat” – explică Saverio Tomasella, psihanalist.
”Ce atâta grabă?” – te-ar mustra alene orice localnic, dacă îi tulburi tradiţionala siestă de după prânz. ”E timp pentru toate” este un soi de motto al acestei părţi de lume, unde răbdarea este o virtute.
Psihoterapeutul şi sofrologul Michèle Freud explică cel de al doilea motiv: ”Anumiţi factori psihologici pot conduce, la rândul lor, la o anume formă de apatie. Adolescenţii, sub influenţa hormonilor, au un raport somn-viaţă activă bulversat. Acest dezechilibru hormonal persistă şi la unii adulţi”.
Mă rog, dar eu nu sunt nici un mediteranean relaxat, nici un adolescent năucit (sau un adult moleşit) de furtuna hormonală. Şi totuşi, nu mă omor după acţiunea rapidă!
Suntem (de)formaţi din copilărie
Opoziţia faţă de acţiune se manifestă, înainte de toate, la nivel corporal, printr-o senzaţie de oboseală: ”Este o formă de atonie, detaliază Michèle Freud, ne este greu să ne mişcăm (fizic sau mental, în funcţie de treburile pe care le avem de făcut). Cel mai probabil nu am deprins, în copilărie, gustul acţiunii. Nu am fost încurajaţi în acest sens”.
Aşa se întâmplă în patru situaţii diferite:
- când familia nu agreează acţiunea, dinamismul, implicarea şi se învăluie într-o atmosferă gen ”lasă-mă să te las” ori ”este şi mâine o zi”
- când familia protejează excesiv copilul – face totul în locul lui şi nu-i transmite gustul acţiunii şi al reuşitei
- când părinţii sunt prea exigenţi şi îi inoculează copilului ideea că, oricât ar încerca, niciodată nu este suficient de ”bun”
- când părinţii nu-şi susţin suficient copilul, iar el ajunge la concluzia că ”este prea greu” şi învaţă să evite acţiunea, implicarea.
”Pentru a-şi stabili obiective mai întâi şi a savura apoi benefiiile propriilor eforturi, copilul are nevoie atât de susţinere consecventă, cât şi de libertate şi autonomie” – conchide psihoterapeutul.
”Îmi este frică să acţionez”
La originea inerţiilor nostre cotidiene se află şi acest sentiment: teama. Saverio Tomasella explică: ”Poate fi teama de eşec, de schimbare, teama că nu ne vom ridica la înălţimea aşteptărilor”. Dar poate fi vorba şi despre angoase profunde, neconştientizate, leagate de experienţe dureroare. Inclusiv din traumatisme de mult ”uitate”. Reticenţa de a învăţa să conducem maşina poate fi legată, de exemplu, de un accident în care am fost implicaţi sau la care doar am asistat cândva, în copilărie. Eram prea mici ca să ”ţinem minte”, dar mintea noastră păstrează înregistrarea. Inerţia ne garantează, astfel, securitatea interioară. Inhibiţia ne protejează.
”Nu mai pot să acţionez”
Un conflict psihic poate oferi o excelentă justificare pentru a nu trece la acţiune. De cele mai multe ori este vorba despre o confruntare între dorinţe şi interdicţii. Atunci când dorinţa – cea care pune individul în mişcare – intră în conflict cu ceea ce a fost integrat ca fiind incorect sau imposibil, imobilismul devine singura soluţie. Şi se instalează o formă de indecizie, de paralizie, expresie a ceea ce psihanaliştii numesc ”pulsaţia morţii”.
”Dacă dorinţa noastră nu a fost validată, acceptată, valorizată, pulsaţia vieţii se stinge. Ni se taie elanul şi nu mai reuşim să avansăm” – explică Saverio Tomasella.
Ce este de făcut?
Să valorizăm inerţia. Societatea ne comandă să acţionăm. Lozinca ei este ”viteză, maximum de energie”. Noi, ”delăsătorii”, îi putem reda gustul pentru pauzele binecuvântate care permit regăsirea sinelui. A nu face nimic poate fi de mare folos, atunci când vrei să te regăseşti. Iar pentru relansarea creativităţii, aceste opriri voluntare pe traseu sunt mană cerească – ne încurajează psihoterapeutul şi sofrologul Michèle Freud.
Să ne punem corpul în mişcare. Refuzul mişcării este, întâi de toate, o senzaţie corporală. Să acţionăm aşadar asupra ”sursei”. Dar cu blândeţe! Nu ne aruncăm direct în şedinţe epuizante şi stresante ”la sală”. Ne fixăm obiective modeste – să ne plimbăm mai mult, să pedalăm pe bicicletă… Ca să grăbim schimbarea stării de spirit în bine, n-ar fi rău să fredonăm o melodie… Activitatea sportivă, oricât de modestă, eliberează endorfine şi energizează. Dacă o completăm cu o alimentaţie sănătoasă şi cu un somn odihnitor, am pornit cu dreptul şi am făcut un pas mare.
Să răscolim trecutul. ”Întoarceţi-vă pe firul timpului – ne propune Saverio Tomasella. Dorinţele voastre au fost cândva ironizate, interzise? Aveţi senzaţia că un eveniment anume v-a retezat aripile? Inerţia nu este o boală, dar poate deveni o problemă reală dacă se insinuează în toate domeniile vieţii: evitarea, ca şi conduită, ţine de domeniul fobiilor. Tendinţa de a tot amâna sau, şi mai şi, de a nu face nimic ascunde uneori o stare maladivă – de la deprimare la depresie.”
În concluzie, fii atent la tine însuţi, ca să te înţelegi şi, la nevoie, să ceri din timp ajutor specializat!
Sindromul inerţiei: cum ne afectează şi cum îl întoarcem în favoarea noastră by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.