Sari la conținut

Te doare… în cot! (II)

(citește aici partea I)

Nu-i de glumă! Pentru că nu vorbim despre durerea sfredelitoare, dar trecătoare, provocată de o lovitură în cot. Ci despre durerea ca arsură, care îţi imobilizează articulaţia, blocându-ţi mişcările. La originea ei se pot afla o artrită reumatoidă, o spondilită anchilozantă sau alte afecţiuni care îţi fac viaţa amară.

Plante de leac

  • frasin: infuzezi, timp de 15 minute, două linguriţe de frunze şi foi de frasin în 500 ml de apă în clocot; bei infuzia răcorită în trei reprize (după fiecare masă principală)
  • salcie: prepari un macerat alcoolizat din 4 linguri de pulbere de scoarţă de salcie în 1 litru de vin lăsând vasul să stea la temperatură constantă, timp de 14 zile; apoi strecori şi torni lichidul în recipienţi de dimensiuni mici şi de culoare închisă; bei câte un păhărel – 50 ml (hai noroc!) imediat după masa de prânz
  • osul-iepurelui: faci un decoct dintr-o lingură de pulbere de rădăcină lăsată să fiarbă, 20 de minute, în 250 ml de apă; strecori lichidul şi bei câte trei căni pe zi, până când ai scăpat de durere.

Alte remedii naturiste

Sunt de un real folos reflexoterapia, acupunctura, homeopatia, masajul terapeutic, kinetoterapia, hidrokinetoterapia şi balneoterapia.

DURERE DE DINŢI

Numai cine nu a făcut cunoştinţă cu ea nu ştie cât de aprigă poate fi! Cum iradiază, parşivă, de nu mai ştii ce dinte anume te doare, parcă dantura toată s-a transformat într-un instrument de tortură… Ce mai contează cauza – o carie, un abces dentar, o nevralgie provocată de expunerea prelungită la frig sau la curenţi de aer (inclusiv la aerul condiţionat fără de care, vara, nu-i de trăit)?

Plante de leac

  • urzică moartă: pregăteşte o infuzie dintr-o linguriţă de flori şi frunze mărunţite, la 250 ml de apă clocotită; lasă vasul acoperit 10 minute, apoi răcoreşte infuzia şi bea trei căni pe zi.
  • nalbă: o lingură de rădăcină mărunţită se lasă la macerat, timp de o oră, în 250 ml de apă rece, apoi se adaugă 1 g de bicarbonat şi se bea fracţionat în patru reprize
  • amestec de plante: se amestecă nalbă, mac şi muşeţel în părţi egale; o linguriţă din amestec se infuzează în 250 ml de apă în clocot, timp de 10 minute; când s-a răcorit, se face gargară.

Alte remedii naturiste

Acupunctura şi tratamentul homeopat fac echipă bună cu fitoterapia, când vrei să-ţi regăseşti cât mai curând zâmbetul dezinvolt.

DURERE DE OCHI ŞI DE ORBITĂ

Te-a luat valul: stai ore în şir în faţa calculatorului şi/sau a televizorului (dacă eşti la serviciu – ”pentru că trebuie”, dacă eşti în vacanţă – ”pentru că dacă nu acum, atunci când?!”). Sau stai prea mult timp ”cu ochii în soare”, la plajă. Şi uiţi că ”s-au inventat” ochelarii cu factor de protecţie. Mai multe cauze, aceleaşi efecte: jenă, durere, senzaţia de tensiune şi apăsare la nivelul globilor oculari.

Plante de leac

  • sulfină: toarnă două linguri de plantă în 200 ml de apă clocotită şi lasă la infuzat 5 minute, apoi scurge ceaiul şi aplică planta, sub formă de cataplasme reci, pe ochi şi pe orbite; lasă fiecare cataplasmă să acţioneze maximum 10 minute, apoi arunc-o; poţi repeta tratamentul doar de trei-patru ori pe zi
  • silur: planta (fără rădăcină) trebuie mărunţită; apoi pui o lingură de plantă în 200 ml de apă clocotită şi laşi la infuzat 15 minute; cu ceaiul astfel preparat speli ochii sau îl aplici, cu ajutorul unor comprese, câte cinci minute, de trei-patru ori pe zi
  • viţă de vie: păstrează acest remediu pentru perioadele de primăvară, când viţa de vie este tânără şi mustoasă, pentru că ai nevoie de seva ei, cu care vei îmbiba o dischetă demachiantă sau o compresă din tifon şi o vei aplica pe ochi timp de 7-10 minute.

Alte remedii naturiste

Dacă durerea nu ”se dă dusă”, este cazul să apelezi la ajutor specializat: într-un cabinet de terapii naturiste vei rezolva eficient problema cu ajutorul acupuncturii, al reflexoterapiei şi homeopatiei.

DURERE ÎN PIEPT

O gheară sau o înţepătură la nivelul pieptului – senzaţia de care ne temem poate cel mai tare. Pentru că este pusă în legătură, de regulă, cu o boală de inimă. Aşa i se mai şi spune: durere de inimă. Dar ea poate avea şi cauze mai puţin grave: o perioadă de stres, o infecţie virală (una din problemele frecvente vara), o reacţie alergică.

Plante de leac

  • coada-calului: prepari o infuzie dintr-o linguriţă de plantă în 250 ml de apă clocotită, lăsând vasul acoperit timp de 10-12 minute; bei două căni pe zi
  • anghinare: pui o linguriţă de frunze în 500 ml de apă care dă în clocot şi laşi la infuzat (cu vasul acoperit) timp de 20 de minute; strecori ceaiul astfel obţinut şi împarţi cantitatea în două: prima parte o bei dimineaţa, pe stomacul gol; cea de a doua o împarţi, din nou, în două: vei bea fiecare sfert cu o jumătate de oră înaintea meselor principale din zi
  • talpa-gâştei: infuzezi o lingură de plantă în 250 ml de apă în clocot, timp de 8 minute, şi bei câte două căni pe zi.

Alte remedii naturiste

Din paleta generoasă a remediilor complementare, două dau rezultate confirmate în cazul durerii ”de inimă”: acupunctura şi homeopatia.

(citește aici partea a III-a)

Licenţa Creative Commons
„Te doare… în cot!” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .

Lasă un răspuns