”Țipă, dragă, trebuie să te descarci!”. ”Fii zen, păstrează-ți sângele rece!”. Mai toți ne pricepem să dăm sfaturi atunci când cel de lângă noi fierbe la foc mic. Iar când sfaturile se mai și bat cap în cap, vai și amar de cel pe care îl batem la cap! Și pentru ce atâta învolburare când, de fapt, enervarea nu este neapărat și întotdeauna o stare negativă?
Serios. Așa spun psihologii: emoția trăită ”la nervi” este una complexă, nu neapărat nocivă și, în majoritatea cazurilor, legitimă. Un mic zâmbet de satisfacție se insinuează în mintea mea: știam eu! Ieșirile mele nervoase au fost, sunt și vor fi întotdeauna legitime! Nu mă enervez niciodată ”degeaba” – sunt o persoană cumpătată, cu autocontrol – și am întotdeauna dreptate! Ceilalți sunt întotdeauna de vină!
”Ei, hai, nu îți mai cânta atâta în strună” – șoptește cineva în cele mai profunde cotloane ale conștiinței mele. Și, spre ușoara mea iritare (un pui de nervi, dar unul mic, mic), pe el (pe acel cineva) îl susțin psihologii, și nu pe mine.
Cum gestionăm situația? De la caz la caz
Problema, explică specialiștii, se pune diferit, în funcție de context: una este când ne enervăm pe copilul nostru, alta este când ne enervăm pe partenerul de cuplu și cu totul alta când ne enervăm pe șeful de la serviciu.
Dialogul dintre generații
În ce îi privește pe copii, teoria și practica sunt într-o continuă dinamică: în ultimele decenii, psihologii condamnă autoritarismul parental, în ideea că manifestările nervoase ale genitorilor îi traumatizează pe cei mici.
În timp, tot psihologii au nuanțat ideea, după ce au constatat că lipsa de reacție a părinților îi perturbă și mai mult pe copii, atunci când ei sunt conștienți că au făcut o trăznaie, de exemplu, și așteaptă instinctiv o reacție adecvată. ”Lipsă de adecvare”, așa este percepută non-reacția parentală. Trăsnăile, năzbâtiile, provocările copiilor sunt expresii ale sentimentelor lor. Faptul că părintele nu își exprimă, la rândul lui, sentimentele, este perceput ca un refuz de a comunica.
Sau, și mai traumatizant, ca dezinteres față de universul propriului copil. Înainte de toate, copiii au nevoie să se simtă în siguranță. Și se simt în siguranță când părinții lor sunt oameni normali, nu niște roboți. În concluzie, o manifestare nervoasă controlată este mult mai sănătoasă decât mimarea unui calm imperturbabil.
Discuția între adulți
Acum să aducem discuția între maturi: partenerul te scoate din sărite, iar șeful te calcă pe bombeu. Primul impuls este să dai frâu liber nervilor. Greșit! Retrage-te într-un colț liniștit și pune-ți următoarele întrebări:
- Ce mă enervează?
- Cât de tare mă enervează, pe o scară de la 1 la 10?
- Este justificată enervarea mea?
- Ce vreau să obțin întreținând și exprimându-mi enervarea?
Dacă acest exercițiu de introspecție tot nu te-a calmat, treci la pasul următor: acționezi. Alegând însă soluția cea mai puțin periculoasă. Te ajută următorul exercițiu: îți imaginezi că ghemul de nervi din tine este o minge pe care o arunci persoanei din fața ta (împricinatul, pricina supărării tale).
Ai două opțiuni: să lansezi mingea brutal, cu riscul de a-i face rău interlocutorului și de a-l provoca să răspundă la fel de agresiv. Sau să o lansezi blând, dar hotărât, invitându-l să o recepționeze în același mod.
În prima variantă, îți poți exprima enervarea brutal și toată lumea va ști clar cât ești de supărat, dar amintește-ți ultima întrebare din chestionar – ce vrei să obții? Dacă speri să întorci situația în favoarea ta, gândește-te mai întâi la efectul pe care îl vor avea vorbele tale asupra persoanei vizate. Nu cumva vei obține un rezultat total opus celui propus?
Ce vei obține, în schimb, dacă îți exprimi supărarea ferm, dar civilizat? Șansele de a fi corect înțeles ar fi mult mai mari, nu-i așa? Nu vrei să pari un om slab? Lasă fițele astea, rezultatul este cel care contează: îți descarci nervii și provoci schimbarea pe care o dorești! Bonus pentru sănătate: studiile medicale indică fără dubiu că tensiunea nervoasă merge mână în mână cu tensiunea arterială, sporind riscurile de accidente cardiovasculare.
Exemplu practic
Ne întoarcem în spațiul intim al familiei. Fiul (fiica) s-a specializat în a-ți pune nervii pe sârmă. Te-ai decis să iei taurul de coarne. Ai două opțiuni: strigi. Strigă și el (ea). Deci nu funcționează. Încerci și invers: îi comunici ce va păți dacă va continua să se joace cu nervii tăi. În câteva propoziții simple: ”Mă enervează atitudinea ta. Ai cinci minute ca să îți faci ordine în cameră. Dacă nu, îți confisc iPhone-ul și nu mai ai voie să ieși cu prietenii”. Rostite pe un ton ferm, dar serios și calm, aceste cuvinte pot avea un efect miraculos. Pentru că ai ales opțiunea cu cele mai puține riscuri. Cea mai potrivită cu ceea ce ai vrut să obții.
Deprinde arta detașării
Detașare, când dai în clocot? Păi da. Marele pariu este acum să gestionezi corect starea de nervi, ca să o depășești fără a o exterioriza. Păi cum? Uite așa: închide ușa. Izolează-te. Întinde-te comod pe canapea sau în fotoliu (după preferințe) și ascultă o muzică relaxantă. Pare pueril poate, dar nu este.
Efectul muzicii bine alese asupra stării de spirit și asupra tensiunii arteriale este dovedit științific. În plus, știi că cele mai proaste decizii se iau la nervi. Lasă timp gândurilor să se așeze și presiunii nervoase să se risipească.